Pe-ntâia zãpadã pãºesc în neºtire,
Cu agere doruri ºi-avânturi duium.
ªi seara albastrã cu steaua subþire,
Încet lumineazã hoinarul meu drum.

Lumina sau umbra a prins sã se cearnã?
Prin crânguri cocoºii sau vântul dã glas?
Nu ºtiu, pretutindeni pe câmpuri e iarnã,
Sau stoluri de lebede mute-n popas?

Tu albã minune, tu limpede searã!
Fierbinþi mi-s obrajii de gerul din crâng.
Rãchitele zvelte cu sânii afarã,
Îmi vine deodatã la piept sã le strâng.

O, codrul ce-n pâclã cinchit piroteºte!
O, ninsele lanuri sub teafãr îndemn!
Îmi vine în braþe s-apuc voiniceºte,
Frumoasele sãlcii cu ºolduri de lemn.

(1917-1918)