Aici e casa mică, fericită,
Unde o fată foarte-mpodobită
Așteaptă-ntruna, veșnic pregătită.

Stând pe un cot, culcată într-o rână,
Pe sâni, încet, își face vânt cu-o mână,
Și-ascultă plânsul apei din fântână:

Aceasta-i casa Doroteii,-n care,
S-o legene ușor pe răsfățată,
Briza și apa-aduc din depărtare
Suspinul lor de vrajă și uitare.

De sus în jos, și-a uns, cu grijă mare,
Pielea ei fină și catifelată
Cu smirnă și rășini mirositoare.
– Se stinge, dulce, într-un colț o floare.