da
într-adevăr născutul e pentru femei.
la fel ca Nichita,
ai luat o bucată de piatră

nici pe departe un cub.

ai sărutat-o pe fiecare parte
cu fiecare lacrimă,
cu fiecare zâmbet.

-

uite că totuși cuburile
se nasc întâi din lacrimi
și abia apoi din zâmbete,
mai spre sfârșit.

și nu-mi pot explica nici acum
de unde până unde... o bucată de piatră
poate să se macine.
ea pe ea.
poate să stea trează, nu pentru că vrea, dar pentru că o faci.
O faci să uite că e piatră și o faci sa creadă că
a fi cub nu e cine știe ce...
dar se poate!

și totuși, o șlefuiești.
uite ce dar minunat!
uite de ce sunteți voi femei și noi...
umile pietre
pretendente la titlul de cub!

acolo, pe mal... sunt atât de multe pietre
de ce stăm noi pe mal
Și voi vă imbătați în ape curgătoare
stătătoare,
și ape din ceruri?

cum să nu te schimbi când ai ocazia să înoți și tu?
chiar dacă pentru o clipă!
știu că trece... dar uite...
iite!
am o latura netedă!

îți inchipui?
cum să nu vă iubim?
când voi sunteți sferice
și noi sperăm
la cub

22 Martie 2007