În evul sur (Domn: Dagobert),
lucea un principe incert;
cu ochi de ape și victorii,
calm brațu-n șold, în unghii de glorii.

Treaz, părul fân de stele mușcă.
La cizme, de cocoși albi creste.
Zăresc din turn sărind neveste,
să moară lângă piept și pușcă.)

El reteza cu brațul drept
floarea din stânga, de sub piept,
și-o arunca peste oblânc
cu ochiul drept pe sânul stâng.

(Calul de gheață și tăcere,
săltând prin burguri blestemate,
cu-o fugă-n dinți și cu-o muiere
cu deltă de lalea, pe spate.)

Mari degete de ornic, gene
priveau și fecioreau izvoare.
Dar ochii scoici clipind alene, -
se răsturnau, plutind, fecioare.

Văd timp de bătălii. Leat mediu.
Cu alții-n fier și-n gânduri grave,
dădu și prințul un asediu,
pe undeva, prin mlaștini slave.

Rentors în timp pribeag. Schimbat.
Prințul: sluțit în bătălie.

Sfârșitu-acesta nu l-am dat;
el plânge-n smalț și-n veșnicie.