Tu, vântule, tu, cer scăldat în soare,
Și tu, pădure-n floare cu nectar,
Și tu, izvor pornit fără hotar
De sub argint de salcii plângătoare,

Și tu, desiș de crânguri verzi, în care
Sunt vizuini pustii și păsări, dar
Care îmi cântă un ecou amar
La versurile mele-ntristătoare! -

Vă spun că-n ceasu-acest de despărțire
Nici să-ndrăznesc să-i văz a ei privire,
Și nici să-i spun adio nu-ndrăznesc,

Decât vă rog pe voi să-i fiți aproape -
Și munți, și ceruri, și păduri și ape,
Ca un salut pe care i-l șoptesc.

(traducere de Pavel Darie)