Noaptea e o fundă la genunchiul Mediteranei
Ca păunași valurile ciugulesc grăunțele de glasuri
Coboară o cortină albastră pe terasa privirilor
Să răvășesc amintirile ca-n staul paiele
Cântecul e o panoplie, înfășoară inimile.

Dar la creștetul pământului
Noaptea e un steag de zăpezi
E o temniță de cristal
E o frunză și nervurele ei sunt coarnele renilor
Reni, reni, ca placa negativă a fotografiilor
Reni ca niște balamale la porțile piscurilor
Când peste umerii umflați și sterpi ai stâncilor
Cerul trage plapoma vântului
Și copitele voastre scrijelesc marmora iernilor.
Reni, nopțile nu tulbură apa din ochii voștri ca evantaliile
Nopțile vă arată drumul prin colibele învelite în piei de focă
Nopțile trec ca îngerii prin fumul lămpilor
Și în uleiul de pește feștila cântă încet ca un samovar.
Luna e o inimă păstrată în borcanul cu alcool al azurului
Se deznoadă uneori bicele chiciurii
Renii cunosc pleoapa adăpostului
Și nopțile alungă iepele albe ale omătului.
Gheața a adunat toate oglinzile aerului
Gheața e un sărut pe fruntea albastrului
E respirarea mărilor în limpezime
Pe dedesubt peștii ca sulițe o mușcă
Dar gheața trece ca o mână prin harfele furtunilor
Toarnă coniacul visului în vinele înghețatului.
Și nopțile se fugăresc, apleacă sălciile din amintire
Aprind un foc somptous din surcelele stelelor
Adună de pe flori polenul somnului
Și-l dăruie cerșetorului la răspântie
Numai nopțile se apleacă peste iazul din privirea cerșetorului
Când se sfârșesc balurile
Când invitații întârziați își iau rămas bun
Și bucuria ca o pasăre își scormonește fulgii în colivia pieptului.