Era odata o fetita careia ii murisera mama si tata si ea ramasese asa de saraca, incit nu mai avea nici o camaruta unde sa locuiasca, nici un pat unde sa doarma, in sfirsit, nimic altceva decit hainele de pe ea si bucatica de piine pe care unii trecatori milosi i-o dadeau din cind in cind.
Ea era insa o fetita buna si credincioasa.
Si, cum era parasita de toata lumea, pleca, cu Dumnezeu in gind, pe cimp, la voia intimplarii. La un moment dat se intilni cu un om sarac care-i spuse:
- Da-mi si mie ceva de mincare, sint mort de foame.
Ea ii dadu ultima bucatica de piine ce-o avea la ea, zise: “Dumnezeu sa te binecuvinteze", si pleca mai departe.
In drum intilni un copil care-i spuse:
- Mi-e tare frig la cap, da-mi ceva sa ma acopar.
Fetita nu statu mult pe ginduri, isi lua caciulita de pe cap si i-o dadu. Si iar aparu un copil gol-golut, tremurind de frig. Ii dadu hainuta ei si pleca mai departe. Ajunse intr-o padure pe inserat; o femeie sarmana veni la ea si fetita ii dadu si camasuta pe care o mai avea, gindind: “E noapte, nu ma vede nimeni, pot sa stau si dezbracata".
Si, cum statea ea asa, deodata vazu deasupra capului o ploaie de stele care, cind cadeau pe pamint, se prefaceau in monezi de aur. Din cer ii cazu la picioare o tunica tesuta din fir de aur si un inel pretios. Ea imbraca tunica, isi puse inelul pe deget, apoi incepu sa adune monedele de aur; deveni, astfel, foarte bogata si trai apoi in belsug si fericire toata viata.