,Poate n-am să mai alerg,
poate n-am să mai admir,
tu,îmi vei adormi sub sărut
toate zâmbetele,
îmi vei oferi lacrimi și dimineți
mă vei scălda în apele facerii
ca pe un prunc oglindit
într-o artă rupestră
îmi vei pune cravata
îți voi oferi garoafa,
din acel moment, anticipând
vei învăța să coci pâine
și să tai zilele felii cu pleoapele,
vei clipi peste coapsa pădurii
ca o amurgită căprioară,
țipând nu să chemi puii
ci să jelești jurăminte,
îți vei pune fusta gri,
sutienul murdărit de inimă,
cămașa amară,
la uscat laptele și vorbele
rătăcite în copii,
vei dezgheța buzele necuvintelor
și vei umple marea cu sânii...
îți vei încălța tălpicii
pornind înfrigurată spre anii din trecut.
Când vei ajunge la cuvântul "da"
să treci în viteză de el,
când vei ajunge la primul sărut
strânge-ți buzele în palme
și treci mai departe,
când vei ajunge la prima lumină,
ascunde-te de ea,
va veni lumea să scuipe lumea
dar tu nu vei fi lumea,nu,
poate ne vom scurge împreună
sângele într-un cuib cu aripi...