Joi 8 oare seara 1882, februarie 18, Iași

Scumpul meu băiet,
Azi am primit scrisorica de la tine și am găsit-o atât de dulce și am cetit-o de câteva ori în șir. Mițule Copil Nebun, e atât de plăcut a trăi când știi că ai o afecție pe pământ, și mă mir cum tu, suflet liric, ai putut să nesocotești și să desprețuiești cea mai însemnată, cea mai caldă și mai rară din toate bucuriile acestei vieți, și cea mai grea de găsit și cea mai grea de susținut. Dar, mă rog, ce-nsemnează această viață dezordonată care o duci? Ce fel la 5 oare dimineața tu încă mi te-ai culcat ?și cum vorbești tu cu mine la o oară în care eu dorm dusă? știi mata c-aseminea aberăciuni (vorba lui Suciu), nu-ți permite Mîța sau, după cum îmi zici tu, Momoțica ta!știi tu că dacă Mițu nu-i cuminte, apoi și Mîța se va necuminți și m-oi duce și eu pe la teatru, las' că la preumblare merg în toate zilele — mai cu seamă în costumul cel nou; mă admiră toți bărbații și-mi fac complimente.
Un fapt sau întâmplare, pot zice fenomenală, au avut loc zilele aceste la noi : d-na Marie Aslan, născută Ralet, în urma unei pierzanii a murit; soțul ei — Dimitrie Aslan — invitat fiind să vie la masă, au răspuns : cum poate el mânca fără Marița lui și au cerut o perină, o țigară, s-au culcat și nu s-au mai trezit, au murit de durere. Li s-a făcut la amândoi autopsie și s-a constatat că el a murit d'un coup de sang. Am fost, Mimi, la biserica Bunei-Vestiri, unde să aflau ei, puși amândoi pe un catafalc; nici nu se poate ceva mai trist, mai frumos și mai poetic, după mine, ca cele două secriuri unul lângă altul, acele două vieți stinse deodată, închise în aceeași groapă.
Iată un lucru pe care-l invidiez. Si nous pouvions mourir comme cela! Ça serait pas la mort — mais une union eternelle! Dar nu va fi aÈ™a, noi vom muri departe unul de altul, poate fără să ne plângem măcar unul pe altul, ah! ce tristă e viaÈ›a aceasta! ... Dar, să fug de idei triste, azi m-am plimbat numai în talia rochiei È™i să vezi tu ce talie am, cineva mi-a zis: Vous êtes â croquer ...
Bébéluș, băiet zburdalnic, de ce-mi mai aduci aminte cât de repezite erau ceasurile când eram amândoi? Căci acum, singură și făr' de tine, trec ceasurile așa de greu, trec zilele așa fără urmă și fără nici-un farmec. Și poezia promisă tot o aștept, dar ea nu mai vine, ah Zgrăbunțule, de ce nu poți tu ține nici măcar micele promisiuni?
Ah! Mimi(tare am gust de suspinat, îi putea vedea din multele interjecții câte le întrebuințez) atât de bine te-am înțeles și-atât de bine te cunosc, în păturile cele mai ascunse chiar ale inimii tale, încât sunt singura ființă care-ți scuz și esplic toate neajunsurile perfectei tale ființi.
Dar cu Camera oare ce mai fac? Desperez numai când mă gândesc că iar va rămânea lucrul baltă. C'est mon seul souci. Mais le plus grand des soucis c'est toujours toi, toi que j'aime, que j'adore, que j'embrasse, auquel je dis, à mon tour, bonsoir Mimi, sois gentil et laisse-moi dormir, car je cause avec toi depuis une heure entière et je pense à toi chaque jour 18 heures, il faut bien maintenatit que j'aille me reposer. J'endors en t'adressant ma dernière pensée ma plus tendre caresse.
Veronica




23 februarie 1882

Băiețelul meu iubit,
 
Îți scriu azi marți pe la 5 oare după amiazi, deși scrisoarea nu va pleca decât mâni la 4 oare spre București.
Într-adevăr, recunosc că ființă mai arhicanalie, după cum ai numit-o tu (d. Car.) nici că mai poate să existe vreuna. L-am întâlnit azi pe stradă, i-am cerut din nou scrisorile și mi-a răspuns categoric că nu vrea să mi le înapoiască; mai mult, mi-a zis cum că eu nu ți-am spus, nu ți-am mărturisit păcatul meu decât ca să mă fac mare în ochii tăi și ca să sfarăm prietenia ce exista între tine și el, et il m'a traité un peu par dessus la jambe, după cum zice francezul; la un loc oarecare ne-am întâlnit cu Pompiliu și cu un alt domn și el atunci îmi zice: puteți, M-me să vă continuați primblarea, să nu vă mai deranjați, căci eu mă duc la gară. Il enrage. Eu m-am făcut că nu știu că el a clămpănit pe la ușă la mine și l-am întrebat: ,,Ce v-ați mai făcut aseară ?"; el mi-a răspuns: ,,Nu să spune"; eu lui nu i-am mai zis nimic. A propos, zice : ,,Hei, ai să-l faci pe Eminescu să se bată cu mine să mă-mpuște ..." și câte alte prostii. Nu vreu nimic, domnule, voi scrisorile mele să mi le înapoiești. ,,Nu vreu — salutare", i-a fost ultimul cuvânt. Mi-a mai zis că mi-am pierdut toată logica.
Brigadir ne-a întâlnit și mi-a făcut ochi dulci; el zice : „Acesta îți face curte, nu-i așa?" și ,,D-tale nu-ți place". ,,Da, nu-mi place", i-am răspuns. E un adevărat spion. Mi-i groază de tot ce poate fi capabil acest om, dar ... să-l lăsăm dracului.
Mițicule, știi că-ncepe a-mi fi tare dor de tine, da, tare, tare, știi, așa cum nu prea poate cineva suferi; așa mă sfârâie la inimă și mi-i dor, Bebeluș, să te mângâi, să te dezmierd, să nu-ți dau pace să scrii, să nu te las să dormi, să te ciupesc, să te pișc, să te pup pe gură, pe ochi, pe mâni. ție nici nu-ți pasă ; mi-ai promis bilet de drum de fier și ... pace, nici nu mai pomenești măcar. Nu mă lăsa așa de mult departe de tine! Azi am văzut pe Gheorghian, el mi-a zis că a venit raportul în Cameră într-una din zile, dar să vede că nu i-a venit rândul. Mimi, mi-i dor de tine, știi cum, nici nu-ți pot spune. Nu mă lăsa mult timp departe de tine, fă să pot veni lângă tine, căci poate va fi mare și pentru mine Cel de sus și atunci voi zbura la tine când oi vra: te sărut din suflet, 
Veronica
 





28 febr. 1882, Iași
 
Mimițicule drag, vei fi citit desigur posomorâta mea scrisoare din 26; nu mi-o lua în, nume de rău. Tu nu ai decât grija ta și a ,,Timpului", eu am grijă de multe lucruri și de multe ființe și iubirea mea unde opui și cât o socotești !
Ascultă-mă iubitul meu; fiindcă bilet de drum de fier nu se poate căpăta și fiindcă, făcând abstracție de mândria mea, pe care o nesocotesc în tot momentul față de tine, și orice îndatorire din parte-ți mi-ar fi foarte plăcută, dar știu că Bebeluș e mână spartă, apoi să lăsăm la o parte chestiunea venirii mele la București, s-o amânăm până atunci până când ți-o fi dor, dor nespus de mine, până când va fi trecut timpul ție trebuitor pentru a ajunge să pui ceva la cale, căci, cu tot timpul disponibil care-l ai, eu văd, Mimițicule leneș ce ești, că nici până azi nu ai făcut o dare de seamă despre cartea lui Slavici, până azi nu mi-ai trimes acea poezie promisă. Ce faci tu cu vremea ta știe bunul Dumnezeu, poate că chiar numai el are dreptul a-ți cere seama, de aceea mă abțin de la orice comentarii. Ce să-ți mai spun? Că te iubesc? Că te-am răzbunat de o injurie primită aiurea? Toate le știi. Poate că nu știi că sunt necăjită și de ce ai ști!
Astăzi mă duc la conferința lui Dimitrescu. Avem atâte distraciți în Iași, e totdeauna lume foarte multă, mai ascultăm, mai vorbim și timpul trece. Mimi, eu sunt de părere să nu te muți de acolo, în fine, liber și stăpânești, poți face ce vei vrea și ce-ți va conveni mai bine.
Je suis toujours de mauvaise humeur, je suis très boudeuse, très agacée, nerveuse et Dieu sait encore quoi. Tout en pensant, amuse-toi bien mon cher, au moins amuse-toi, parce que de tout ton temps tu ne fais rien, trois articles par semaine et il te manque souvent la minute pour m'envoyer le ,,Timpul" cella prouve que tu es très occupé, mon cher poète, oh! la muse me fait opiniâtrement la concurrence.
Îți pare rău că te budez, ah de ce n-am și eu cine să mă necăjească în modul acesta !știi tu ce va să zică a trăi fără să-ți spună nimeni nimic, nici un cuvânt de reproș drăgălaș — când vei ajunge să știi: alors ta vie sera vide.
Întreabă-mă dacă sunt în lună sau pe pământ, dacă sunt teafără sau nebună, dacă te-am urât sau dacă te iubesc mai mult ca oricând?
Desigur că amorul face toate aceste. De-ai fi față, m-aș sfădi puțin cu tine, ași plânge și m-ași răcori, plâng eu și departe, dar nu am cu cine să mă sfădesc și, ce-i și mai principal, n-am cu cine să mă împac, pe cine să dezmierd, și câtă dezmierdare e în mine !
N-am timp și loc că ți-aș face rezumatul lecției lui Maiorescu din care te-ai convinge că am dreptate. Te sărut, je t'embrasse.
Veronica
 


5 martie [1882], 6 ceasuri seara

Iubitul sufletului meu și dragostea inimii mele,
 
Eminul meu, iartă dacă în scrisoarea mea din 4 martie mi-am păstrat tonul care știu că nu ți-a plăcut — și cum să-ți placă, când nici mie nu mi-a plăcut — dar crede-mă că de nimic nu mi-i atât de groază ca de ideea că tonul ultrasentimental să nu-ți facă plictis, să nu te dezguste.
Astăzi am avut o zi mai tristă decât toate celelalte — deși triste sunt toate — sunt cuprinsă de adâncă descurajare și deznădăjduire, un bine ce-l mai pot avea ar fi să mor.
și, dacă n-am mai zis nimic de venirea mea în București, este că n-ași voi cât de puțin să fac ca să resimți în vreo presiune din parte-mi, las lucrurile în voia soartei și mai cu seamă în voia ta și a împrejurărilor tale, căci nu mă sfiesc a-ți spune: îți voi fi sarcină și aceasta mă apasă pe suflet.
Citind scrisoarea ta, pe care am primit-o acum la 6 ceasuri seara, mi s-a înduioșat inima văzând că tu tot te gândești cu suflet la mine. Nimic nu se simte mai mult decât doza de simțire care însuflețește chiar aceste semne moarte și fără de viață (pleonasm, dar iartă-l).
Mimițule, am făcut o poezie, Mater Dolorosa. Tu vei râde când vei citi, ca de toate producțiile mele poetice, dar nu face nimic, nu cred că se va primi la ,,Junimea" și se va publica.
Mai e ceva care mă nemulțumește : numai am nimic de citit. Pensia cred că nu s-a mai vota în sesiunea aceasta, de tine sunt departe, departe și iar departe, apăi pas de mai fii veselă sau mulțumită.
Bebelușică, când am fi în același oraș! Când am fi în același oraș! Pentru mine personal e singura fericire pe care mi-ași dori-o, e singurul lucru care m-ar despăgubi de multe lucruri, mi-ar ține locul oricărei alte doriți, căci mi-ar satisface și ambiția și dorul și aspirațiile, căci toate sunt concentrate într-o singură și vecinică idee, aceea de a fi într-un oraș cu tine.
Dar se vede că și această dorință soarta mea o crede prea pretențioasă și mă lasă departe, mult departe de iubitul meu Eminescu, pe care îl sărut.
Veronica
 




23 martie, 6 oare seara 1882
 
Eminul meu cel dulce,
 
Cu cât iubește cineva mai mult cu atât e mai nebun și mai nedrept în judecata ce și-o face de ființa lui dragă
Mimi, singurul lucru adorat ce am pe acest pământ ticălos ești tu; iartă-mă dar dacă îți fac așa de des nedreptate și te acuz când de indiferență, când de cine știe câte mai trec prin mintea mea nebună, minte turburată în mare parte de multe greutăți și nevoi.
În scrisoarea din 22 sunt iarăși sarcastică și rea ; te rog cu procente să mă pedepsești când ne vom vedea; însă până atunci fii gentil și nu-mi băga în seamă toate răutățile, cari au unul și același izvor: ,,dragostea mea nemărginită și o gelozie pe care adesea mi-e rușine să ți-o mărturisesc" — și sunt geloasă de sufletul tău, iar că petreci nu m-ași prea supăra și totuși, m-ași supăra foc!
Mițule, tare am plâns după ce am primit scrisoarea ta; mi s-a făcut jale de tine că suferi singur, fără ca o mână cu durere să-ți atingă fruntea ta, care plătește cât o împărăție, fără să ai suflet cu milă lângă căpătâiul tău. Ce faci tu în astfel de momente?
Mimi, nu mai scriu că mă înneacă plânsul și e un plâns care pleacă din adâncul sufletului și mă gândesc cu drag la tine și la pudra mea de arsenic; sunt atât de aproape de ea și ce mă leagă pe pământ ești poate tu și numai tu. Iartă-mă, dar îmi cade condeiul din mână, nu mai pot scrie.
Vină-mi de Paști, mi s-ar părea că găsesc o comoară văzându-te. Miț iubit, iubit și iubit cum nu mai poate fi om pe lume.
Te sărut din tot sufletul meu zdrobit de tine. 
Veronica
 





28 martie 1882, 8 oare dim.
 
 
Domnul meu,
 
Desnădăjduita d-voastră scrisoare abia ieri seara am primit-o. Aș dori să vă răspund cuvânt de cuvânt la toate aserțiunile d-voastră, însă, după cum știți, mă aflu într-un haos unde nu sunt un moment singură; iartă dar, d-le, dacă peste voința și așteptarea d-tale, îți voi scrie puțin. Unei inime lipsite de credință și speranță putea-voi fi eu în stare să-i redau aceea ce natura nu i-a dat? Oricum ași fi fost cu înainte de a te cunoaște, astă treaba să-ți fie indiferentă, cu atâta mai vârtos că tot ce am făcut au fost provocate de un gelos ca d-ta, care credea că face bine făcându-mi scenă fără cauză, cel puțin când esistă cauze este o compensație, du reste foarte plăcută.
Tu ești un Titi rău și gelos și adese îmi vine a crede că toate scenele ce mi le faci tind la rumpere de relații între noi și nu știu cum să o începi. Eu din parte-mi, dacă pot și am ceva de mărturisit este că, de te vei duce în lumea întreagă, să nu te văd ani de zile, să nu aud nimic de tine și tot te voi iubi și voi gândi la tine cu drag; tu ai fost și ești pentru mine ceva atât de indispensabil vieței mele, ani de zile te-am visat, te-am dorit, cât, o știe D-zeu, în care tu nu crezi, și, dacă te țin vecinic în echek este tocmai că n-aș voi ca o pre mare siguranță să mă lipsască de tine, de iubirea ta; nu ți-i destulă dovadă că am renunțat mai la toate vechile mele obiceiuri, căci Tu ai umplut golul care vecinic l-am simțit în sufletul meu. Pe scrisoarea ta am văzut urme de lacrimi, de ce-ai plâns când eu te iubesc? De ce te îndoiești de un lucru care a esistat, esistă și va esista ? Petit ingrat, c'est ainsi que tu payes mon amour? Par reproches et par méfiance. Je te pardonne tout et je t'embrasse comme je t'aime. A revoir le plutôt possible. Moi, la petite femme de Gajus.
Escuse la mauvaise ecriture,
j'ai ecrit dans la cuisine.



 
Mițicul meu cel drag,
 
Voiam încă de ieri să răspund la gentila ta scrisoare, dar să mă crezi că n-am avut vreme. Am avut atâtea trambalări, atâtea treburi, adică : mi-am dat rochia la făcut, mi-am cumpărat o pălărie Directoire, care-mi șade de minune, am fost la casierie, am luat pensia și am cheltuit-o.
Mimi, am fost la M-me Humpel și i-am dat 50 de franci; ea abia voia să-i primească; eu i-am zis că, fiindcă nu am cheltuit decât 100 din acei ce mi-a dat d-neiei, o rog să-i primească.
Am vorbit mult de tine; ea e așa de fericită și de mulțumită că n-am murit și mă vede veselă! I-am zis că, dacă vei veni la Iași, vei propune logica, estetica și filozofia la școala d-neiei și dânsa mi-a zis: Vie! mi-ar părea foarte bine, el e un bun profesor.
Eu zic, Mimi, la fete cam primejdios ! Ce zici tu Burdulachi? !
Dragul meu, scriu așa de repede că mă tem să nu pierd poșta și, cu iuțeala cu care scriu, te sărut dulce și nu-ți cer nimic în schimb decât să-ți ții făgăduințele!
Te iubesc și te ador, drag iubit, drag poet, drag geniu!
Veronica 
1 iunie 1882  






7 oct. [1882]
 
Domnul meu,
Citește-mă, căci am să mor!
Duminica trecută am ajus la punctul acela în care între viață și moarte nu știi pe care s-o alegi. În acea stare tristă și dureroasă am plecat nehotărâtă pe stradă, întâmplarea a voit să mă opresc în fața teatrului, spontaneu mi-a venit ideea: când nu poți alege între viață și între moarte e bine să te faci actor și, de cuvânt, am intrat și mi-am manifestat dorința de a încerca, de voi putea în fine izbuti. Ce să-ți spun, am asistat la două repetiții și mi-am zis: E frumos să-ți începi cariera cu teatru, bunăoară cum ai făcut d-ta, dar să-ți sfârșești viața cu actorie nu merge, și, din momentul în care-ți scriu, am renunțat, după cum cred că voi renunța la toate. Sincer și fără afectație, sincer după cum ți-am promis toate altădată și consecventă după cum ai putut avea dovadă, îți declar acum că m-am hotărât să mor materialminte, după cum am murit sufletește, după cum am murit moralminte, căci lumea a devenit un secriu mare și pustiu pentru mine ! În aceste momente supreme de hotărâre nu mă sfiesc a-ți aduce aminte, domnul meu, de poziția falsă în care m-ai pus față cu lumea și mai cu seamă de nendurarea cu care ai zdrobit sufletul meu, de nepăsarea cu care ai sfărâmat inima mea. Ai jucat un fals, domul meu, pe acest teatru al vieții, față cu mine, m-ai târât fără milă pe povârnișul unei desperate suferinți, dacă puțin te-ai reculege ai plânge singur de cele prin câte m-ai făcut să trec și, dacă ai crezut că ai a face cu o femeie care nu simte, îți voi dovedi că te-ai înșelat.
Domnul meu, după cum probează înseși scrisorile d-tale, d-ta erai acela care făceai paradă de moarte pentru mine, să vede însă că lucrurile din lumea aceasta să reflectă totdaua întoarse, așa că eu îți voi aduce ca ultimă jertfă viața mea pe care de la 30 april abia știu cum o mai port. Îmi vei permite să aștept un răspuns de la d-ta, voi muri în ziua de 27 octombrie, când, pentru prima oară, într-o casă mică și modestă, ț-am dat dovada despre iubirea mea — vor fi tocmai patru ani în acea zi.
Greșelile mele sunt multe față cu d-ta, în aceea că am divulgat lucruri pe care d-ta mi le-ai confiat, da, știu, eu le știu și le voi ști chiar în momentul morții mele cumpăni. Le vei măsura d-ta vreodată pe ale d-tale după justa lor valoare? Poate că da, atunci când eu voi înceta de-a fi. Moartea sanctifică chiar și pe criminali, poate că și eu am comis , crima neiertată de a te iubi mai mult decât pe mine însumi, mai mult decât pe mama mea, mai mult decât durerea morții bărbatului meu, ce vrei, mai mult decât pe copiii mei, pe care îi voi lasa săraci și orfani în lume, ce vrei, viața mea e cuprinsă în iubirea care nu se poate stinge din sufletul meu decât cu el. ție îți distăinuiesc totul, la moartea mea voi lasa câteva cuvinte la adresa ta și a lumei alăturate de corespondența noastră, știrea felului morții mele ți-o vor aduce jurnalele din Iași.
Ce să-ți mai spun în această ultimă scrisoare? Că voi muri iubindu-te și blestemându-te în același timp. Roagă pe Dumnezeu să-mi ajute a muri curând, să nu-mi fie lungă agonie, căci de 6 luni durează. Te sărut pentru ultima oară cu nestrămutata hotărâre de-a muri,
Veronica
Eram foarte de bună-credință când am scris această scrisoare.