ehe dragul meu tu știi poate mai bine
cât ne-am chinuit și cât ne-a ros melancolia
cât ne-am suflat cenușă
peste cenușa ochilor
și încă n-am aflat ce e poezia

tu știi poate mai bine
tu știi poate mai ușor
cât te-ai chinuit și cât ți-ai îngrijit solia
cât ți-ai aprins călcâiele
și cât ți-ai ars privirea
și încă n-ai aflat ce e poezia

tu știi poate mai bine
tu știi poate mai îndesat
cât m-am chinuit și cât mi-am retezat trufia
cât am trăit și cât am murit
și încă n-am aflat ce e poezia

ehe dragul meu tu știi atâta de bine
cât ne-am chinuit de dragul ei
de dragul ochilor ei
și cât de tare ne-a strâns
în clește de-ametist melancolia
cât ne-am suflat cenușă-n farfuria
din care-am sorbit
cu buze de lemn câinesc
și tot n-am aflat ce e poezia

ehe dragul meu tu știi bine că azi
și viu și mort
parcă încep să aflu ce poate fi poezia
sunt ochii ei închiși în somn
sunt ochii ei deschiși strălucind de dragul meu
în clește de vis alungând melancolia

Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoșani, 2004