Ciudată zeitate cu trupul brun și plin,
Împrăștiind mireasmă de mosc și de havană,
Făcută de vreun obi, de-un Faust din savană
Cu șold ca abanosul lucios și mers felin,

Mai bine decât opiul sau cel mai strașnic vin
Vreau elixirul vrajei pe-a gurii tale vrană;
Când poftele-mi spre tine pornesc în caravană
Þi-s ochii oaza-n care adoarme orice chin.

Prin acești doi ochi negri, ferestre-a'firii tale,
O, demon fără milă, dă-mi flăcări mai domoale;
De nouă ori în brațe nu-s Stixul să te strâng

Și vai, nu sunt în stare, o, tu, prealibertina!
Ca să-ți sfărâm curajul și-avântul să ți-l frâng,
Să fiu la fel în patu-ți ca-n Hades Proserpina.