agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 5729 .



Port
poèmes [ ]
din Poezii (1938)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [George_Lesnea ]

2010-11-26  | [Ce texte devrait être lu en romana]    |  Inscrit à la bibliotèque par Yigru Zeltil



O navă cu pânze dispare în larg...
De-abia se mai vede un vârf de catarg,
Așa, ca o mână de om ce se-neacă.

Pe țărm o femeie privește buimacă.

Roiesc pescărușii și val după val,
Tulind-o din mare se culcă pe mal.

Iar stropii s-aruncă în pulberi ușoare,
Spre bărcile-ntoarse cu fundul la soare
Și-odgoanele strânse grămadă pe furci,
Să mângâie somnul hamalilor turci.

Femeia tătară pășește nătâng,
N-ar plânge, dar pleoapele singure-i plâng.
Îi stăruie-n suflet un chip și-o arsură
Cu miros de pipă pe ochi și pe gură.
Adulmecă marea un câine hoinar...
Năvodul și-l drege bătrânul pescar
Și mormăe-un cântec prelung de la sud,
Un cântec de lacrima mărilor ud
Și-un strop sau o lacrimă-i trece pe chip?

O ancoră frântă tânjește-n nisip...

Ochi tulburi, albaștri, obraz cu maramă,
Strai negru, mers firav, iubită sau mamă?

Pescarul se uită pe urma-i ursuz,
Își clatină capul c-un zâmbet confuz,
Pe buze-i dospește tot cântecul vechi,
Îi murmură zarea de ape-n urechi,
Foșnindu-și misterul, vuindu-și prohodul...

Pescarul surâde dregându-și năvodul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .