Copacii plâng toamna în râuri galbene
Și cerul plumburiu varsă lacrimi de gri,
Natura toată țipă, strigă, este chinuită
De o nălucă a pieirii, de durere cruntă.

Pământul este sfâșiat de picurii grei,
Lăsând răni adânci, scrijelite-n nemurire,
Păsările sunt amețite de parfumul tare al morții
Și în cercuri se adună deasupra-mi porții.

Victimă a nedevenirii știu că sufletu-mi va fi,
Pradă cumplitelor chinuri ale singurătății,
Lacrimi de sânge pe obraji încet vor șiroi
Și-n negură mă voi afunda, adânc în inima nopții.