Gata de culcare, Ana?


Nu? De ce? Tot te mai gândești la omul de zăpadă pe care n-am apucat să-l facem azi? O să-l facem mâine, ai să vezi ! Când te întorci tu de la grădiniță.

Până atunci, să-ți spun povestea cu omul de zăpadă care încerca din greu să treacă pragul de la magazinul de fructe și legume. Eram și eu acolo.
- Dar ce faci tu aici, omulețule de zăpadă? Locul tău nu e în grădină ? l-am întrebat eu.
- Cum să nu, d-na Gheo! De acolo vin, din grădina lui Pepăr, vecinul dumneavoastă.
- Da, Pepăr, un băiețel tare cuminte, și care merge deja la scoală !
- Vedeți, d-na Gheo ? Eu sunt aici ca să-mi cumpăr un morcovel, că nu am nas, iar apoi trebuie să merg la magazinul din colț să-mi iau niște nasturi pentru hăiniță, o căciuliță și un fular. Pepăr nu a avut timp de mine. Are tare mult de învățat. În prima zi, când a căzut zăpada, a venit în grabă în grădină și a făcut bulgării de zăpadă pentru mine. Apoi s-a întors tot în grabă în casă. Știți că el este în clasa întâi și vrea să-i arate lui Moș Crăciun că știe bine literele și cifrele.
- Și Moș Crăciun îi va aduce sigur un dar mare și frumos !
- Da, sigur, dar să vă continui povestea! A doua zi, a venit în grădină doamna Voiu, mama lui Pepăr, care mi-a făcut ochii cu doi cărbuni, iar domnul Voiu mi-a pus mătura. Nu este ea o mătură prea arătoasă, dar m-a ajutat să traversez strada .
- Tu ești un omuleț de zăpadă tare înțelept și viteaz! Nu ai totuși nevoie de ajutor?
- Oh! Nu. Multumesc. Vreau să vadă Pepăr că mă pot descurca și singur. D-na Gheo, dumneavoastră aveți un om de zăpadă în grădină? Anul acesta zăpada este deosebit de bună pentru noi.
- Nu, nu am, dar în vacanța de Crăciun, o să ne facem unul.

Mi-am luat rămas bun de la omulețul cel înțelept și viteaz și m-am îndreptat încet spre casă, dar uitându-mă mereu în urmă. Da. A reușit să treacă pragul !

În ziua de Crăciun, chiar am ieșit cu toții să ne facem un om de zăpadă. Și cum rostogoleam noi bulgării, numai ce îl vedem în grădina vecină pe Pepăr care se îndreapta spre omulețul de zăpadă cel înțelept și viteaz:
- Dar ce arătos ești tu, omulețule! Tare mă bucur că avem timp sa stăm împreună. Uite! Pentru că ai fost așa de înțelegător cu mine și pentru că te-ai încumetat să traversezi strada singur...
-...m-a ajutat mătura de la tatăl tău, Pepăr.
- Da. Așa e, dar tu te-ai dus singur să-ți cumperi hăinițele și morcovelul pentru nas.
Drept răsplată Moș Crăciun ți-a pus sub brad o măturică de argint și o hăiniță argintie. Și mie, pentru că am știut să scriu corect literele și să numar bine, mi-a adus o carte de povești numai cu omuleți de zăpadă.
- Ce frumos!
- Așa că în fiecare dimineață, în timpul vacanței, am să vin să-ți citesc câte o poveste ca sa vezi și tu cum un omuleț ca tine, ca să-i salveze pe ai lui, s-a dus pâna la Polul Nord după zăpadă, cum un altul a învațat să schieze numai pentru a o ajuta pe stăpâna lui, Clea, să schieze și ea...și multe altele... cum un omuleț de zăpadă s-a împrietenit cu un motănel…
- Și erau prieteni cum suntem noi?
- Da, așa cum suntem noi.
- Ce frumos!
Atunci numai ce-l vedem pe omulețul de zăpada cel înțelept și viteaz că ne face semn cu măturica de argint.
Era tare bucuros, iar hăinița lui strălucea mai tare ca zăpada.

Noapte bună, Ana!




Gata de culcare, Liviu?


Mă bucur că nu te-ai culcat încă. Tocmai veneam să-ți spun o poveste despre o rândunică.
- Ce bine!
Era în octombrie. După o zi de lucru, care mi s-a părut mai lungă ca altele, mergeam agale spre casă. Pe aleea cu arțari roșietici și aurii, am simțit așa ca o pală de vânt. M-am oprit să văd ce poate fi, dar nimic. După o vreme, aceeași pală de vânt, urmată de data asta de un zgomot.
- Uitați, acolo sus, îmi spune un bătrânel, care ajunsese în dreptul meu. Sunt ele, rândunelele.
- Dar ce multe sunt anul acesta!
- N-o să mă credeți, dar eu o știu pe o rândunică din stolul de sus, îmi șoptește bătrânelul.
- Cum adică o știți? Doar sunt toate la fel.
- Par ele la fel, dar nu sunt.
În dimineața aceasta, eram la domnul Plop - trebuie să-l știți și dumneavoastră - croitorul care face haine de iarnă. Și cum stăteam noi de vorbă , numai ce vedem că intră cineva în magazin, prin ușa întredeschisă. Era o rândunică, care cum s-a văzut înăuntru, s-a dus direct la domnul Plop, sus pe tejghea:
- Domnule Plop, am venit la dumneavostră să-mi luați măsuri pentru un paltonaș de iarnă. Eu nu vreau să zbor în țările calde. Mie îmi place orașelul ăsta și vreau să rămân aici. Aici m-am născut, aici am copăceii mei preferați. Și apoi mi-am făcut un prieten, motanul Tom, de la casa din vale, cea cu multe margarete în grădină, vara.
- Atunci, chiar că ai nevoie de o hăinuță călduroasă, pentru că pe aici iernile sunt tare aspre.
- Da. Așa e Când am întrebat-o pe mama de ce oamenii nu pleacă și ei în țările calde, mi-a spus că oamenii au haine groase, mănuși, fulare, cizme, își fac foc în sobă. Așa că dacă îmi faceți și mie un paltonaș, pot să rămân și eu în oraș. Apoi mă duc la magazinul de alături să-mi cumpăr un fular și gata. Poate aș mai avea nevoie și de niște cizmulițe, ce spuneți?
- Dragă rândunică , i-a răspuns domnul Plop, eu îți fac cu mare plăcere un paltonaș, dar nu cred că poți rămâne în oraș, pe vreme de iarnă. Iernile aici sunt grele, cu viscol și zăpadă și ger.
- Păi daca am paltonaș, n-o sa-mi pese, nu?
Cum îi ascultam eu, când pe rândunică, când pe domnul Plop, numai ce se deschide ușa și o rândunică mai mare se îndreaptă spre tejghea.
-Te-am căutat peste tot. Noroc că mi-a spus motanul Tom unde ești.
- Am venit la domnul croitor să-mi comand un paltonaș, ca să pot rămâne aici peste iarnă.
- Cum? Tot nu te-ai liniștit! Noi te așteptăm de-o oră pe firul de telegraf, iar tu...
- Mamă! Mamă! Eu vreau să rămân aici, în orășelul în care m-am născut și ...o să am și paltonaș.
- Nu știu dacă mama ta ți-a spus, intervine domnul Plop, dar primăvară, când e din nou cald și copacii înfloresc din nou, toate rândunelele se întorc în orașelul în care s-au născut.
- Cum adică? Vin înapoi? Adică nu plec detot?
- Nu, îl acoperă mama cu aripa ei pe pui.
- Păi atunci am să mă mai gândesc la paltonaș....acum trebuie să plec repede să-i spun motanului Tom să mă aștepte. Mulțumesc mult domnule Plop. Am să vin să vă văd la primăvară. Vreți să vă aduc ceva din țările calde?
- Da. O raza de soare.
- O rază de soare? Cum adică? Dar ea nu vine singură?
- Domnul Plop a vrut să spună …..
- Sigur. Sigur. Și lui Tom am să-i aduc una.
Și așa mama și-a luat puiul și s-au alăturat stolului. Vedeți, D-na Gheo, puiul acela mic mic de pe sârma de telegraf, din dreptul casei dumneavoastră? Aceea este rândunica care a vrut paltonaș. Este diferită. de toate celelalte din stol.

Noapte bună, Liviu!