Înhămați de cărucioare alături de om
cînii mănăstirilor duc lapte-n cetate.
O bucurie nouă îi ține în jug
și-o rîvnă parcă spre-o luminoasă dreptate.

Cînele vreo șapte mii de ani
n-a făcut nimic, numai a lătrat.
Azi e fericit că-și vede rostul
subt stelele pe care le-a certat.

În pădure, în predica de vecernie
am să-i dau drept exemplu
catîrilor galbeni, boilor, poate și crinilor
și slujitorilor din templu.

Altă-nvățătură? Nu știu.
Mi-ascund sprîncenele sub pălărie.
Ah, Doamne, e timpul să-mi văd și eu,
călugărul Francisc, de-o meserie.