Colo-n sus pe vremea ceea

Colo-n sus pe vremea ceea,
ÃŽn frumoasa Galileia,
O Fecioară viețuia
Ce Maria se numea.

Nazaret era orașul
Unde își avea lăcașul;
ÃŽntr-o zi Maria sta
Singură și se ruga.

Când de-odată ce văzu?
Casa toată se umplu,
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare.

ÃŽngerul Gavril intrase
La Sfânta Fecioară-n casă,
Lângă ea din zbor opri
"Bucură-te" îi grăi.

Tu de daruri încărcată
Cea mai binecuvântată
Din femei pe-acest pământ,
E cu Tine Domnul Sfânt.

Ea văzând, s-a-nspăimântat
Și-ntru sine s-a-ntrebat:
Doamne, ce-nsemnează oare
Aste vorbe de-nchinare?

ÃŽngerul i-a zis: "Marie!
N-avea teamă, pace ție!"
De la Cel din cer aflași,
Naște-vei un copilaș.

Fiu al Domnului va fi
Și Isus se va numi,
Sfânta Lui Împărăție
Nesfârșită o să fie.