Un amic mi-a povestit despre incredibila suferință postdecembristă a tatălui său, fost deținut politic. Aflînd că anii de pușcărie vor fi trecuți în contul pensiei ca ani petrecuți în cîmpul muncii, bătrînul boscorodea întruna, blestemînd ghinionul de a fi fost eliberat în 62 și nu în 64. Doi ani în plus, la Poarta Albă, i-ar fi rotunjit pensia cu vreo trei sute de lei, și-și înjura acum avocatul, martorii și procurorul pentru milostivenia de a-i fi dăruit atunci doar nouă ani de tîrnacop și cazma în contul bancului spus într-o cîrciumă, și nu unșpe, cîți i-ar fi surîs lui astăzi.
Trecutul nu-i decît un reflex întîrziat al unui prezent insuportabil.
Dacă-mi îngăduiți!