Cei ce sunt în închisoare vor sã ºtie dacã arborele
Mai urcã spre cer, dacã fluviul, vântul
Mai dau târcoale oraºelor ºi dacã zorile
Mai au zgomotul cãruþei zarzavagiului.

Cei care dorm oare nu se tem cã la trezire
Bucãþile risipite ale lumii nu se vor mai îmbina?
Iatã-i cum se ridicã ºi privesc prin geamuri
E bine cã strãzile, zidurile sunt la locul lor.

Dar pentru prizonierii ale cãror degete au clãdit
În fundul unei sticle, un palat, o corabie
ªi din care uitarea a ros lucrurile puþin câte puþin
Precum marea care desfigureazã pe încetul stâncile,

Arborele e deja pasãre, câmp ºi nor
Dimineaþa are un tremur moale de cãprioarã
Pentru a face sã intre munþii, grâul în celulele lor
Au schimbat cursul apelor ºi frontierele.