Joanna, îmi alungi gîndurile negre ca pe un roi de muște,
dar totuna, liniștea noastră e pasărea care a murit în lanț.
În noaptea asta am să fiu ca luna. Joanna, limita ta e
acceptarea acestui pustiu. Când luminez, Joanna,
tu te ridici pe picioarele mele și cu mâinile mele lucrezi
la sicriu. Noi una, Joanna, trebuie să coborâm cât mai jos.

Ne-a mai rămas dezmierdarea ochilor lui de prisos.
Să-ncepem cu un bisturiu. Îl vom ridica din patul acela
simandicos, Joanna și îl vom face robot. Ne va privi altfel,
ca pe o mamă. Joanna, îl vom iubi mult, căci asta ne
unește. Apoi, Joanna, ne vom întreba dacă am făcut tot.

Dragostea ta pentru haos or dragostea lui mă înnebunește.





MEMORIA HIENEI, 2018