Fragment din prefață:

"Manuscrisele de la Marea Moartă ar trebui privite ca ceva mai mult decât un simplu subiect al controverselor savante. Pentru cei ce le vor citi cu înțelegere, acestea vor avea o valoare neprețuită prin faptul că transmit mesajul religios al unor oameni care au renunțat la lume și au fost capabili să-l afle pe Dumnezeu în pustie, pur și simplu fiindcă au preferat simplitatea în locul traiului îndestulat și au realizat, în ultimă instanță, că răstignirea poate fi, în sine, o înviere"




Text:




MANUALUL DE DISCIPLINÃ
- despre legământ

Toți cei ce vor să se alăture comunității trebuie să se lege prin legământ să-l respecte pe Dumnezeu și pe oameni (...)
să se poarte cu credință și drept în această lume și să nu mai urmeze învârtoșarea sufletului și desfrânarea ochilor, făcând tot felul de rele (...)
Ei nu trebuie să se abată în nici un fel de la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu atunci când timpul i-a rânduit;
Ei nu trebuie să fie nici împotriva vremurilor, dar nici să se supună lor (...)

Blestemat să fie cel ce a intrat în Legământ cu pata Idolatriei în suflet și care și-a arătat nedreptatea înaintea Lui și care, când aude preceptele acestui Legământ se laudă în sinea lui zicându-și: "Voi avea pacea, chiar dacă aș urma după pornirile inimii mele!" Dar, fie că-și urmează poftele, fie că este însetat de împlinirea lor, acesta va fi lepădat și nu va fi iertat.
Fie ca Domnul și mânia judecăților Sale să-l nimicească în focul veșnic și fie ca toate blestemele de temut din acest Legământ să se pogoare asupra lui.
Fie ca Dumnezeu să-l alunge din mijlocul copiilor luminii pentru nelegiuirea și necredința de care a dat dovadă.
Fie ca Domnul să-i pună pe cei ca el în rândul celor blestemați întru vecie!
Și toți cei primiți în Legământ vor repeta drept răspuns: "Amin, Amin" (...)

- despre cele două duhuri din om

Aceasta privește pe cel ce îi aduce pe alții spre vederea lăuntrică, pentru a putea înțelege și învăța pe toți copiii luminii firea adevărată a omului, judecând după cum este fiecare în parte, faptele lor de-a lungul vremurilor și dând seamă de temeiurile pentru care sunt acum în mizerie, sau dimpotrivă, se bucură de bunăstare (...)
Temeiul Adevărului se află în Fântâna Luminii, iar cel al stricăciunii în Izvorul Întunericului.
Cei cu bună credință se află sub stăpânirea prințului luminilor și merg pe căile luminii, în vreme ce aceia dedați stricăciunii se află sub stăpânirea îngerului întunericului și merg pe căile întunericului. Dar prin îngerul întunericului chiar și cei care săvârșesc cele drepte sunt supuși greșelii (...)
Mai mult chiar, toate chinurile omului și toate necazurile lui sunt în mâna acestei puteri necurate, căci toți cei stăpâniți de îngerul stricăciunii îi fac pe fiii luminii să se împiedice.
Cu toate astea, Dumnezeu și Îngerul Adevărului său sunt întotdeauna acolo, spre a da nădejde fiilor luminii. Căci Dumnezeu este cel care a făcut aceste duhuri ale luminii și întunericului și le-a pus la temeiul oricărui act, al oricărei fapte și al oricărui gând.
Cel pe care Dumnezeu îl iubește întru vecie, este pururea mulțumit de faptele sale; dar orice alăturare cu cel pe care El îl urăște, va face ca și acesta să fie urât de Dumnezeu până la sfârșitul vremurilor (...)

Răsplata celor ce merg pe această cale este bunăstarea, alături de binecuvântări veșnice și bucurii fără de sfârșit, într-o viață veșnică și o cunună a slavei, o haină regească, prin lumina veșnică.
Însă duhului stricăciunii îi aparține lăcomia, uitarea facerii de bine, fărădelegea și minciuna, pizma, înșelăciunea și șiretenia, trufia fără margini, iuțimea la mânie și nebunia, patima neînfrânată, desfrânarea, necurăția, vorba nechibzuită, orbirea, surzenia, înțepenirea gâtului și apăsarea inimii, iar țelul lui este ca omul să se îndrepte pe căile întunericului și ale șireteniei diavolești (...)
Este dat ca toți oamenii să se nască cu aceste lucruri și este dat ca mulțimea acestor duhuri să fie moștenite de-a lungul tuturor neamurilor (...)

Ca apa curățirii, El va pogorî asupra lor duhul Adevărului și oamenii vor ajunge la cunoașterea divină și la înțelepciunea Copiilor Cerului; și fiind făcuți să se căiască de faptele lor netrebnice, vor fi înzestrați cu vederea lăuntrică (...)

Membrii Comunității nu trebuie să adoarmă cam o treime din nopțile unui an, perioadă ce va fi consacrată pentru a citi cărți, a studia legea și a se ruga împreună (...)

În mijlocul adunării, nimeni nu trebuie să vorbească despre ceva ce nu privește pe toți cei aflați acolo (...)

Nimeni nu trebuie să stea de vorbă sau să se certe cu cei nelegiuiți; iar în fața celor păcătoși trebuie să se abțină să vorbească despre Lege (Tora) (...)

Acestea sunt rânduielile cu privire la purtarea pe care trebuie să o aibă oricine dorește să capete viziune interioară în aceste vremuri, atingând tot ceea ce este de iubit și tot ceea ce este de urât (...)

DOCUMENTUL SADOCHIT
- Reguli generale ale comunității

Acum ascultați drepților și luați aminte la ceea ce Dumnezeu înfăptuiește: El are o vrajbă cu omul! Și va aduce pedeapsă celor ce l-au ocărât (...)

Dumnezeu iubește cunoașterea. Înțelepciunea și dreapta socoteală Dumnezeu le-a pus înaintea Lui. Dreapta judecată și cunoașterea sunt rânduite de El. Lui îi recunoaștem răbdarea și iertarea fără de margini prin care poate izbăvi pe cei ce se căiesc. Dar cu El sunt de asemenea puterea și mânia, alături de focul mistuitor și de toți îngerii distrugerii (...)

Pentru că sunt mulți cei care au apucat pe o cale greșită, încă din vremuri străvechi și până acum, chiar și vitejii cei puternici s-au împiedicat.
Pentru că și-au urmat îngâmfarea ce o purtau în suflet, Păzitorii cerului au căzut; în adevăr, ei au fost izgoniți, pentru că nu au ascultat poruncile lui Dumnezeu.
Asemenea și fiii lor, al căror stat era cât al unui stejar iar trupul precum un munte era - și aceștia au căzut.
Și la fel toată "făptura ce era deasupra uscatului". Toate acestea pentru că ei au făcut după voința lor proprie, neascultând de poruncile Dumnezeului lor. La sfârșit mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lor.
În același chip, fiii lui Noe s-au îndepărtat și astfel, atât ei cât și familiile lor, au fost înstrăinați.
Avraam însă nu a urmat această cale. Astfel, pentru că a ascultat de poruncile lui Dumnezeu și nu și-a urmat propriile porniri ale minții sale, el a fost numărat printre Prietenii lui Dumnezeu și această dreaptă purtare a transmis-o și lui Isaac și lui Iacov (...)

Ziua în care Dumnezeu nu va mai pedepsi va fi cea despre care profeții spun: "Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută semnul la hotare; ca apa îmi voi vărsa mânia peste ei" (Osea 5.10)
Ei vor nădăjdui izbăvirea, dar blestemul va fi asupra lor. Ei sunt cu toții blestemați, dar nu pentru că s-au abătut de la credință! Ci pentru că s-au pângărit prin porniri netrebnice și câștig mincinos și au arătat ură față de semenii lor și față de vecinii lor. Și-au înșelat propriul neam și s-au alipit necuviințelor, au râvnit la bogății și la bunuri și au făcut doar ceea ce credeau că e bine pentru ei, urmându-și îngâmfarea din inimă și nu s-au ținut departe de gloată, purtându-se nelegiuit și alegând calea celor păcătoși. (...)

- despre ritualul abluțiunilor

Acum, cu privire la curățirea prin apă: Nimeni nu trebuie să intre în apă murdară sau în ape mici. Nici un om nu se poate curăți pe sine prin apă turnată într-un vas, sau într-un loc în care nu se pot face valuri.
Dacă o persoană necurățită vine în contact cu o astfel de apă, el rămâne la fel de necurat; și aceasta este adevărat și pentru apa luată dintr-un vas.
(...)

- despre mâncare
Peștii nu trebuie mâncați decât dacă au fost despicați de vii iar sângele lor a ieșit afară.
Cât privește lăcustele, acestea trebuie puse în foc sau în apă în timp ce sunt încă vii, căci aceasta e ceea ce firea lor cere
(...)

FORMULARUL BINECUVÂNTÃRILOR

(Formulă de binecuvântare care să fie folosită de cei iluminați în binecuvântarea celor ce se tem de Dumnezeu, care vor să împlinească voia Sa, să păzească poruncile Sale și să țină Legământul Său și care merg cu credință pe căile Adevărului Său - adică pentru acei oameni pe care El i-a ales să fie părtași Legământului Său veșnic)

Fie ca Domnul să te binecuvânteze și să deschidă pentru tine, din ceruri, fântâna veșnică.
(...)în mâinile tale și te-a cinstit cu binecuvântările Sale și te-a făcut părtaș la cunoașterea pe care numai îngerii o au.
(...)

- Pentru binecuvântarea căpeteniei comunității
(Formulă de binecuvântare ce trebuie folosită de către iluminați pentru a binecuvânta pe conducătorul comunității)

Domnul te-a ridicat pe culmile Lumii, precum un turn puternic pe un zid înalt.
Fie ca tu să lovești neamurile cu dogoarea limbii tale. Fie ca tu să usuci fântânile pământului cu toiagul tău și cu suflarea buzelor tale să omori pe cel rău (...)
Fie ca dreptatea să-ți cuprindă șalele și credința să-ți încingă coapsele.
Fie ca Domnul să-ți facă coarnele din fier și copitele din alamă și fie ca tu să împungi nedreptatea precum un juncan și să calci în picioare neamurile ca noroiul de pe uliță (...)


IMNURILE ÎNCEPÃTORILOR
(...)
Nu-i voi mângâia pe cei rătăciți
până ce nu vor apuca pe calea cea dreaptă
(...)
iar limba mea veșnic va mărturisi
bunătatea lui Dumnezeu
și fățărnicia oamenilor
până ce nelegiuirile oamenilor vor lua sfârșit
vorbele goale le voi izgoni de pe buzele mele
și pe cele murdare și pe cele viclene ce mi se ivesc în minte.
Îmi voi păzi cunoașterea cu tainică înțelegere
și o voi păstra prin tăria minții
(...)
voi răspunde mândriei cu blândețe,
cu umilință răspunzând la cele josnice
- oameni bogați în bunuri lumești
care scornesc batjocură
și scot la iveală gânduri nedrepte
(...)
Căci El, din Fântâna Cunoașterii
a făcut să apară lumina
și ochii mei au privit minunile sale;
și lumina ce o port în inimă
a străpuns adânc lucrurile existenței

El va sta veșnic la dreapta mea.
Calea pe care îmi pun piciorul
e așezată pe o piatră trainică
ce stă neclintită înaintea tuturor lucrurilor

Căci piatra de sub picioarele mele
este Adevărul lui Dumnezeu
și puterea Lui este statul la dreapta mea;
din fântâna îndurării Sale
mântuirea mea este cu putință

Prin tainica sa minune
lumina mi-a intrat în suflet;
iar ochii mei au putut vedea
cele veșnice.

O virtute ascunsă de oameni
o cunoaștere și o nemaivăzută înțelepciune
ascunsă firii omului;
un izvor de putere,
o țâșnire a slavei
și deși nici unei făpturi nu i s-au dat toate acestea
totuși Dumnezeu le-a dăruit
lor,
celor pe care El i-a ales
să stăpânească întru vecie.
Le-a dăruit o moștenire
în rândul Sfintelor Ființe
și viețuirea comună cu Copiii Cerului,
pentru a întemeia o frăție,
o singură comuniune,
un lăcaș al sfințeniei,
o plantă veșnic vie
pentru toate vremurile ce vor veni.

Dar eu - eu mă număr printre păcătoși,
și sunt al cărnii păcătoase.
Păcatele mele, nelegiuirile și minciunile
și încăpățânarea din sufletul meu
m-au blestemat să trăiesc cu viermii
și cu toți cei ce merg în întuneric.

Căci calea celui muritor nu este a lui
și nimeni nu va putea să-i călăuzească pașii.
Judecata aparține doar lui Dumnezeu
și El va hotărî calea ce trebuie urmată de om.

Doar prin cunoașterea Sa
totul va fi așa cum este menit
și tot ce este, e rânduit de al Său gând;
căci fără El, nimic nu este făcut
(...)
Binecuvântat să fii Tu, Doamne
că ai deschis inima slujitorului Tău spre cunoaștere
călăuzindu-l întru dreptate
și dându-i fiului roabei Tale
îndurarea pe care ai făgăduit-o celor aleși
să stea înaintea Ta întru vecie,
Căci departe de Tine căile omului nu se pot împlini
și fără voia Ta, nimic nu este împodobit
(...)

CARTEA IMNURILOR
1.
(...)
acestea toate ajuns-am să le știu
prin pătrunderea cu care Tu m-ai hăruit,
căci Tu m-ai făcut să aud
în adâncul lucrurilor neștiute

Făurit din lut muiat în apă,
împovărat de rușine și sursă a răutății,
un cazan de nelegiuiri și de păcate,
un duh necurat, nevolnic și prostesc,
în afară de orice judecată -

ce pot să spun fără să fie deja știut
sau ce să dezvălui din ce nu a fost spus deja?

Toate lucrurile sunt înscrise dinaintea Ta
într-o scriere știută,
pentru fiecare moment al timpului,
pentru veșnicele cicluri ale anilor,
atunci când ele au fost rânduite.
Nimic nu este ascuns
și nimic nu lipsește din fața Ta.
(...)
Ale tale, Dumnezeu al tuturor cunoașterilor
sunt toate lucrările drepte
și taina adevărului;
în vreme ce omul
nu este decât robul faptelor sale nevrednice
și al nelegiuirilor sale.
Acest duh ce adastă în graiul omului,
Tu l-ai pus.
Tu, cel ce știi toate graiurile omului
ai hotărât fructul buzelor sale,
aceste buze pentru tine vorbesc
(...)
Tu, prin mila și bunăvoința Ta
ai întărit duhul omului
spre a putea să-și înfrunte chinurile
și l-ai curățat
de toate faptele sale netrebnice
pentru ca minunile Tale să fie arătate
în lumina lucrărilor Tale

Astfel, în ceea ce mă privește
legat sunt de toate chinurile
la care vreodată am fost osândit
și voi vesti oamenilor minunile Tale
căci, prin mine, Tu ți-ai arătat puterea.
Luați aminte, o voi înțelepți
și voi, care sunteți nesăbuiți și neghiobi
și căutați să aveți măsură în toate.
Da, ascuțiți-vă!
fiți drepți, voi cei ce ați împărțit nedreptăți
și toți cei ce sunteți nevrednici
fiți supuși
nu vă mâniați și nu ocărâți

Căci cei ce sunt cu sufletul împietrit
aceste lucruri nu vor putea pricepe
iar tainicul Adevăr al Domnului este ascuns pentru ei;
și cei cu firea neînfrânată
vor scrâșni din dinți.

2
II,2-19

Aduc mulțumiri Þie Doamne
pentru că Tu ești puterea și cetatea mea
și Tu mi-ai izbăvit sufletul
de toate fărădelegile în care se afla.
Căci Tu ai pus adevărul în inima mea
și dreptatea în sufletul meu,
odată cu darurile înțelepciunii Tale;
și ai rupt șalele celor
ce se ridicaseră împotrivă-mi.

Veselie îmi aduci, o, Doamne,
în sânul tristeții și plângerii,
cuvinte de pace când sunt la ananghie,
putere să înfrunt necazurile
atunci când sunt slăbit și cad.

Tu ai dat putere de a rosti
buzelor mele tremurătoare;
vigoare și tărie trupului meu slăbit
și m-ai făcut să pășesc hotărât
când mă aflam în stăpânirea celor păcătoși.

Deși prin păcatele mele
eu nu sunt decât întruchiparea neputinței
totuși pentru cei ce se căiesc
sunt un izvor de tămăduire;
cumpătare pentru cei neprevăzători
răbdare pentru cei ce se grăbesc.

Tu m-ai certat și m-ai ocărât
în fața celor ce trăiesc înșelând,
însă întruchiparea adevărului și înțelegerii m-ai făcut
pentru cei ce pășesc pe calea dreaptă.

Temei de batjocură sunt
în ochii celor păcătoși,
un bârfitor pe buzele celor nestriviți;
cei răi scrâșnesc din dinți.
Un cântec sunt în fața celor păcătoși
și hoarda nelegiuiților se abate mânioasă asupră-mi
precum furtuna ce tălăzuiește marea
atunci când valurile furioase
îndepărtează noroiul și murdăria.

Însă Tu m-ai așezat ca pe un steag
în primul rând al celor Drepți,
ca unul ce tălmăcește în chip limpede,
adânc, lucrurile tainice,
temelie pentru cei ce caută adevărul
și pentru cei ce caută îndreptarea.

Pentru cei ce predică calea cea rea,
nu sunt decât un om de ceartă și pricină;
însă pentru cei ce văd calea dreaptă
sunt întruchiparea păcii
dar pentru cei ce iubesc deșertăciunea
sunt doar o răbufnire de zel;
oamenii care trăiesc nelegiuit
fac zarvă împotriva mea ca tumultul apelor

Nimic din gândurile lor nu a rămas
izbăvit de nelegiuire.
Când, deschizând Fântâna Cunoașterii
pentru cei ce aveau înțelegere,
Tu ai așezat viața omului întru dreptate
prin cuvintele buzelor mele,
și l-ai învățat lecția Ta
și ai pus înțelegere în sufletul său;
- ei l-au împins înapoi în groapă
și în locul acestor daruri ale Tale
au oferit un neam lipsit de înțelegere
cu buze tremurătoare și grai vulgar
și îndepărtându-se
s-au grăbit prostește spre al lor mormânt.

3
II, 20-30

Aduc mulțumiri Þie Doamne
căci Tu mi-ai pus sufletul în legătura vieții
apărându-mă de toate capcanele stricăciunii

tocmai pentru că m-am agățat de Legământul Tău,
oameni porniți pe rele mi-au încercat viața
(...)

Oameni puternici am spus
s-au pornit împotriva mea
armele lor spre mine s-au îndreptat
săgețile lor spre mine s-au îndreptat
săgețile lor s-au pierdut fără încetare;
iuțimea săgeților lor este
asemenea focului ce mistuie lemnul
iar zarva vocilor lor precum urgia apelor.
Precum potopul ce adună ruină și pustiu
toate cele slabe și șubrede
se vor prăbuși într-o cascadă zdrobitoare.

ÃŽn vreme ce inima-mi se topea precum apa
Sufletul mi-a rămas neclintit în Legământul Tău
iar ei - propriul lor picior a fost prins
în capcana ce-o puseseră pentru mine;
în capcanele ce le-ntinseseră pentru al meu suflet
ei înșiși au căzut
(...)


5
III, 3-18

Aduc mulțumiri Þie Doamne
căci Tu m-ai luminat
cu vederea Adevărului Tău;
și întru slava Ta nesfârșită voi merge
alături de cei sfinți ce auzit-au cuvintele Tale
și Tu mă vei izbăvi de păcat și suferință.

Și totuși acum
sufletul mi-i trist și înspăimântat.
Oamenii mă cred un ciob fără însemnătate
și îmi văd viața asemenea unei oițe ce se afundă
sau ca o cetate împresurată de vrăjmași.
Da, în suferință mă aflu
ca o femeie ce urmează să nască
aducându-și pe lume primul născut;
atunci când vremea i-a sosit
durerea o cuprinde
și toate durerile facerii
o încearcă pentru acest copil

Căci acum, în durerile morții
o nouă viață este pe cale să se nască
ca în sfârșit să vină pe lume
Copilul-Bărbat îndelung așteptat.
Acum, în durerile morții
acest copil
este pe cale să se nască.
Acum, cu toate durerile iadului
va ieși din pântece
acea minune a firii,
iar acel Copil-Bărbat va ieși din pântece!
Este făcut loc
pentru cel ce acum se află în pântece
și ceasul nașterii lui se apropie
durerile încep!
În pântec
durerile facerii încep,
sămânța unei noi vieți!
Deși, ca și cei ce
poartă în pântecele lor
sămânța netrebnicelor lucruri
și din pântece dureroase vor ieși
durerile iadului și ale caznei.

Căci iată, peretele se va clătina
până la temelia cea mai de jos,
asemeni corăbiilor când
marea se-nvolburează.
Cerurile vor tuna cu glas mare
și cei care astăzi stau
în pulberea pământului
vor fi precum cârmacii pe mare
împotriva apelor învolburate;
și toți oamenii înțelepți
vor fi ca marinarii în adâncuri
când iscusința le e zădărnicită
de răbufnirile apei
și de adâncurile frământate
ce se schimbă neîncetat.
Valurile se vor învolbura
dând pe dinafară
și chiar dacă ei se vor ridica
porțile iadului vor fi deschise
iar săgețile pierzaniei îi vor aștepta la fiece pas.
Adâncurile vor răsuna de plânsul lor,
iar porțile iadului se vor deschide,
pentru toate lucrurile lor nelegiuite
iar porțile pierzaniei se vor închide
peste toate nedreptățile
pe care ei le vor fi înfăptuit
și veșnicia se va așterne
peste toate cele necurate.

6
III, 19-36
(...)

Pentru că. iată, Tu ai luat un duh
împovărat de păcat
și l-ai curățit de toate murdăriile
și l-ai așezat
în preajma ființelor sfinte
punându-l alături de copiii cerului
Tu ai făcut ca omul părtaș să fie
la ceata Duhurilor Cunoașterii
pentru a-ți slăvi numele în corurile lor
și să repete minunile faptelor Tale
înaintea tuturor lucrărilor Tale.

Eu, cel ce din lut am fost făcut,
ce sunt eu?
Eu, cel frământat cu apă,
cât prețuiesc?
Eu, care m-am ridicat
de acolo unde stăpânește ticăloșia,
care mi-am tăiat legătura cu păcatul;
al cărui suflet a locuit ca un cerșetor
într-un loc fără de odihnă;
Eu, ai cărui pași
s-au împleticit printre dărâmături -
pe ce fel de putere din mine m-aÈ™ putea bizui?
când ispitele fărădelegii mă împresoară,
iar capcanele celor păcătoși sunt la tot pasul,
când depărtarea și urgia apelor năvălitoare
se vor pogorî cu furie,
când săgețile vor zbura
fără ca nimeni să le împiedice,
când sunt aruncate cu putere
fără nădejde de scăpare;
când vremea judecății va veni,
când mânia Domnului se va arăta
asupra celor părăsiți,
când mânia Lui se va pogorî asupra celor nelegiuiți,
când mânia Judecății de apoi
va cădea asupra tuturor lucrărilor lui Belial;

când torentele Morții vor cuprinde,
atunci nu va mai fi scăpare,
când râurile lui Belial se vor învolbura
- râuri ce sunt ca focul
mistuind tot ceea ce apele sale au tras,
râuri ale căror valuri nimicesc
copacii uscați și pe cei înverziți,
râuri ce sunt ca focul
și care mătură cu scânteieri arzătoare
înghițind tot ceea ce poartă apele lor
- un foc ce mistuie
toată temelia de lut
și orice trainică fundație;
când temeliile munților
devin cârpe în flăcări,
când rădăcinile de granit sunt schimbate
în râuri de smoală,
când pârjolul va mistui
înăuntru, în marele adânc,
când potopul lui Belial se va revărsa
asupra iadului însuși;
când adâncimile abisului vor fi tulburate,
aruncate în noroiul gros,
când pământul plânge în chinuri
pentru nenorocirile făcute în lume,
când adâncurile sale sunt zguduite,
și toate cele sunt înspăimântate
tremurând de cumplita soartă;
când cu al Său strigăt
Dumnezeu se face auzit,
iar tăriile Sale răsună
căci al Său adevăr este arătat
și oștile cerului dau glas strigătului lor
și temelia lumii se clatină;
când bătălia purtată de ostașii cerului
cuprinde lumea întreagă
până la Judecata de apoi.
- oare fost-a vreodată
luptă ca aceasta?

7(fragment)
III, 37-IV, 4

Aduc mulțumiri, Þie Doamne
căci mi-ai fost sprijin
împotriva celor ce au vrut să mă nimicească
și împotriva a tot ce ar fi vrut să mă necinstească.
Tu m-ai apărat de nenorocirile tulburelui veac,
[...] ce nu a venit [...]
[Tu mi-ai pus] piciorul pe o piatră
.....................
[Voi merge] pe calea cea veche
și pe potecile pe care Tu le-ai ales
.....................

8
IV, 5-40
(...)

Dar cât despre ei -
ei umblă cu vicleșuguri în Fața Ta
și umblă cu lingușiri.
Ei strâmbă adevărul cu toții
Și fără minte aleargă spre pieire.
Au ajuns să se poarte prostește,
devenind nesuferiți chiar și lor înșiși
Deși Tu ți-ai arătat puterea Ta prin mine,
ei nu m-au luat în seamă,
și m-au alungat de pe pământul meu
așa cum alungi o vrabie din cuibul ei;
toți prietenii și apropiații mei
nu se mai încred în mine,
crezându-mă o cupă spartă.

Ei sunt predicatori ai minciunii,
profeți ai înșelăciunii.
Au urzit mișelește împotriva mea,
făcând poporul să se întoarcă spre minciună,
de la învățătura pe care Tu mi-ai scris-o în inimă.
Ei și-au luat învățătura
de la cei ce sunt însetați
și dându-le, să-și potolească setea
să bea oțel,
aruncându-și privirea asupra lor
de parcă ar fi fost străini,
luându-i în râs ca și cum s-ar fi clătinat
și ar fi fost prinși în ispitele lor.
(...)
Oameni vicleni sunt ei,
gândurile le sunt ticăloșite.
Te caută cu inima îndoită,
neputând fi tari în fața adevărului Tău.
Fiecare gând al lor se trage
din flori de pelin și fiere.
În împietrirea sufletului lor
ei rătăcesc veșnic
căutându-te pe Tine în mincinoșii idoli.
Ei își fac din nedreptăți
piedici în fața lor,
venind să întrebe de Tine
pe mincinoșii profeți,
oameni căzuți în nelegiuire.
Apoi, cu buze tremurătoare
și grai străin
vorbesc în fața poporului Tău,
căutând cu șiretenie
să-l întoarcă spre pierzanie.
Ei nu au luat aminte la învățătura Ta,
și nu au ascultat de-al Tău cuvânt

ci au spus cunoașterii adevărate:
"nu este sigur",
și drumului ales de Tine:
"nu există așa ceva"!

(...)

Prin mine Tu ai luminat
chipurile multor păcătoși
și nenumărate sunt vremurile
în care Tu ți-ai arătat puterea prin mine
Căci Tu mi-ai făcut cunoscute
lucrurile Tale adânci și tainice
împărtășindu-le astfel cu mine.
Și așa, arătându-ți a ta putere
dinaintea celor fără de minte
aceste minuni sunt arătate,
pentru ca slava Ta să fie veșnică
și ca toate făpturile să-Þi afle puterea.

Totuși, nicicând singur trupul
n-a fost în stare acest lucru să-l atingă,
nici ceea ce-i făurit din lut
să facă minuni atât de mari
- ei au pășit în păcat odată ieșiți din pântece
și în nelegiuire au trăit până în vechime.

În adevăr știu
că dreptatea nu se află în om
și nici dreapta purtare în muritori.

Căci doar întru Domnul
pot fi cu toții drepți;
și nicicând calea omului nu va putea
fi hotărâtă de către duhul
pe care Dumnezeu l-a pus în el
să ducă spre desăvârșire
viața omului muritor;
ca toate lucrărileSale să știe
cât de mare Îi este puterea
cât de mare Îi este iubirea
pentru cei ce îi împlinesc voia.

Când mi-am adus aminte
faptele lipsite de cuviință
și necredința strămoșilor mei
- când oameni păcătoși
s-au opus Legământului Tău
și oameni netrebnici, cuvântului Tău -
toate oasele mi-au tremurat;
inima mi-a devenit ca ceara înaintea focului
genunchii-mi erau ca apa ce se lăsa la vale
și am spus: "din pricina păcatelor mele
am fost părăsit
căci Legământul Tău nu a mai fost cu mine".

Dar apoi, când mi-am adus aminte
de puterea mâinii Tale
și de nesfârșita Ta milă,
m-am ridicat iarăși și am stat drept
iar duhul meu a fost întărit
în fața nenorocirilor;
căci am trăit prin slava Ta
și prin iubirea Ta fără margini.
Căci Tu îmi vei spăla toate păcatele
și prin bunătatea Ta pe om îl vei curăța.
Omul singur nu va putea să facă
ceea ce Tu ai săvârșit;
căci Tu ești cel ce ai creat
atât pe drepți cât și pe cei păcătoși
și-am spus: "Prin Legământul Tău
voi merge întărit înainte
(...)

9
V, 5-19

Aduc mulțumiri Þie Doamne
căci Tu nu m-ai părăsit
deși am fost precum un călător
în mijlocul unui neam străin
(...)
Pentru că Tu mi-ai pus în suflet
adâncul Tău adevăr;
și celor ce caută acest adevăr
i-ai pus să jure.
Așa că Tu ai pus un zăvor
la gura acestor lei
(...)
Tu m-ai apărat, o, Doamne,
în fața tuturor
și ai ascuns învățătura Ta înlăuntrul meu
până ce se va fi arătat asupra mea
că timpul slavei Tale a sosit.
(...)
Tu le-ai ferecat dinții
făcându-i să-l lase deoparte pe cel neajutorat;
și i-ai făcut să-și înghită limbile
precum o sabie în teaca sa
ca să nu-l rănească pe slujitorul Tău.

Mai mult: pentru a-ți arăta puterea
în fața fiilor oamenilor
m-ai lăsat în nenorocire
și apoi ai făcut o minune asupra mea
trecându-mă asemenea aurului prin foc
chiar atunci când pârjolește mai tare
și asemeni argintului prelucrat
în cuptor de pământ
și curățit de șapte ori.

Cei păcătoși aleargă după mine
spre a mă prinde în ticăloșia lor
și duhul îmi zdrobesc în fiecare zi
Dar Tu Dumnezeul meu, ai potolit furtuna.
Din fălcile leilor
Tu ai tras un biet suflet pierdut.

10
V, 20-VI, 35
(...)

ÃŽngeri cu puteri tainice
slujitori ai Tăi
merg lângă cei supuși
și lângă cei șovăielnici
și lângă cei pierduți și nemângâiați
ridicându-i din mlaștină
când picioarele le sunt murdărite de noroi.

Astfel, în ce mă privește
celor ce mi-au fost apropiați
am ajuns un temei de ură,
întruchipare a mâniei și pricinii
pentru cei apropiați mie,
un temei de ceartă
în fața celor ce mă cunosc.

Toți cei ce au mâncat din pâinea mea
s-au ridicat împotrivă-mi;
toți cei cu care am împărțit barca
au spus lucruri neadevărate despre mine,
iar cei lângă care am trăit
mi-au întors spatele
și m-au ocărât.
Din pricina celor tainice
pe care Le-ai așezat în mine
ei au mers și au spus minciuni împotriva mea.
Și pentru că ei mi-au stat în cale
și pentru nedreptatea lor
fântâna înțelegerii și taina adevărului
le-au fost ascunse
în vreme ce ei - ei au mers în izbeliște
cu nedreptatea din sufletul lor,
deschizându-și gurile lor păcătoase
și limbile lor mincinoase
pentru a rosti neadevăruri
ce erau ca veninul de năpârcă
pe care îl aruncau în jur;
asemenea năpârcilor ce șuieră
- năpârci ce nu puteau fi îmblânzite.

Era o durere fără de preget,
o rană sângerândă
trupul robului Tău,
pecetluindu-i duhul întru amărăciune,
doborându-i puterea
până ce nu va mai fi putut rezista.
M-au prins în amarnică strânsoare
în care nici o scăpare nu era.
................
M-au chinuit în sunetul harpei
și în clinchetul ocărilor lor.
Teama și frica m-au cuprins,
groaza și durerea,
asemenea durerilor facerii.
Inima-mi era frântă;
m-am îmbrăcat în haine cernite;
limba îmi era neputincioasă.
În inimile lor m-au ocărât
și și-au arătat veninul.
Lumina chipului meu s-a preschimbat în beznă
iar strălucirea mea în amărăciune.

O Dumnezeul meu,
Tu mi-ai deschis inima,
dar ei au căutat s-o întunece.
M-au înconjurat cu întunericul adânc.
Mi-am mâncat pâinea alături de ei,
iar băutura mea era amestecată cu lacrimi
ce încă nu s-au sfârșit.
Ochii-mi erau încercați de teamă
și cu tot ce întunecă lumina zilei
sufletul mi-a fost încercat.
Trist era totul în mine,
iar rușinea-mi acoperea chipul.
Pâinea ce-o mâncasem
Părea că plânge cu mine,
Băutura ce-o băusem nu-mi pria defel.
Ei și-au zis să pună piedici sufletului meu
pentru a mă lăsa fără putere
prin iscusința blasfemiilor lor
încercând lucrările Domnului
în ceea ce nelegiuirea lor a gândit.
Eram însă legat cu fire trainice,
cu lanțuri ce nu puteau fi sfărâmate.
Un zid puternic se ridica împotrivă-mi;
zăbrele de oțel mă împresurau
și uși de alamă.
...........
Peste suflet mi-au urlat torentele iadului
...........
Inima-mi era atât de tristă
din cauza rușinii
cu care ei m-au acoperit.
Ruina m-a cuprins
dezastre de care nu știam
nimiciri ce n-au sfârșit.
.............
Dar Tu, o, Dumnezeul meu
mi-ai deschis urechile,
mi-ai apărat pricina
împotriva tuturor celor ce m-au ispitit.
Da, Tu m-ai îndepărtat
din preajma netrebniciei
de tovărășia crimei
și m-ai adus într-o frăție
cu toată sfințenia și curăția,
curățându-mi sufletul de păcat.
(...)
Deși oamenii fac zarvă
deși împărățiile urlă,
eu voi merge fără să-mi pese.
Când se vor aduna,
nu voi fi înspăimântat
știind că va veni vremea
când Tu te vei ridica iarăși pentru poporul Tău
și îi vei răsplăti pe cei rămași
și-i vei izbăvi.
(...)
Toți aceștia pe care Tu i-ai adus
în comunitatea Ta,
i-ai pus alături
de îngerii Prezenței Tale.
Nu va mai fi nimic între ei și Tine
și-i vei aduce înapoi la cuvântul Tău
pe care acum îl vor înțelege;
pentru că ei înșiși au găsit răspunsul prin Tine;
ei sunt curtenii Tăi
împărtășind cele sfinte
cu toate ființele cerești.
(...)
Însă în văpaia focului toți cei necredincioși vor arde;
va fi un foc ce le va mistui păcatele
până ce vor fi nimiciți cu totul.

Acești oameni îmi erau apropiați,
au împărțit aceeași soartă cu mine,
dar s-au lăsat ispitiți
de cei ce au nesocotit adevărul
și n-au mai vrut binele să-l împlinească.
Tu le-ai dat porunci, o, Doamne,
anume că se pot bucura de viață,
chiar dacă sunt netăiați împrejur sau murdari.
Însă pângăriți, ei nu pot trece!
(...)
Nădejde nu va mai fi defel
căci armele nicicând n-au fost mai multe
și nici scăpare nu va mai fi
pentru cei ce se-mpotrivesc luptând.
Căci biruința va fi
a Domnului în ceruri
.................
Chiar dacă cei ce zac în țărână
și-au ridicat steagul,
chiar dacă acest vierme care este omul
și-a ridicat steagul
să lupte împotriva adevărului,
ei vor fi nimiciți
când lupta se va duce cu cei trufași;
și cel ce a căutat să aducă
nenorocirea unui potop năprasnic
nicicând nu va ajunge la acea cetate.
................

10a
VII, 1-5

Iată, buzele-mi sunt pecetluite,
căci nimic nu iese din gura omului
în afară de jurăminte strâmbe și minciuni.
Brațu-mi e smuls din încheietură
picioru-mi este înfundat în noroi;
ochii-mi sunt încețoșați de la obișnuința de a privi răul;
urechile-mi au asurzit auzind vărsare de sânge;
inima-mi s-a învârtoșat tot gândindu-se la rău;

căci oriunde oamenii își arată firea ființei lor
acolo-i prezent și duhul josniciei.

Întreaga mea ființă
e zdruncinată până-n temelii;
oasele-mi sunt frânte;
măruntaiele-mi se înalță ca o barcă
când suflă vijeliosul vânt de est;
inima-mi este adânc îndurerată.
În prăpădul fărădelegii lor
un vânt bun mă ridică.

11
VII, 6-25
(...)
Tu m-ai adus în al Tău Legământ.
Cuvintele-mi ies singure din gură,
ca și cum ar fi spuse de Tine,
în vreme ce duhul urgiei a amuțit,
iar cei păcătoși nu-și mai deschid gura
(...)
Tu m-ai ales pe mine și m-ai așezat
drept părinte celor ce-ți sunt nespus de dragi
și drept doică pentru cei
pe care Tu i-ai făcut fără de prihană.
Ei și-au deschis gurile pentru cuvintele mele,
ca și cum ar fi supt la sân
și asemeni unui prunc ce se joacă
la sânul doicii sale.

14
VIII, 4-36

Aduc mulțumiri Þie Doamne
căci m-ai dus într-un loc
în care pământul ars se preschimbă-n iaz
și pământul uscat în izvoare de ape,
unde oaza înflorește în deșert;
ca ulmul, mirtul sau chiparosul,
copaci ce nicicând nu mor
ce sunt sădiți întru slava Ta
ascunși în mijlocul celorlalți copaci
- toți copaci ce viețuiesc în locuri fără apă
și totuși udați de-un tainic izvor
întinzându-și ramurile neofilite
înfigându-și bine rădăcinile înainte de a înflori
care-și întind rădăcinile către un râu
(...)
Toți copacii ce viețuiau în locuri fără apă
îl pizmuiau pentru frumusețea sa,
căci ei trăiesc prinși în țarinile lor
și nu-și întind rădăcinile spre râu,
în vreme ce acest copac este sădit în Adevăr
(...)
Acest copac se hrănește
doar din râurile ivite din Fântâna Vieții;
spre deosebire de orice alt copac.
Singurele ape pe care le soarbe sunt Apele Sfințeniei.

Deși el însuși nu-l poate recunoaște,
el simte Izvorul dătător de viață;
deși nicicând nu știe ce este,
veșnic îl simte,
lăsându-i fructele veșnic proaspete.

Iată, nu eram decât ca mușchii de lângă râurile revărsate
ce-și aruncă mâlul peste mine
și totuși Tu Doamne ai pus în gura mea
ploaie în toate anotimpurile
ca un izvor ale cărui ape nu seacă nicicând.
(...)
Viața mea se apropiase de Groapă
iar sufletu-mi slăbit tânjea neîncetat după odihnă
Ardeam precum un foc mistuitor
închis în oasele mele
flacăra mă mistuia cu totul
sleindu-mă de puteri în fiece clipă
încercându-mi trupul în fiece moment.
Nenorocirile s-au abătut asupra mea
nimicindu-mă cu totul.
Căci putere nu mai aveam în trup
și inima-mi s-a scurs precum apa
și trupu-mi s-a topit ca ceara
și frica mi-a pătruns în șale.
Iar brațul mi-a fost smuls din umăr
și mâna nu mi-o mai puteam mișca
iar picioru-mi era prins într-un lanț
și genunchii mi se topeau ca apa.
Nu mai puteam să merg.
Nu mai puteam să pășesc ca înainte
căci picioarele și mâinile în lanțuri îmi erau,
limba-mi era legată și împinsă înapoi;
nu mai puteam vorbi
pentru a înviora duhul ce rătăcesc
sau pe cei doborâți de întristare.
Buzele-mi erau pecetluite.

...................

16
X, 14-XI, 2
(...)

Tu nu m-ai lăsat
să fiu prins de bogățiile acestei lumi
sau să alerg după câștiguri lumești.
Tu n-ai creat nici o făptură din carne,
nici o armată de războinici
să-mi fie sursă de putere
și nici nu m-ai făcut să mă bizui
pe bogății nemăsurate
de grâu, vin și ulei.

Căci tot ceea ce posed
și tot ceea ce am adunat
nu înseamnă nimic de preț.
Sunt ca un copac înverzit
sădit lângă izvoare de apă,
înfrunzit, plin de viețuitoare;
căci Tu ai făcut plantele
întru folosul omului
și tot ceea ce răsare din pământ
hrană va fi din plin
(...)
Slujitorul Tău a învățat să urască
toate bogățiile lumești și câștigurile
iar în mijlocul bogăției
sufletul său nu va găsi plăcere.
Însă în al Tău Legământ
inima mea se va veseli
și în al Tău adevăr sufletu-mi se va bucura.
Mi-am făcut graiul să-nflorească deplin
Iar inima-mi se deschide spre-un nesecat izvor
și întru puterea cerului
îmi pun nădejdea.
Și nu duc fructe
ce s-au vestejit încă din floare.
Dar când aud
cum îi judeci chiar și pe îngerii Tăi
atât de mari în putere
și cum îl judeci
chiar și pe Duhul Sfânt!
inima-mi este mult chinuită,
șalele îmi sunt în durere
vederea-mi pătrunde
întru adâncurile cele mai adânci
și străpunge totodată
în tainițele iadului.
(...)

18
XI, 15-27
(...)

În ce mă privește,
când am băgat de seamă firea omului,
cum se întoarce el iar și iar
înspre stricăciune și înșelăciuni,
înspre păcat și fărădelege,
o fântână de bocete amare a țâșnit din mine;
lacrimile îmi curg șiroaie
iar suferința nu-i străină de ochii mei.
Aceste lucruri îmi încearcă sufletul
și mă ating adânc,
îndurerat voi plânge
și amarnic voi jelui
și voi continua să cânt la harpă în bocet
amară plângere,
până ce răul din lume va lua sfârșit
iar oamenii nu vor mai trebui să sufere
pedepsiți de lovituri și năpaste
(...)

Coloana XIV, 1-27

Aduc mulțumiri Þie Doamne
că ai îngăduit câțiva scăpați
în neamul ales de Tine
și ai reînsuflețit moștenirea Ta.
Tu ai ridicat printre ei
oameni ai adevărului și fii ai luminii
(...)
Doar dacă Tu vei chema la Tine pe cineva
atunci îl voi apropia și eu
și dacă Tu îl vei ține deoparte
întocmai mă voi purta și eu;
și nu voi intra în legătură
cu cei ce au întors spatele Legământului Tău
(...)

JUDECATA DE APOI

Ei nu au luat aminte la adevăratul și tainicul înțeles al lucrurilor, ci s-au îndreptat spre cele înșelătoare. Ei nu cunosc nici înțelesul ascuns a ceea ce se întâmplă chiar acum! Și nici nu au înțeles lecțiile trecutului. Prin urmare ei nu cunosc nimic din ceea ce va veni peste ei și nu au săvârșit nimic pentru a-și izbăvi sufletele de la judecata ce se va abate asupra lor.
Aceasta totuși va însemna ceva pentru voi. Ceea ce urmează să se întâmple (...) înseamnă că orice nedreptate va fi închisă încă din pântece și nu i se va îngădui să se nască. Răul va dispărea din fața Binelui, așa cum întunericul dispare din fața luminii.
Așa cum fumul se risipește și nu mai rămâne nimic din el, tot astfel Răul va pieri pe veci, iar Binele se va arăta asemeni soarelui. Lumea se va rezema pe o temelie trainică.

Toți cei ce se agață de științe deșarte vor fi nimiciți. Lumea se va umple de cunoaștere, iar neștiința va dispărea cu totul.
Toate se vor înfăptui. Profeția este adevărată și prin aceasta vei afla că ea nu va fi anulată.

Oare nu urăsc toți oamenii fărădelegea? - și totuși, oare nu este desfrânarea printre ei toți?

Nu este lăudat Adevărul de către toate popoarele? - și totuși, există oare măcar un singur trib sau un singur neam care să se alipească de Adevăr?

Cărui neam îi place să fie prigonit de o putere mai mare decât a sa și cine voiește ca bunurile să-i fie prădate? - și totuși există măcar un singur popor care să nu-și fi prigonit vecinul? Și unde în lume vei găsi un popor care să nu fi prădat bunurile altuia?

(...)













Editura Herald, Bucuresti 2005

Traducere de Simona Dumitru
dupa
THE SCRIPTURES OF THE DEAD SEA SECT
with introduction and notes by Theodor H. Gaster
Secker&Warburg Ltd., 1957, London