|
Biographie Ion U. Soricu
SORICU, I.[on] U. (16.VI.1882, Săcele, j. Brașov - 11.I.1957, București), poet și publicist. Este fiul lui Urs Soricu, mic proprietar. Urmează la Brașov gimnaziul grec-oriental (1902-1903), este o vreme student al Facultății de Drept din Cluj, iar între 1907 și 1910 frecventează cursurile Facultății de Litere din București, ca bursier al Casei Școalelor. Devine profesor de limba română la Gimnaziul "Carol II" din Câmpulung (1912-1916). Deși suferea de tulburări de vedere, participă, la cerere, la primul război mondial, luptând pe frontul din Moldova. Ulterior va funcționa la Gimnaziul "Principesa Ileana" din Sibiu (1924-1925), de unde va fi detașat ca profesor la Liceul "Gh. Lazăr" din același oraș (1926-1931). În anul școlar 1927-1928 va beneficia de concediu, fiind senator de Sibiu, din partea Partidului Național Liberal. Din 1931 se transferă la București, la liceele "Sf. Sava" și "Mihai Viteazul".
I.U.S. desfășoară o prodigioasă activitate publicistică; face parte din colegiul redacțional la "Ramuri", este redactor la "România Mare" (1917), la "Răsăritul" (Chișinău, 1918), la "Carpații" (Sibiu, 1919), la "Crai nou" (Roman, 1918-1919), "Renașterea română" (1919), redactor responsibil la "Cuvântul liber" de la Sibiu (1929) ș.a. Debutează cu versuri, la "Familia" în 1904, iar editorial cu placheta Florile dalbe, apărută în 1912. Poetul valorifică experiența războiului în "Doine din zile de luptă" (1917) și în "Îngerul a strigat" (1931). De altă factură sunt "satirele" din culegerea "Popești din patru unghiuri" (1936), orientarea gândiristă precizându-se în versurile din "Pânea neagră" (1939). Registrul sentimental-intimist este mai pregnant în volumele "Ziua mamei" (1929) și "Jertfa iubirii" (1940), acesta din urmă incluzând primele sale poezii, inedite până în acel moment, semnate cu pseudonimul Ionel Sibianu. I.U.S. scrie și piese de teatru - "Doamna munților", "Mirică" -, o carte de versuri pentru copii, "Pasărea măiastră" (1936) și, în colaborare cu N. Oancea, o carte de cântece pentru școlarii de la cursul primar (1936), în timp ce preocuparea pentru poezia populară se concretizează în culegerea de cântece de lume "Norul dor de neam" (în colaborare cu V. Drăgușanu). Aderența la sămănătorism și admirația pentru liderul orientării sunt mărturisite de încercarea de monografie "Nicolae Iorga" (1931). A tradus "Faust" de Goethe și, în colaborare, "Golem" de Gustav Meyrink și "Viața omului" de Leonid Andreev, dar și fragmente din literatura latină clasică (din Tristele lui Ovidiu și Satirele lui Iuvenal, împreună cu G. Frunză, din Epistolele lui Horațiu ș.a.), numeroase fragmente din poeții maghiari, din Alessandro Manzoni, din R. Burns și H.W. Longfellow și din poezia germană. A lăsat în manuscris o colecție intitulată "Cântece de război" (1916-1918), document sufletesc al ostașilor implicați în războiul pentru reîntregire.
A mai colaborat la "Viața Literară", "Sămănătorul", "Revista noastră", "Lupta" (Budapesta), "Foaia interesantă", "Revista politică și literară", "Tomis", "Catedra", "Noua revistă română", "Neamul românesc literar", "Drum drept", "Flacăra", "Chemarea", "Universul", "Curentul", "Cele trei Crișuri", "Lumea copiilor", "Dimineața", "Luceafărul literar", "Vatra", "Gazeta Buzăului", "Graiul copiilor", "Transilvania", semnând și Laokoon, Lerui-Ler, Despina, R. Silviu, Mihnea, M. Justin, T. Miron, Ionel Sibianul, I.U. Soreanu, Dr. I. Bour, Ion Oargă, Iancu Corvinul, Nepomuc ș.a. Este membru al Societății Scriitorilor Români din anul 1911.
Apropiată ca atmosferă de gândirism, poezia lui I.U.S. suferă de o prea mare concretitudine; misticismul său rămâne vag și exterior, sensibilitatea la transcendent, atât cât va fi avut-o, negăsind coarda proprie de expresie. El are mai degrabă glasul unui poet din popor, al unui versificator care celebrează "munca sfântă", natura cu elanurile ei germinatoare, iubirea și frumusețea morală. O prea mare încredere în mesajul său liric și o dezinteresare față de mijloacele stilistice duc la o manieră stângace și la o nevindecabilă naivitate artistică. Simpatizând, prin obârșie, dar și dintr-o convingere "luministă", cu omul simplu, muncitor al ogorului, I.U.S. proiectează o lumină idilică și difuz-sacramentală asupra vieții de la țară, gestul milenar al semănătorului, de pildă, fiind încărcat de semnificații alegorice. Dar iradierea poetică se stinge în formularea convențională, uzată, diminutivele, determinanții banali, detaliul șters, nesemnificativ (”Afară-i cald și liniștit”) imprimând lirismului un aspect mediocru, atenuat, ”decorativ”. Ecouri diminuate vin dinspre erotica lui Mihai Eminescu, într-o rostire sentimentală, cu aer provincial, ca în ”Jertfa iubirii”. Accentele care își păstrează prospețimea și autenticitatea rămân cele din sfera ludicului, fie că este vorba de îndrăgostiți, fie despre universul copiilor. Caracterului vetust, ”întârziat”, al majorității compunerilor i se sustrage îndeosebi poezia pentru copii, unde versul scurt este mai spontan, iar diminutivele, rima onomatopeică, naivitățile își găsesc locul potrivit. Lumea copilăriei din ”Pasărea măiastră” își păstrează încă energia neprefăcută, asocierile spontane și coloritul. Satirele din ”Popești din patru unghiuri”, urmând, pare-se, ”Scrisorile” și sonetele de aceeași factură ale lui Eminescu, sunt lipsite de precizia și percutanța modelului, ca și de forța lui plastică. Aici totul are mai degrabă un aer moralist-didactic, diluat și convențional, portretizările diverșilor ”Popești” neajungând la conturul de aqua-forte al pamfletului, cum intenționase autorul.
Opera
• Florile dalbe, Craiova, 1912;
• Doine din zile de luptă, Iași, 1917; ediția II, Iași, 1919;
• Când pleacă regimentul, București;
• Influențe românești în poezia și folklorul unguresc, Sibiu, 1929;
• Ziua mamei, Sibiu, 1929;
• Nicolae Iorga, Sibiu, 1931;
• Îngerul a strigat, Sibiu, 1931;
• Pasărea măiastră, București, 1936;
• Popești din patru unghiuri, București, 1936;
• Pânea neagră, București, 1939;
• Jertfa iubirii, București, 1940;
• Cântece de bărbăție, București, 1941;
• Moartea vitează, București, 1941;
• Credința, sprijinul neamului, București, 1943;
• Mirică, București, 1943.
Antologii
• Noul dor de neam, București (în colaborare cu V. Drăgușanu).
Traduceri
• Leonid Andreev, Viața omului, București, 1909 (în colaborare cu A. Zaborowsky);
• Gustav Meyrink, Golem, București, 1915 (în colaborare cu Jul. Giurgea și V. Munteanu);
• Goethe, Faust, București, 1925.
|
Textes Recommandés
