Nu te chem cu voce tare. Te ascund
între lâna cerului și coralii mării.
Potcoave de cal răsună pe pietre
să n-audă nimeni zvonul inimii.

Vezi te scriu în poezie. Cum altfel aș putea.
La mijloc cărarea s-a despicat în două
pământul varsă din iad monștri negri
teii mă plâng cu lacrimi de cupru.

Ești fluture frântură de lumină aurie
fără materie ești trece prin tine și vântul
te văd și-acum pe câmp flori culegând.

Kassák Lajos

Traducere de P. Tóth Irén