ÃŽn splendoarea liniştită,
în arborii şi arbuştii proaspeÈ›i
umblă un foşnet
ca visarea şoptită.
Fiindcă peste È›ările, de luna luminate,
în haine lungi şi albe
trec zvelte
femei de nori, aidoma unor gânduri secrete;
trimit de pe stânci
în vale jucând
flăcăii primăverii, izvoarele clare de pădure,
care jos comunică
cu adâncurile diafane,
dornice să mai doarmă.
PresimÈ›ind se apleacă
într-o tăcere opacă o lume ciudată
în spice şi ramuri îmbrăcată,
povestind vânturilor
care prin florile teilor
pe lângă căprioarele păscânde
trec şopotind peste lacurile blânde,
încât apar somnorase nimfele de apă
şi întreabă
ce anume atât de încântător adiază –
secretul cine oare îl dezleagă?

[din antologia - Will Vesper: Ernte aus acht Jahrhunderten deutscher Lyrik – Recoltă din opt secole de lirică germană, Wilhelm Langewiesche-Brandt-Verlag, Ebenhausen - München, 1923]

Traducere din lb. germană: Anton Potche