agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 7234 .



Întâia înțelepciune
personnelles [ ]
din volumul: scrisori imaginare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [Octavian_Paler ]

2011-08-25  | [Ce texte devrait être lu en romana]    |  Inscrit à la bibliotèque par Dely Cristian Marian



Scrisoare către Lucius Annaeus Seneca



"Filosofia nu stă în cuvinte, ci în fapte", spuneți dumneavoastră într-una din scrisorile către Luciliu. Și dați-mi voie să fiu nedumerit. Care este atunci adevărata dumneavoastră filosofie? Ceea ce spuneți despre fericire și despre frumusețe sau faptul că ați fost maestrul lui Nero și ați sfârșit tăindu-vă venele? Când ați făcut filosofie adevărată? Când i-ați scris lui Luciliu să se socotească fericit numai dacă va putea trăi în văzul lumii? Sau când, răspunzând celor ce vă reproșau că iubeați prea mult puterea și banii, le-ați spus că nu lăudați viața pe care o duceți, ci lăudați viața pe care ați putea s-o duceți? Dar nu există decât o singură viață, cea pe care o ducem de fapt. Iar viața pe care ați dus-o de fapt e plină de contradicții și de semne de întrebare. Caligula v-a condamnat la moarte pentru impertinență. Apoi, v-a grațiat, motivând că erați foarte bolnav de astmă. Claudiu v-a exilat undeva în Corsica, unde ați rămas vre-o opt ani, pentru ca dintr-o dată să deveniți învățătorul lui Nero. Ce căuta un stoic într-un palat care începuse să miroasă a sânge? Ce căuta un om care bea numai apă, mânca puțin și iubea cărțile într-o situație ce-i permitea absolut orice exces? Se pare că n-ați abuzat de această putere, cu toate că Dio Cassius vă învinuiește de multe, între care de camătă și, cu Nero pe tron, erați aproape împărat în calitate de sfetnic. Chiar principal sfetnic, deoarece nu aveați decât un singur rival, pe Agrippina. În general, istoricii sunt de părere că în această calitate i-ați dat multe sfaturi bune. Între altele, l-ați învățat să refuze la început senatul când i-a propus să-i ridice statui de aur. De altfel, câtă vreme s-a arătat interesat de poezie și de muzică se părea că educația dumneavoastră a dat roade și că, în sfârșit, Roma putea respira în liniște. Nimeni nu bănuia că și această plăcere, acest interes pentru poezie și muzică vor deveni într-o zi extrem de periculoase.


Când Agrippina a complotat vrând să-l aducă pe tron pe Britanicus și Nero l-a suprimat pe fiul lui Claudiu, nu se știe ce rol ați avut în acest omor. Întrucât ați scris un studiu "Despre clemență", toți cei care au cercetat istoria Romei au sperat că n-ați avut nici un amestec. Dar cum zice cineva, nimeni nu ar pune mâna în foc și nu ar ajunge să jure pe zei că lucrurile au stat așa.

Apoi, a intervenit pasiunea lui Nero pentru ambițioasa Poppea și tot ce a urmat. Toate acele întâmplări crude care au tulburat Roma și pe care nimeni nu le cunoaște mai bine ca dumneavoastră, deoarece ați stat în preajma lui Nero... Încercările repetate ale oamenilor lui de a o ucide pe Agrippina care se opunea divorțului de Octavia; Nero care atunci când i s-a adus trupul gol al mamei sale ucisă de oamenii săi a declarat: "Nu mi-am dat seama niciodată că am avut o mamă atât de frumoasă". Și iarăși istoricii ne asigura că în această crimă n-ați avut nici un amestec și că de vină a fost numai răul din sângele moștenitorilor lui Claudiu care îi împingea la nebunie. Dar tot ei observă că ați rămas mai departe alături de Nero. Nu v-ați îngrozit și n-ați fugit. Nu v-ați pus problema că nu puteați rămâne sfetnicul unui ucigaș. Dacă ați sperat să-l schimbați și să-l îndreptați spre o cale mai bună, salvând astfel Roma, ați avut repede dovezi că nu aveați nici un motiv să vă faceți iluzii. Nero v-a respins sfaturile când ați încercat să-l convingeți că un împărat nu trebuie să participe la jocuri ca gladiator și nici să fie cântăreț pe scena unui teatru. Și nu numai că n-a consimțit să vă dea ascultare, dar a poruncit, cum știți, senatorilor să se întreacă cu el în probe de gimnastică și muzicale. Nu neg, poate istoricii au dreptate când afirmă că senatorii nu meritau alt tratament. Dar aici e vorba de problema dumneavoastră, a filosofului Lucius Annaeus Seneca, o minte strălucită a imperiului și un adept convins al stoicismului. Și ca să fim drepți, în vreme ce dumneavoastră ați tăcut și v-ați împăcat cu capriciile împăratului, unii dintre senatori, care n-aveau nici pe departe strălucirea spiritului dumneavoastră, s-au împotrivit. Și-au asumat riscurile, cum s-ar spune azi. Ceea ce a provocat o orgie de sânge. A urmat valul cunoscut de crime împotriva cărora, dacă ne încredem în cronici, v-ați pierdut postul de sfetnic al împăratului nu pentru că ați protestat împotriva crimelor lui, ci pentru că i-ați criticat poeziile.
Firește, ne dăm seama că între poeziile lui Nero și crimele lui trebuie să fie o legătură. Criticându-i poeziile înseamnă că, totodată, v-ați ridicat împotriva crimelor lui? Mărturiile se opresc la fapte. După ce ați scris că un om fericit este numai acela care trăiește în văzul lumii, v-ați retras în Campania unde ați încercat să obțineți prin meditație o revanșă asupra greșelilor dumneavoastră de sfetnic.
Când ați fost acuzat de a fi participat la un complot și când trimișii lui Nero au sosit la dumneavoastră, se spune că tocmai îi scriați lui Luciliu o scrisoare în care îi mărturiseați că ați trăit destul de mult și ați avut tot ceea ce ați așteptat; nu vă rămânea decât să așteptați moartea. Și moartea a venit. Nero v-a condamnat, după ce condamnase pe atâția alții. Roadele tăcerii dumneavoastră din anii când ați stat în preajma lui au ajuns și în singurătatea dumneavoastră. Se povestește că v-ați comportat cu multă demnitate în acea ultimă împrejurare. V-ați îmbrățișat soția, ați citit o scrisoare de adio adresată romanilor, apoi v-ați deschis venele murind după preceptele stoicismului.

După toate acestea, întrebarea rămâne aceeași. Dacă filosofia nu stă în cuvinte, ci în fapte, care este adevărata dumneavoastră filosofie? Cea după care ați trăit sau cea după care ați murit? Cea după care ați tăcut în fața ororilor care se abăteau asupra Romei sau remușcările pe care le-ați avut, probabil, în vila dumneavoastră din Campania unde v-ați retras? Dar ați avut oare, într-adevăr, remușcări? Sau numai ați regretat că n-ați fost destul de abil până la capăt? Ați regretat că n-ați protestat împotriva crimelor făcute de împărat sau ați regretat că într-un moment necugetat i-ați criticat poeziile? Și poate că Nero ar fi suportat mai degrabă să-i reproșați crimele decât să-i criticați poeziile. Călăii sunt câteodată ciudați. Ei au orgolii care ne surprind și ne nedumeresc. Oricum, nu vom ști niciodată dacă ați regretat ceva și ce anume ați regretat. Și aceasta lasă asupra vieții dumneavoastră una din cele mai mari taine ale antichității.


Cel puțin despre Nero putem spune că a fost nebun sau călău. Sau amândouă în același timp. Și ca nebun, și ca ucigaș a umplut Roma de sânge. Cât de cât, înțelegem ce s-a întâmplat, rămânem înlăuntrul logicii. Dar dumneavoastră? Dumneavoastră ați fost una dintre cele mai subtile spirite ale antichității și în plus unul dintre gânditorii care ne-au lăsat cele mai frumoase maxime despre fericire. Ce să credem atunci? Să ne îndoim de toți cei care ne-au vorbit frumos despre fericire? Să-i suspectăm pe toți cei care ne par înțelepți? Pentru că nu-mi dau seama cum puteați primi veștile despre crimele săvârșite de Nero, la care într-un fel erați părtaș, ca sfetnic al lui, și pe urmă mergeați acasă și scriați că "nu poate fi fericit cineva care se uită numai la dânsul și care aduce toate lucrurile spre interesul lui". Din păcate, nu putem să vă citim numai sfaturile uitănd restul, cu toate că până la urmă ați plătit un preț care de obicei răscumpără totul.
Desigur, n-ați pus otravă în cupa nimănui și n-ați înjunghiat pe nimeni. Asupra acestui lucru nu există nici o îndoială. Dar ați știut. Ați știut, Lucius Annaeus Seneca! Asta e problema. Ați știut și ați tăcut. Ați știut și ați consimțit. Ați știut și n-ați fugit îngrozit, copleșit de oroare. Ați rămas mai departe sfetnicul lui Nero și după ce Roma n-a mai avut nici o îndoială că în el trăia un monstru. Ați rămas în preajma lui și, prin tăcerea dumneavoastră, i-ați aprobat crimele. N-ați îndrăznit decât să-i criticați poeziile. Și chiar dacă ați fi făcut-o uitând, probabil, că-l jigneați pe Nero, fără să vă dați seama, în punctul cel mai vulnerabil. El nu se credea, probabil, un geniu al crimei, ci un geniu al poeziei și muzicii. În ce privește crima, n-avea dileme. Avea nevoie numai de sfetnici care să tacă. În schimb, când recita sau cânta avea nevoie de scenă și de admiratori. Ceea ce s-a întâmplat cu Lucanus e mult mai semnificativ.


După cum vedeți, istoricii au fost scrupuloși, n-au uitat nimic. Așa am aflat că Lucanus a făcut greșeala de a câștiga premiul la un concurs de poezie unde se prezentase și Nero; că împăratul i-a interzis atunci să mai scrie, dar Lucanus n-a ascultat, a compus un poem despre bătălia de la Farsala, destul de mediocru se pare, pe care l-a citit prin saloanele Romei și, până la urmă, s-a trezit trecut pe lista unui complot și a murit deschizându-și venele și recitând versuri împotriva despotismului. Numai că în cazul său aceasta se întâmpla la douăzeci și șase de ani, în vreme ce dumneavoastră v-ați deschis venele la șaptezeci de ani.
Unii vă găsesc o scuză în faptul că ați vrut să domoliți, cât se putea, zelul ucigaș al lui Nero. Dar dumneavoastră, Lucius Annaeus Seneca, ați fost un filosof. Și nu un filosof de rând. Și acceptând să fiți sfetnicul lui Nero ați acceptat ca filosofia să fie sfetnica unui ucigaș. Chiar dacă ați vrut în felul acesta să-l temperați, împuținând numărul victimelor. În loc ca Nero să condamne în numele unui călău, în numele unui nebun, el a condamnat, cât timp i-ați fost sfetnic, și în numele filosofiei. Și ce rost mai are filosofia dacă ea se recunoaște neputincioasă în fața ucigașilor?; dacă recunoaște că singura ei șansă e să limiteze crimele, fără a putea ataca însăși crima? Ce rost mai are ea dacă nu-și poate găsi loc decât fie de partea ucigașilor, încercând să-i tempereze, fie în singurătate, în dizgrație așteptând ca ucigașii să-i poruncească ei înseși să tragă concluziile din trădarea ei? Dacă dumneavoastră n-ați fi fost Seneca, ci un patrician oarecare, un senator oarecare care și-a legat destinul de Nero și din clipa aceea nu mai avea altceva de făcut decât să meargă până la capăt cu toate riscurile, ar mai fi ceva de înțeles. Deși, tot logica ne obligă l a o altă întrebare. Oare nu e adevărat că Nero a putut să ucidă în continuare, pentru că senatorii în loc să se împotrivească îi propuneau să-i ridice statui de aur? Nu trebuie să cunoaștem prea multe amănunte din istoria Romei ca să ne dăm seama că nu era simplu să i te împotrivești lui Nero. Dar dacă nu ne-ar mai rămâne în fața morții decât să-i ridicăm statui de aur, n-ar mai avea rost să ne pierdem timpul în dizertații despre fericire. Iar dumneavoastră ați făcut filosofia să-i fie complice. Ceea ce nu mai îngăduie decât două explicații. Ori, ea recunoaște astfel că nu o interesează faptele, ci cuvintele. Ori, recunoaște că nu poate face nimic împotriva crimei și trebuie să plece capul. În ambele cazuri, oamenii își vor spune că nu mai au nevoie de filosofie. Și dacă și-ar spune așa, ar însemna că moartea dumneavoastră a reprezentat nu numai eșecul vieții dumneavoastră, ci și eșecul filosofiei.

Iată de ce recitesc cu tristețe și cu nedumerire scrisorile dumneavoastră către Luciliu. Și caut în ele un răspuns la toate aceste întrebări pe care mi le pun. Și nu găsesc acest răspuns. În schimb, întâlnesc mereu sfaturi foarte înțelepte despre căile de urmat pentru atingerea fericirii. Ar trebui să mă rezum la aceste sfaturi? Ceea ce mă împiedică este tot o frază a dumneavoastră: "În fiecare ceas se întâmplă lucruri care cer un sfat, și acest sfat de la filosofie trebuie să-l ceri". Dar cum să cer unei filosofii care a stat alături de Nero, în loc să stea alături de victimele lui?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .