nu spun eu
zice El


când este destul de liniște-n jur
și ceața s-a ridicat
singură
sau dusă de briză
aud îngerii cum cântă
gândurile



se termină anul
lumea se grăbește
să spună cât își dorește
să fie altfel



există încă urme roșii pe albul zăpezii
lumea le crede rămase de la ignat
le-am semnalat în strigăt
și-n rădăcinile lui
doar ea a văzut
din oglindă



vorba Povestitorului
nu știu alții cum sunt
dar eu
așa simt
că fiecare om
are un înger păzitor
și altul amăgitor
și amăgitorul acesta poate fi
atât de bun încât să-l ții
drept îngerul care hotărăște totul
afli-n cele din urmă
nu doar că-i amăgitor
dar este și despărțitor
atunci dai peste tăieturi
care nu reușesc să cicatrizeze
pentru că amăgitoru-i plin de viață



îmi place să cred că
îngerul meu păzitor
este Singurătatea mea
cu care viața m-a însoțit
de cum am aflat că dragostea-i
un vulcan care erupe când nu ești atent
și-ai vrea să fie precum candela
in care uleiul este iubirea



la oglinda prin care fug iluziile
am stat și-am privit
peronul de ieri
când ai venit să-mi ceri
bani pentru călătorie
din haina bătrânei
am scos o hârtie veche
fără identitate


ridicăm împreună pânze
tragem la rame
evităm abordaje
spre insula de mâine


s-a întâmplat să fie
mai mult decât poate cuprinde oglinda
acum








Constanța, 27 decembrie, 2011
(Păsărarul lui Ștefan Câlția
amănunte la piramida scării fără nume)