agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ L'hiver
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-24 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par Yigru Zeltil
"l'axe du monde passe par tes hanches"
B. Fondane inima duce-n codru sub piept ca o caleașcă privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin pleoapa mea de tine se umple ca o ceașcă și-oprești în respirare tălăngile-n declin cuvintele cresc nalte în seară ca porumbul drumuri se-ncrucișează ca ochi pe-aceste bănci vânătoresc când luna în frunză-și sparge plumbul și plopi ca o cireadă se-ncumetă cu lănci obrazul tău desface lungi câmpuri de secară în ora ce se-alungă cu haite de lumini plimbi degetul prin coaste ca albii ce secară o treaptă-n amintire te-ntârzie-n ruini și-azi pasul meu te scrie cu vinele în cridă coapsele - ce corăbii - în aerul robust surâsul îți umbrește o buză ca firidă și liniștea în ierburi ți-ajunge până-n bust trup cu-arături cu-ntoarceri cu umăru-n fântână și tâmpla încuiată cântec topit în os pupilă ce se-nchide pe gleznă ca o mână sufletul tău în palme izvor feruginos plâns întrerupt în ceasul adânc ca o tăcere c-un cer ce se dilată prin toamna unde crești și linia dintre arbori ne-ntunecă ne cere când frunțile sub noapte se-ating ca două vești 2 rochia ta cu iederi și liniști precum climă din Sud, aerul urcă pe frunte o perdea și cerul tras în limbă și-n pantă la rindea cu sângele-n răstimpuri și frunzele în cizmă priveliștea se-ncheie pe osu-n traforaj un lacăt ce-ți înscrie imagine-ntre tâmple amfora dintre coaste de glezna ta se umple și-n fluviul de artere te plimbi ca un vâslaș glasul precum o algă și ceasu-nchis în părul rotund în șerpuire pe braț ca rădăcini surâsul cercuiește în aer un profil și-n talgere de umbră genunchii-și scrie mărul te-nfigi în mușchi și biciui tăcere ca-n oblânc cu unghiile-n talangă sporești stelarul pântec obrazul tău se-mparte mireasmă poate cântec și-n fum câmpuri în clește codrii ca uși te strâng în palma ta cuvântul își ruginește fierul și luna care-apleacă pe-ocean un cozoroc îți scrie desfrunzire și-n noapte un soroc când anotimpu-n sticlă și-a neclintit mânerul o-ntoarcere te-apasă cu creieru-n etaj furtunile-n plămânii inverși precum corăbii și vorbele-n răceală încremenesc ca vrăbii dar ochiul te păstrează în dungi și-n tatuaj cu buruieni în piele alungi nămoluri clare luminile-n pleoapă se-ngemănară oști multicolor mă-ndeamnă umărul ca un chioșc de ziare, când dorința topită-n mădulare și răspândită-n sevă urcă sărutu-n trunchi cu slova ta pe buză inel ca o custure mă sângeră; și-n tine mă pierd ca-ntr-o pădure cu mâinile-n zăpadă luceferii ca bunghi de-azi glasul în tărie mi-l dărui cu măslinii deschizi ca o barieră noaptea crescută-n prag și liniștea în vine se-adună ca un cheag când suflete-n sare se-unesc ca două linii dar vântu-și rupe scoarța moldovenească-n jur cu sălciile-n crepuscul se umplu-n gavanoase din apele lungi umbre se limpezesc ca oase și ne-ntregim privirea pe-o targă de azur 3 te scrii în amintire și-n sânge ca o viză de pașaport, cu-obrazul și umăru-n ochean sub pielea în vitrină și-n galerii deschisă cu flautu-n privire îmi dărui un ocean dar scapără pe-o targă stele precum copite când inima în tine ca un pahar de ceai se aburește-n sticlă și caldă să palpite cu liniștea-n nervura frunzelor o ghiceai iarnă tăiată-n fildeș cu norii-ntr-o căldare zvon răspândit în cerul strâns pe genunchi ca pled pădure despletită în păr și-n sărutare aerul ca o rochie se sparge în buchet pe-o sticlă-n neclintire iarna și-a strâns pulpana și apele-n azurul vântos au nechezat dar muntele-n pupilă pe-o cergă-și trase pana pe când suav văzduhul cu-o zi s-a depărtat ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă (mă crezi) în vine-ți circuli un sânge superior și buzele în sare lumini, dar ce folos că umărul în privire se-apleacă-n căpriori pădurea iată-și urcă pe fagii moi o sucnă de umbră și-anotimpul din vaier rupe-un corn dar zarea se-aburește în trestii se usucă pe sufletul-n oprire ca pe o șea mă-ntorn părul ți se retrage pe tâmple ca armate zboruri întretăiate în cremene cum lănci și pânzele tăcerii se desfăcură mate când umbrele din sălcii au lunecat ca șăpci cum strâng din dinți și-aleargă în stânga noastră jnepii ochiul se micșorează în dungi precum cătun dar frunțile-și deshamă pe stepa-n somn sirepii și luna-naintează în peșteri și-n coturn spre tine-n peisagiu mi-am descuiat ferestre și vinele-mpletite sub pielea ta-n corali când stelele-n cădere închipuiesc căpestre pe-obrazul tău tăcerea își taie un oval pe-aleile din tine mă rătăcesc ca-n cozla și umăru-n furtună adăpostit ca golf dar prinde-mi cu surâsul la butonieră roza vânturilor, când ochiul te-nscrie în pantof mă răscolești ca-n arie treci degetul prin creștet mă-mprejmuiești mă treieri mă-nchizi ca un hectar te-nalți precum o stivă în aerul prea veșted pe marginea făpturii mele ca un pescar 4 te cauți în sărutul ce-și rupe-n umăr spicul când glasurile-n aer desfășură-un covor basarabean și cerul își dezlipește plicul dar sapă-n mădulare și-n ochi un coridor o desfrunzire-nseamnă pe umbletul tău peșteri și amintirea-n coaste îți strânge pasu-n chingi străină când plecarea te ustură-n descreșteri și sufletul mi-l sfărâmi cu degetele cinci azurul se-ntregește cu sângele-n otravă fum răsucit în arbori și-n umerii ca grinzi cu pântecul în șarpe și brațele-n otavă cuvintele în aer se sparg precum oglinzi apele sunt cu vine și mușchi ca niște pulpe și-n biciuire carnea garoafelor în vânt vertebrele tăcerii se deslușiră suple și-n melc și-n ierburi grase în fugăriri urcând femurul ca pleoapa și inima-n călușul cu coapsele-ntre trestii lapte stelar te-aprinzi dar tâmplele pe umeri își rotunjiră plușul și gândul tău îl pipăi și-l urmăresc ca-n zimți știu clopotu-ntre coaste și plantele marine grădină-n os săpată cu brațele-n lămâi știu fructele rotunde ca mersul tău și pline de coacăze-n mireasma de buruieni în clăi mă-nsemni precum o hartă și-n mine ca o perlă pură-n ficat topită te știu dintr-un calcar dar flacăra-n tărie te-nnoadă ca nacelă te-adun ca o simbrie te-nchid ca un săltar în rumenire glasul sporește ca o jimblă urcă de-aici pe scara din sângele meu scump când te primesc cu mierea-n pleoapă și pe limbă și te închei sub coaste cu degetul ca bumb în gura-naltă focul își împletește osul de-azur, și pasul trage în ceară-n anotimp dar noaptea-ți limpezește pe frunte abanosul pe pântecu-ți terasă cu plante reci mă plimb te regăsesc în umăr și-n râs ca într-o glastră c-un braț în amintire lămpile te-auresc și te apleci pe buza umedă ca fereastră din glezna-n evantalii ierburi și-arome cresc mă vânturi precum spicul și-mparți cu dumicatul cu zările-n fântână ochiul deschide-un șanț te știu adânc în mine ca-n fund de mări uscatul te-nfigi ca-ntr-o gingie mă clatini ca un lanț roche de apă somnul, vinele - ce curele de transmisiune - vântul îți scrie bustu-n roci un bun-rămas ne-apropie răsuflul în perdele ca scoarțe de mesteacăn palmele când le-ntorci cu mâinile amare și buzele-n lucernă și umbrele sfințite în amurgiri cum cozi de păun, cu trecutul la căpătâi ca pernă și munții-n fum se-apleacă spre noi ca voievozi cristalele de aer stau limpezi în ospățuri paharele-n dantelă cu chei de buruieni rupi sufletul-n privire și tâmplele ca hățuri când vorbele-n întoarceri ca turmele le-ndemni cu pulpa în ferigă urci dură din visare și mă cuprinzi ca-n trestii te-adun ca un năvod cu frunțile-n descreșteri și membrele în sare dar trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod te-apleci și-ntrebi privirea și degetul-n licoare mă-ncerci ca pe un lacăt și bați ca-n lăicer genunchiul ca o ușă mă umple de răcoare și sângele-n desfaceri se reazimă de cer un răsărit nesigur a pus o poleială pe zarea care urcă cu iedera-n grilaj și-n cearcăne pleci capul cu floare de cerneală dar te adun în palmă jăratec ca-n făraș surâsul în aramă ți-l depărtezi în surle și drumurile-n toamnă pe-un povârniș ne sug știu brațele și ochii și gleznele ca scule prețioase, ești în mine scrisă cu meșteșug un chiot lung se rupe din pleoapele în dungă și-n via din pupilă cu pulbere de var singurătate-n preajmă se-așează ca o glugă dar te răstorn în fierberi pe mâini de samovar. 5 cu frunțile ca zboruri de porumbei în cerc și lacu-nchis în deget cu-o liniște-n inele dar vinele sunt plantele agățătoare-n piele și mâinile prin trupul în buruiană-mi trec ocean ce se răcește cu brațele-n gargară părul oval înscrie un sânge-n anotimpi pe buzele-n suire se deslușesc aripi și sânul mă primește în chiot ca-ntr-o gară aerul te desface în vorbele ca lăzi și drumurile-n rocă urcate ca vitrine dar panta în amurgul lăuntric te reține și glasurile-n seară le schimbă precum gărzi în umbră c-un luceafăr nelămurit în glas nisipuri în pleoapă se-adună-n oboseală cu liniștea prin undă se limpezește-n algă și-urmez în șerpuire umărul ca atlas o toamnă pune-n talger frunzele moi ca pături și gleznele cu plante și-arterele cu munți dar ne-apropiem în aer ca două sălcii, muți prin carnea în descreșteri se deslușesc omături trăsură ce se-ndreaptă cu stelele-ntr-un trap când noaptea în pupilă îți răsădește-o vie pe culmi din curcubee îți împletesc o iie și-aceste flori ies ochii pământului din cap surâsul îți pătrunde în piept până-n prăsele și-n pasul meu te-nvălui și coastele le isc dar amintirea-n sare se-nchide ca un plisc și tremuru-n pleoape a netezit șosele un cer tăiat pe-obrazul ce-l știu itinerar cu-ntoarceri cu-o oprire pe sângele-n fereastră din tine se desface priveliștea-ntr-o glastră și evantaliu-n palmă te-ncing ca un fierar plămânul în culoare cu iarba-n țesătură lumina-ți scrie-n pântec cu orele un disc când vocea rotunjește în aer un apus și luna-n fulgerare pe umărul ca turlă |
index
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité