Trecătorule, rămâi unde ești;
Niciodată mai mult ca acum,
Nu vei putea muri mai liniștit.

Veniți cu mine
Poeți al lumii de orice vârstă,
Să mergem fiecare către cătunul copilăriei,
Unde vom plânge necunoscuți de marea natură
Lângă amintirea celor plecați depe pământ.

Cântați cu toți înfometații lumii,
Rodul necules al câmpurilor nevăzute de ploi
Și rătăcind cu fețele întoarse către Sf. Elena,
S'ă fim o insulă a singurătății, deasupra apelor.

Presărați dealungul potecilor
Cenușa vieții cari nu vă aparține,
Pentru o eventuală întoarcere ...
Striviți, ca orice învins, lacrima tristețelor între gene
Și iubiți deopotrivă de mult seva plantelor,
În care veți aștepta săraci miezul nopților
Cu cel mai scump pumn de pământ al țării voastre ...
Revin. Pentru mine apele Motrului
Sunt mai sfinte ca revărsările Nilului.