Am urcat și-am coborât
o pantă spre cetate,
am zâmbit și-am ascultat
poezii minunate
voci în șoapte rostite
sau cuvinte strigate.

Cetatea cândva era o biserică
în mijloc având un catafalc.
Aproape de el,
citind antologii
poeții așteptau la rând
pentru ”scaunul condamnatului”.

Privirile spuneau și ele ceva
și-apoi am înțeles că tinerii
care stăteau sub crucea veche
mâncată de cariile timpului
contrastau cu vechiul
și totuși cândva
le va veni rândul...
iar în capela aceea
cândva tăcută,
acum răsunau cuvintele generațiilor
iar Fara se juca bucurându-se.

Am urcat și-am coborât
”să fim mai aproape de Dumnezeu.”