Cred că era prin `70,
ba nu, îmi aduc bine aminte,
prin `67, pentru că mai an
se scoseseră avorturile.
Oricum, pe hudița noastră
glodoasă
nu se știa de Decret,
că din fiecare chichineață
din lut și paie
ieșeau să se joace
în colb
și câte șapte țânci,
adică, cum ar veni,
droaie de foști chiuretabili.
Și gașca se îngroșa mereu,
noi bucurându-ne
că, așa, de pe la un an,
numai în cămășuțe de finet,
stăteam cât îi ziulica
în țărnă,
până ajungeam buni de păscut oile.

Ileana Zoiței dădea să nască acum,
pe al cincilea, cred
(Mă nenorocești, femeie,
îl auzeam pe nenea Ion,
care era la Paza militară –
avea și pistol,
îi scotea încărcătorul
și ni-l dădea și nouă
să clănțănim din trăgaci,
țac-pac, pac-țac,
da` mai bea câte un rachiu
și se îmbuna)
când fie-sa, Þuca,
era în plină lăuzie,
că nepotul
ajungea să fie
mai în etate ca unchiul.

Ei, da` așa o treabă
nu era chiar o raritate,
pe atunci,
numa` babele ziceau
că, uite, destrăbălatele,
nu le mai ajunge distracția,
și de asta
ne bate Dumnezeu
și dă Sfârșitul lumii.