28 decemvrie 1881

Dragă Nicuță,

Nu trebuie să te superi, ba să plângi, pentru că eu sunt supărat. N-are a face una cu alta. Dacă-ți scriu cam ursuz nu trebuie să crezi că supărarea mea se îndreaptă în contra ta, căci știu bine că în contra ta nu am nimic. Față cu tine caut să-mi port vina mea proprie. Pe domnul în chestiune l-am bruscat în societate, dar a tăcut frumușel ca un om de nimic ce este. Am consultat pe un om cunoscător de afaceri ce trebuie să fac pentru a putea cere scrisorile tale. El mi-a spus că tu trebuie să-i ceri. În caz când nu ar voi să le dea, căci e liber a nu voi aceasta, pot să-l silesc a-mi da satisfacție. Se-nțelege că omului pe care l-am consultat nu i-am spus nimic. Te rog, dar, cere-i scrisorile și răspunde-mi apoi dacă ți le-a trimis sau nu. Dacă s-ar lăuda cumva la Maiorescu, precum s-a lăudat față de Bădescu, o poate în orice caz. Nu te mai îndoi că e de absolută rea-credință. E un om care nici nu poate fi altfel. Dragă Nicuță, fii bună și gentilă și lasă-mă să te sărut, căci parcă te văd înaintea mea. Și nu fii supărată deloc — vrei să mă supăr și eu — tu n-ai nimic de acolo. Lasă timpul să ți-o dovedească mai mult decât șirurile acelui care te-ar îmbrățișa dacă ai fi de față.
Al tău, fără incidente,
M. Eminescu

N. B. Îmi scrii că regretă. Nu regretă nimic, te asigur, nu e gelos deloc și, după spusa lui, nu se teme de a te pierde. Fii convinsă de asta. Pentru întâia dată te-ai înșelat cu totul în privirea unui om. Încă o dată, nu plânge, micul meu porumb, fii rezonabilă. Crede-mă că ceea ce mă supără momentan nu este vina ta, care-n ochii mei nu e decât răsplata pentru vina mea și mai mare, ci le point d'honneur care mă obligă a te reabilita în ochii tăi și ai mei.




3 ianuarie 1882

Dragă Nicuță,

Te rog scrie-mi. Nu mă lăsa multe zile fără un rând-două de la tine, căci azi, când merit să mă uiți, azi mă și tem că m-ai putea uita. Te sărut de mii de mii de ori, vârful picioarelor mai cu seamă și vârful degetelor și te-rog să-mi scrii când vii iar la București. Atunci vom vorbi de ceea ce-mi scrii — adecă de rămânerea ta aci. Am și făcut unele puneri la cale, dar în orice caz voi să te consult când vei fi aci și voi să văz de ți-o plăcea.
Va veni o vreme, Nicuță, o sper că o veni, în care tu vei uita toate durerile ce ți le-am cauzat și-n care vom începe ceea ce eu am numit viața noastră nouă. Poate ca atunci voi deveni eu însumi alt om și pacea și liniștea vor fi partea noastră a amândurura. Îmi dai tu voie să sper că așa va fi, îmi dai voie 1 să sper în credința și curățenia sufletului tău precum speram când te-am cunoscut întâi ? Veronică ! Dragă, dulcea mea Veronică, nu mă uita și răspunde-mi.
Al tău pentru totdeauna,
Eminescu
Primit-ai scrisoarea mea din urmă, de la 30 dec.?





11 ianuarie 1882

Dragă Nicuță,

Nu te plânge de tonul scrisorilor mele, pe care-l găsești rece, căci tu știi de ce soi sunt. Totdeuna preocupat de lucrările ce mi se impun, arareori aflu un moment neturburat în care să mă pot cufunda cu totul în voluptatea sufletească de a-mi închipui că stai față-n față cu mine și că nu scriu, ci vorbesc cu tine. Scrisoarea ta din urmă am primit-o — închipuiește-ți abia azi dimineață. Pustiile de Camere s-au deschis și iarăși mă iau pe dinainte mofturile politice.De-aceea, dacă nu-ți scriu totdeuna în bună dispoziție sufletească, crede și tu. Le voi compensa toate când vei fi aici. Tu zici că par a ascunde o idee oarecare când te rog să nu spui nimănui de împăcarea noastră. Nu, micule, protestez. Dar tu știi că eu sunt un om urât de multă lume și că cine ar afla că mă iubești, ca să se răzbune asupră-mi, s-ar răzbuna pe tine. Oare nici acu nu cunoști tu lumea, dragă și dulcea mea Nicuță ?
Te sărut, te sărut și iar te sărut și rămân al tău,
Emin.




21 fevr. 882

Draga mea Veronică,

Iartă-mă că nu ți-am scris imediat, căci am primit scrisoarea ta ieri seara și-ți răspund abia azi. Am o cumplită nevralgie la cap — efectul unei binevoitoare și premature primăveri se vede — și chiar acum nu-ți scriu decât pentru a-ți cere iertare că nu ți-am răspuns imediat la scrisoarea ta gentilă și dulce. Nu-i așa că tu mă scuzezi și nu mi-o iei a nume de rău în considerația nevralgiei? Ce or fi având scrisorile de cam întârzie? În 18 mi-ai trimis una, pe cea din urmă, la 20 am primit-o abia. Mă frec cu mâna pe frunte și-ncerc a-ți spune mii de lucruri pe care le croiam alaltăseară în minte și capul numai mă doare, încât, dac-ai fi aci, n-ai ști ce să-mi faci ca s-adorm. Se vede că durerea asta e o urmare a concertului al doilea al lui Sarasate, care a fost admirabil, ca și cel dentîi. Apropos ! D-nul în chestiune aud că, după cererea sa proprie, va fi permutat la Curtea de Argeș în aceeași calitate în care e la Neamț. Această cerere a făcut-o de acum opt sau zece zile la Ministeriu și i s-a acordat. Signe de la profondeur du sentiment (?) Vorbă să fie. Asta încă o dată pentru a arăta că nu există un sâmbure solid în acest om.
Mițico dragă, tu poate-i fi dormind deja, căci eu scriu asupra plecării trenului — adecă mai sunt două ceasuri pân-atunci și-ți voi duce scrisoarea la gară. Tot mă doare capul, afară-i răcoare și senin de lună — poate mi-o mai trece. Te sărut de multe, multe ori, dragă pasăre voioasă, te rog să-mi ierți dispoziția cam deranjată în care-ți scriu și să-mi trimeți o guriță îndărăt pe aripele vântului. Dac-ar ajunge azi desigur că mi-ar trece durerea.
Al tău,
Emin



28 februar 1882

Iubită femeie,

Din toate scrisorile tale aproape respiră nemulțumirea, în toate observ, pe de-o parte, imputări de infidelitate, de cari nu sunt capabil; din toate, [pe de altă parte] prezumțiunea că aș putea veni la Iași, că aș putea să fiu cu tine împreună și că singura piedică e că nu voi.
Bolnav; neavând nici o poziție socială sigură prin care să-ți pot pregăti un trai modest și poate fericit alături cu mine; sărac, precum știi că sunt, și avînd pururea grija zilei de mâne, tu crezi că cu aș putea fi atât de nelegiuit să pot veni lângă tine și să nu vreau să viu; crezi că, în starea în care mă aflu, îmi abate a-ți face infidelități, mă crezi în sfârșit de-o sută de ori mai mizerabil decum sunt în stare a fi. În momentele în cari-mi simt nefericirea și slăbiciunea de caracter, în momentele în cari văd că nu sunt bun de nimic în lumea aceasta și că în zadar trăiesc, atunci când sunt descurajat și sătul de viață, te-am rugat, femeie dulce și fermecătoare, să ierți că am îndrăznit a te iubi, să ierți c-am aruncat această umbră de mizerie asupra vieții tale, care, după caracterul tău, trebuia să fie veselă și luminoasă. Eu nu tăgăduiesc că am făcut o crimă iubindu-te, o crimă ce zilnic o espiez. Nu tăgăduiesc că, făgăduindu-ți lucruri ce nu le-am ținut, pentru că n-am fost în stare a le ținea, n-am comis cel mai mare păcat față cu singura ființă în lume care mie, neiubit de nimeni și antipatic tuturor muritorilor, mi-a dăruit o rază de fericire ce n-o merit. Toate acestea nu le tăgăduiesc, toate acestea le-am mărturisit ție și te-am rugat să mă ierți.
Prețuiesc pe de-altă parte sacrificiile cari mi le-ai făcut. Dar azi tu-mi spui că te-ai săturat de-a mai aștepta, că vrei să mergi la Viena, că ești tânără și viața ți-e deschisă, cu-n cuvânt îmi faci din nou tabloul unei vieți pe care eu n-o înțeleg. Eu nu mă opun fericirii tale; daca crezi că un alt mod de viață ar fi mai bun pentru tine, daca în sfârșit mă poți uita, uită-mă. Eu din parte-mi te asigur de un lucru. Eu nu te voi uita niciodată. Tu ai fost și ești viața mea, cu tine s-a-nceput și s-a-ncheiat, și dacă nu 1 trăiesc pentru a gândi măcar la tine, nu am la ce trăi. Dar nu te amăgesc cu asta. Nu văd nici o perspectivă deocamdată de-a trăi împreună, pentru că nu mi s-a oferit pân-acum nimic în Iași cu care-aș putea duce o viață convenabilă cu tine, și în mizerie nu voi să trăiești. Un lucru crede-l: Nu voi iubi niciodată o altă femeie și tu rămâi în mintea și sufletul meu ceea ce ai fost totdeuna: visul de aur al vieței mele — singura mea aspirație, și viața cu tine — singura mea speranță. De-aceea nu-mi face imputări nedrepte. Oricând, oriunde s-ar ivi putința de-a fi unul al altuia pentru totdeuna, voi primi-o cu plăcere; oricând va fi culmea fericirii mele de-a fi împreună. Dar ce vrei să fac în contra imposibilității materiale ? Nu pot face nimic și mă lupt în contra ei zadarnic și fără chip de-a o putea învinge. În această luptă, simț, se mistuie viața mea și chiar puținul talent ce mi l-a îngăduit natura. Se mistuie, și poate fără nici un rezultat.
Te sărut cu dulce, femeia mea iubită și dragă, și dacă, după toate cele zise, tot poți să mă mai iubești, iubește-mă, dacă nu, dă-mă uitării, dar nu crede că vreodată te va uita sau va înceta a te iubi,
Emin





[martie 1882]


Dulcea mea Nicuță,

Iartă că nu-ți scriu mult, dar am treabă la club azi și e aproape 8. Însă n-am voit să te las făr-un răspuns imediat; mâine, duminecă fiind, îți scriu mai pre larg. Te sărut de multe, multe ori, drăgălașul meu copil, și-ți mărturisesc că mi-e dor de tine ca și ție de mine. De pe acum am aranjat deci, și aranjamentul e definitiv, că până la sf. Dumitru mă mut în Podu Mogoșoaii în două-trei odăi unde ai să ai loc îndestul și unde o să am și eu loc și timp pentru zile nebune. De la sf. Dumitru încoace știi că e treaba ta să alegi cum ți-o plăcea ție. De-atunci intru paj și cavaler șervet pentru perpetuitate în suita M. Sale Doamnei Veronica, supus ca un câne și înamorat ca un cărăbuș.
Atunci ceea ce stă în versuri — în aci anexatele versuri a subscrisului, ar zice Roșca — vor fi realitate. Pân-atunci însă te sărut și te dorlotez, mâță, și te rog să mă ierți că nu-ți scriu mai mult, dar mă așteaptă moșnegii să le citesc o buletă. Pa! Momoți!
Emin




27 mai [1882]
Dragă Nică,

Încep prin a-ți spune c-am rămas foarte gelos și că teama mea constantă și dragostea mea se lipesc de tine ca poțoțonii tăi de trup. Să nu cumva să râvnească cineva la grădinița mea de nuri, și te pun păzitoare înainte de toate pe tine. Al doilea, te sărut de mii de mii de ori din creștet pîn' la vârfurile picioarelor și-ți declar că m-au fermecat cu desăvârșire și ca nealtădată.
Îndealtmintrelea, vorba ta, nu mai făgăduiesc nimic, dar mă pun pe treabă și sper că voi avea mai bune rezultate decât în trecut.
E natural ca, trecând fericirea mea, să-mi reînceapă nefericirea. Picioarele iar mi se coc, căci tu, ducându-te, mi-ai luat și sănătatea cu tine. Dar aceasta să n-o iei în înțeles rău, ci în cel bun că, dacă te văd, înviez din morți și mă dezmlăștinez, iar când nu ești față nu mai e viață.
Momoțul meu cel scump, te sărut din nou și te rog să nu te mânii că nu-ți scrie mai mult.
al tău,

Emin



31 mai 1882

Momoțel,

Mă mir cum de n-ai primit scrisoarea mea, căci am trimis una a doua zi după plecare-ți. Tu-mi zici că mi-ai spune ceva, dar te temi că aș deveni gelos. Nu trebuie să devin, căci sînt deja. Alaltăieri — deci tocmai 29 — când mi-ai scris, am adormit peste zi puțin și am visat că un tânăr cu mustațele subțiri și negre ședea în colțul unei sofale verzi și te săruta. Tu te făcuseși roșie ca racul și aveai aerul ambarasat, însă foarte vesel și fericit. Eu am leșinat — în somn se-nțelege — mi s-a părut că m-a lovit damblaua, dar m-am trezit din somn c-o grozavă bătaie de inimă. Pentru curiozitatea lucrului și pentru interesul lui psicologic te rog să-mi scrii — nu ca să mă faci gelos — dar dacă acel om de care-ai vrut să-mi vorbești e ... de talie de mijloc, cu mustața subțire și neagră și palid la față? Daca-i putea să mi-l descrii foarte detaliat — fără a-i cita numele, căci nu-mi trebuie — numai pentru a ști dacă există sau nu vise fătidici, precum se zice.
„Timpul" ți l-am trimis sâmbătă și duminecă.
Postul de la Iași s-a rezervat pân-acum și se va da la toamnă. Dacă-l cer pân-atunci și dacă nu intervine vro batjocură la adresa lui Ureche, poate să mi-l dea mie. Dar, în sfârșit... c'est trop pour mourir et trop peu pour vivre. Te sărut, Momoțelule, de mii de ori și rămân
al tău,
Emin




[3 iunie 1882]

Dulcea și draga mea copilă,

În caz de lipsă de bani, care te-ar împiedeca să vii, te rog scrie-mi și poate să-ți pot trimite eu. Câteva zile am avut mai mult de lucru și de-aceea de alaltaieri nu ți-am scris. Și acum sunt atât de mâhnit că nu ești aici și am atâtea gânduri încât nu-ți pot scrie pe plac și în toată liniștea. Nicuța mea, dulcea mea Nicuță ! N'est-ce pas que nous serons heureux . . .foarte, foarte, nesfârșit de mult.
Când gândesc la neagra mea ingratitudine, la mizeria sufletească de care am fost capabil, mă simt atât de puțin vrednic de tine, atât de om de nimic, încât aș intra în pământ. Eu singur n-am știut niciodată, n-am știut pân-acum ce mult dragă îmi ești, ce mult scumpă, cât ești pentru mine. De-acu m-am învățat minte și nici mai trăiesc, nici nu mai mor fără tine. Avem să fim, nu te îndoi, cei mai fericiți doi oameni din lume. Avem să fim? Dacă mă vei iubi avem să fim, căci pentru mine viața s-a încheiat pentru totdeuna, căci tu ești cel întâi amor al meu și vei fi cel din urmă, unicul, precum unică ești, așa mititică și gingașă și cochetă pentru al tău,
Emin








Constanța, 16 iunie 188x

Draga mea Veronică,

Iartă-mă că nu ți-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, și am venit aci, unde poșta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri și am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deși pe-aici e frig încă și apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiți aci pentru băi și nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile și apoi iar mă-ntorc la București.
O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mișcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate fețele — căci ea e schimbăcioasă la coloare și în mișcări, de unde unii autori o și compară cu femeia.
Costanța sau Chiustenge este un mic orășel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganță în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci și clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii și există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala și înfrumusețarea orașului. O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe toată întinderea mării și, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care plutește pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, și noaptea marea își merită numele ei de neagră.
Viața e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să știi că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc și grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării liniștește, mai ales sufletele furtunoase.
Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea sa plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putință, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, și rămân
al tău
Eminescu