agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ L'hiver
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-22 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par M I
Mițule iubit,
De ce mă imitezi? Când îți zic eu È›ie ,,Dragul meu" tu îmi zici ,,Draga mea". Am să-È›i fac proces că-mi plagiezi dezmierdările, È™tii că aceasta e o contravenÈ›iune prevăzută cu penalitatea cutare, paragraf cutare, poate din procedura penală, prin urmare de-acu-nainte cată È™i nu mă mai îngâna. Mă întrebi ce voiesc È™i de ce sunt tristă ? Am o mie È™i una de cauze pentru întristare È™i nici una pentru a fi veselă. Mă întrebi ce-mi lipseÈ™te — toate îmi lipsesc, dar mai presus de toate Tu eÈ™ti care-mi lipseÈ™ti. Deprinsă de copilă chiar a fi sub aripile cuiva, îndată după moartea lui tu ai venit, te-am văzut È™i m-ai mângâiat, să mă crezi că mai nu am avut timpul să simt nici golul ce l-a lăsat în urma lui È™i nici urmările neapărate a acelei dureroase pierderi. Acuma însă, cu cât vremea trece, cu cât mă întorc cu gândul îndărăt, È™i văzându-mă zilnic atât de singură, în prada gândurilor, mă cuprinde o jale, dar o jale care e cu atâta mai periculoasă cu cât e mai ascunsă È™i mai uniformă, astfeli că o simt cum, încet, încet, mă doboară. Mă întrebi, doreÈ™ti a È™ti de la mine că ce anume să faci, să-È›i spun dorinÈ›a mea. Știi ce vreau cu stăruință, È™tii ce doresc? Je desire ardement, je veux être près de mon cher petit Eminescu, rien que le voir et tous mes maux disparetront comme par enchantement. Da, scumpul meu, voi, însă nu crede că această a mea dorință o aÈ™i pune cândva mai presus de cariera È™i viitorul tău, jamais, plutôt mourir moi que detruire ton avenir — agis donc en conséquence. Să viu la BucureÈ™ti, apoi da, să viu, dar tu È™tii prea bine ce scump e drumul, dacă ai putea să-mi scoÈ›i un liber-permis viu eu fuga È™i cu iuÈ›eala drumului de fier, mai iute nu pot. Mai săptămâna trecută am primit o scrisoare, scrisă cu plumbul, de la Hanrieta, în care mă lasă a înÈ›elege că timp de 6 săptămâni a fost aÈ™a de nenorocită încât m-a uitat nu numai pe mine, dar s-a uitat pe sine însăși. Dacă într-adevăr scrisoarea mea din urmă e neclară în gândiri È™i sentimente este că lacrimile mă înecau, scriam fără să mai È™tiu anume ce È™i tot dusul È™i voiajul cu turiÈ™tii e o minciună a mea, plăzmuită în mijlocul unei dureri sfâșietoare, instantaneu concepută în momentul când scriam. MiÈ›ule, oare fac bine că sunt aÈ™a de sinceră de-È›i spun până È™i minciunile pe care le inventez ?! Eminescule, de ce mă îndemni să fac un lucru pe care tu nu-l poÈ›i face È™i pentru care nici mie nu mi-a dat Dumnezeu un talent deosebit, îmi zici să-È›i cer bani. Apoi, scumpul meu Bebe, eu sunt sigură că dacă tu ai avea un prisos mi-ai trimite, È™i numai aÈ™a îți scriu È™i acuma, când vei avea un prisos trimite-mi, dacă nu ai ce face cu el, fără însă a te priva tu. Cu aceasta te sărut din suflet È™i te rog să crezi că sentimentele mele pentru tine sunt eterne acele de dragoste Veronica 9 aprilie 7 oare dimineaÈ›a, scriu în aÈ™ternut, aseară m-am culcat la 11 oare, de aceea sunt leneșă azi. Nu te leni È™i-mi scrie. Amicul meu, De eÈ™ti mânios, te rog să nu mai fii, de nu eÈ™ti, cu atâta mai bine, căci È™tiu că eu n-am fost nici o clipă mânioasă pe tine de când te cunosc; prin urmare gândeÈ™te cu drag la mine, È™i lasă-mă să-È›i spun ce fericire nespusă am simÈ›it în sufletul meu când am văzut pe d-l M. în casă la mine È™i că pacea È™i iertarea atât de mult dorite de mine le-am căpatat. Ce să-È›i fac, tu È™tii că eu sunt sinceră — ei bine, trebuie să mărturisesc că, precum era sărbătoare pentru mine când veneai tu să mă vezi, tot astfel, ba încă mai mult, am simÈ›it când l-am văzut pe d-l M., È™i aceasta din mai multe puncte de vedere, între care a fost È™i acela că am vorbit de tine, ce anume È›i-oi spune la toamnă, când cred că ne vom vedea. Am auzit că tu eÈ™ti hotărât a trece în Asia, în America, *** dar cum rămâne istoria cu mine, pe mine cui mă laÈ™i, pe mine care zici că mă iubeÈ™ti aÈ™a de mult, să vede însă că ura e mai mare în sufletul tău decât chiar acea iubire nespusă de care îți plăcea să-mi vorbeÈ™ti atât de mult; sau poate că acea iubire a redus-o timpul la o simplă È™i neînsemnată amintire, pe care poate È›i-o mai redeÈ™teptă numai această scrisoare, în cazul acesta chiar te aÈ™ ruga să nu te duci din BucureÈ™ti, căci acolo eÈ™ti în societatea unui om care trebuie să-È›i ajungă È™i să te despăgubească de orice alte pierderi. Cred că È™tii de cine-È›i vorbesc. Iartă că scriu foarte rău, nu-mi este bine, dacă îmi dai voie să te sărut o dată, eu te sărut de mii de ori. Tolla Veronica 3 mai 1879, IaÈ™i Amicul meu, ÃŽn adânca durere de care sunt cuprinsă scrisoarea ta m-a făcut să plâng lacrimi de duioÈ™ie È™i mângâiere, È™i poate mai mult decât oricând am putut aprecia înălÈ›area sufletului tău — tu, care cunoÈ™ti starea sănătăței mele, îți poÈ›i închipui această lovitură amară la ce stare a trebuit să mă reducă, sunt atât de slabă că abia pot cugeta È™i mai nu pot lega o idee de alta, însă astfel e nenorocirea făpturei noastre omeneÈ™ti că nici macar nu putem fi lung timp nenorociÈ›i, toate zilnic să pierd încet, încet, tabloul trist È™i dureros să tot îndepărtează È™i parcă mi-i groază când gândesc că va veni o zi în care durerea mea de azi fără urmă va pieri. EÈ™ti atât de generos încât mă întrebi de starea în care am rămas È™i cu ce m-ai putea îndatori; când voi fi mai în putere È™i mai liniÈ™tită È›i le voi spune toate, acuma însă mă mărginesc a te ruga să-mi faci o suplică la Ministeriul de Culte în care să ceri din parte-mi să-mi acorde salariul răposatului până la regularea pensiunei; în suplică vei arăta că am două fete a cărora educaÈ›ie e abia la început È™i să arăți curat că nu am cu ce trăi; suplica o vei trimite la mine, să o prescriu. Pe urmă te voi ruga să-mi faci suplica pentru pensiune. Cogălniceanu a fost la înmormântare È™i mi-a promis multe. Þi-aÈ™ mai scrie dar nu mai pot, îmi tremură mâna. Te rog răspunde-mi. Adresa tot: Școala de Arte. Te salut din inimă Veronica 12 august 1879, IaÈ™i Amicul meu, Nu È™tiu dacă o nenorocită ca mine mai poate avea dreptul de a-È›i face imputări; cu toată îndoiala însă, eu îmi permit a È›i le face, — de duminică È›i-am scris È™i te-am rugat să fii bun să-mi faci o suplică la minister în care să ceri să mi se acoarde leafa lui Micle de la Universitate, până la regularea pensiunei mele, È™i, cum îți spusei mai sus, de duminică tot aÈ™tept È™i tu nu-mi răspunzi nimic. Acea scrisoare era totodată răspuns la mult duioasele tale È™iruri, pe care se vede că într-un moment de negândire mi le-ai adresat — iartă dacă sunt răutăcioasă, eu cred că toÈ›i nenorociÈ›ii sunt răutăcioÈ™i. Până acuma n-am făcut nici un pas pentru a-mi regula pensiunea mea. Nu È™tiu dacă te-ai supara de È›i-aÈ™ cere un sfat, anume, n-ar fi mai bine să viu eu însumi în BucureÈ™ti mai târziu ? Cred că astă data vei fi poate mai bun È™i îmi vei răspunde. A d-tale amică Veronica P. S. Scriu această scrisoare pe la 7 oare dimineaÈ›a, în 16 august 1879. 1 oară după miezul nopÈ›ei 2 septembrie 1879 Cât am admirat de mult poezia ta : Atât de fragedă.., cât am admirat-o pot oare să-È›i spun ? Tu singur trebuie să o admiri tainic în sufletul tău È™i să te închini la propria-È›i creaÈ›iune ca la însăși fiinÈ›a pe care o divinizezi în ea. E un sentiment atât de înalt, atât de curat, atât de adânc — însă adresate unei fiinÈ›i cu care din nefericire sau din fericire poate eu nu mă pot nici măsura, nici compara (Elisabeth). Eminescule, acea poezie e simÈ›ită — È™i doar eu am dispărut din inima ta — era oare altceva decât inima ta la care eu am È›inut, mult mai mult decât am avut aparenÈ›a ? Versurile tale m-au făcut durere să simt că o figură Souvereinement Superieure m-a alungat afară din sufletul tău, unde poate fără drept È™i fără veste mă întrodusesem. Scriindu-È›i, plâng lacrimi de durere, durere nouă È™i necunoscută mie până acum, È™i care poate e cu atâta mai amară cu cât îmi vine într-o stare deja destul de tristă. Să nu crezi că sunt suparată pe tine, din contra, daca îți descriu toată starea sufletului meu o fac ca să È™tiu cauza unei eterne resignări din parte-mi, a unei renunțări dureroase care mi o impun, pentru ca să te pun în poziÈ›ie de a nu-È›i nega față cu mine nici un moment individualitatea, de a nu fi ipocrit, È™i ca să-mi poÈ›i acorda drept mângâiere apres tant d'amour une parfaite et sincere amitie. Crezi tu că nu le-am presimÈ›it toate acestea? Ce vrei, sunt nefericită că am un fel de a doua vedere È™i ghicesc direct câte îmi pregăteÈ™te soarta, ce să-È›i mai spun, mă tem să nu-mi pierd după ce am pierdut tot, È™i puÈ›ina minte ce mi-a rămas. Eminescule, nu le lua aceste ca reproÈ™uri, poÈ›i reproÈ™a inimei ceva? Și din iubirea ta trecută nu încerca să faci un act de conÈ™tiință pentru susÈ›inerea unei cauze pentru care inima ta È™i sufletul tău strigă că e pierdută. Amica ta Veronica Dacă-È›i scriu este că plânsul nu m-ar lăsa să È›i le pot spune. BucureÈ™ti, 7 septembrie 1879 Scumpul meu drag ! Nu È™tiu cum să încep, cum vei găsi această lettră roză! Nu mă mai recunosc după noaptea noastră întreagă. Inimă bună, garoafe sângerii, iubire È™i numai iubire, scumpul meu drag : Ce-ai visat ? Mă vei ierta ? Un eco răspunde inimilor noastre în auz de dimineață. Scumpul meu Emin, să-l ascultăm mărit în noi. Cu totul, de-acum cu totul a ta Veronica Scumpul meu Eminescu, ÃŽn minutul în care-È›i scriu sunt atât de suparată cum nu-È›i poÈ›i face idee; de când am sosit în IaÈ™i necontenit am neplăceri È™i certuri, È™i, pe lângă aceste toate, tăcerea ta mă omoară, de atâtea zile de când È›i-am scris È™i aÈ™tept un răspuns de un rând macar, dar jeaba, nici mai È™tiu unde mi-e capul. Mă întreb de m-ai putut uita aÈ™a curând È™i câte-mi mai trece prin minte È™tie numai unul Dumnezeu. Aseară am stat până la 10 1/2 oare la doamna Humpel. Nu È™tiu cum să te rog să-mi răspunzi macar de primirea acestor acte. Dorindu-te, te sărut. Veronica 23 oct. 1879 Al meu iubit È™i drăgălaÈ™ Eminescu mititel, Nu-È›i poÈ›i tu închipui câtă liniÈ™te È™i plăcere mi-au adus scrisoarea ta, eram deznădăjduită, nu È™tiam ce s-a întâmplat, dar scrisoarea ta m-a mângâiat È™i m-a făcut fericită. Ieri am fost la judecătoria de pace să chem să ridice peceÈ›ile aplicate; pe drum m-am întâlnit cu Jacques Negruzzi: — Ei ! de când prin IaÈ™i, M-me Micle ? - De vreo câteva zile. — Dar cum te-ai despărÈ›it de Eminescu ? — Mi-am terminat afacerile È™i m-am întors, pare că m-am dus cu intenÈ›ia de a sta în BucureÈ™ti? — Am să viu să te văd. — Numa nu acum, până nu mă voi muta, că nu am unde te primi. — Atunci după ce te vei muta. Tu È™tii că la mine acasă e foarte uÈ™or a spune: ,,Cocoana nu-i acasă", È™i nu-i nici o suparare. El mi-a promis că mă va susÈ›ine în Cameră. Zoe îți mulÈ›umeÈ™te de mii de ori, era È™i ea dezesperată, căci eu am primit îndărăt un plic trimis mie de RoÈ™iu È™i acuma nu-mi puteam închipui ce să va fi întâmplat cu suplica Zoii. Eu, scumpul meu, mă mut cel mai târziu la 1 noiembrie, când voi avea atâta bucluc È™i necaz că mă îngrozesc de pe acum. Cu aceste te sărut, te sărut, te sărut È™i te mai sărut, petit Bébé à moi charmant È™i nervos. Veronica ta 26 oct. 1879, IaÈ™i 30 oct. 79 Dragul meu Eminescu, AÈ™a m-a cuprins urâtul de tare încât, pentru ca să scap de el, umblu câte patru, cinci ore pe zi, ceea ce m-a adus la o stare de slăbiciune încât acuma abia îți scriu, nu mă doare nimic, dar aproape îmi lipsesc puterile de a È›ine condeiul în mână — ce bine ar fi să tot slăbesc È™i să mă sting! Mă bucur foarte mult că fierul iodat îți face aÈ™a de bine, È™i eu am luat două sute de pilule, însă cred că nu voi lua acum, mă mai las È™i în voia soartei să văd ce-a mai fi. ÃŽntr-una din zile m-am întâlnit pe stradă cu Jacques, mi-a zis că va veni să mă vadă, dar n-a venit până acum. Nu È™tiu cum e pe la BucureÈ™ti, pe la IaÈ™i avem călduri de vară, timp frumos, însă secetă mare care nu prea promite un an îmbelÈ™ugat. Nu-È›i vine a crede că mă tem de arăturile mele, când îți vorbesc pe tonul acesta ? Dar â la rigueur ce È›i-aÈ™ mai scrie dacă nu È™i de aceste, căci alte lucruri de-È›i voi scrie numai te zăpăcesc, de nu-mi poÈ›i răspunde săptămâni întregi È™i pare că răspunsurile schimbă întru ceva situaÈ›ia mea sau durerea sufletului meu? Ea rămâne tot aceea È™i iar aceea, cu deosebire numai că am mai schimbat câteva fraze. Simt necesitatea de a mă duce È™i a mă tot duce È™i cred că voi întreprinde o mică escursiune după Sf. George sau poate È™i înainte, în tot cazul cred mai sigur după PaÈ™ti. E vorba de formarea unei mici societăți de Tourists, et tacherai d'être du nombre, singurătatea È™i suferinÈ›a acestei ierni îmi zace pe suflet, trebuie să încerc s-o alung. Tu desigur nu-È›i vei da osteneala să te deranjezi până a veni prin IaÈ™i È™i adică, vorbind la dreptul, ce însemnează È™i venirea la pentru o zi, ca È™i când zapcii ~ 7 noiembrie 1879 Eminescul meu scump, Astăzi sunt pline două luni de când am îndeplinit un vis visat atâta timp, un dor purtat cu atâta amar È™i suferință; nu È™tiu dacă pentru tine nu a dispărut tot farmecul închipuit de bogata ta fantezie după ce realitatea lucrurilor a înlocuit zborul imaginaÈ›iunei; cât pentru mine, tu eÈ™ti È™i vei fi pururea iubitul meu ideal, visat È™i dorit într-un chip vag, nehotărât, chiar din copilăria mea. Mâne e ziua numelui tău; îmi pare destul de rău că nu pot macar să te sărut pe ochii tăi cei frumoÈ™i; fă-mi să-i pot săruta cât mai în grabă È™i să pot a-È›i cere iertare dacă poate din prostie te-am jignit cu ceva; tu, de mă iubeÈ™ti, desigur că mă vei ierta, È™i vei veni la IaÈ™i, să ne mai îmbătăm unul de altul. Telegrafiază-mi de vii, te sărut dorindu-È›i toată fericirea lumii. Veronica Eminescule al meu iubit È™i dragalaÈ™, La informaÈ›iile care mi le ceri prin scrisoarea ta din urmă nu pot să-È›i răspund mai nimic; sunt lucruri care cu greu le-aÈ™i putea confia unei scrisori; dacă răul n-a esistat la tine, atunci e o închipuire a mea È™i o frică care m-a făcut asă-mi imaginez cine È™tie ce; dacă însă vreun rău a esistat, apoi pozitiv că s-a transmis; în tot cazul nu-i nimic, îți voi esplica când vom fi împreună ce-i È™i cum. ÃŽnsă, ca o afirmaÈ›iune a presupunerei mele, È™i a temerilor mele, primesc scrisoarea ta din 31 oct., care, iartă-mă, e o mărturisire tainică a multor lucruri: ,,viaÈ›a ta compusă din suferinÈ›i fizice È™i rele morale; doreÈ™ti ca amorul unui nenorocit ca tine să nu fi aruncat o umbră în viaÈ›a mea senină; iubeÈ™te-mă È™i-mi iartă păcatele", ce înseamnă toate aceste? Și eu, care descoperisem ceva nu aveam dreptul să cred că, deÈ™i târziu, dar totuÈ™i vii a-mi destăinui lucruri pe care din cine È™tie ce cauze mi le-ai negat înainte? ÃŽn fine, scumpul È™i iubitul meu, poate că sunt un cap atât de sec È™i de nerod de nu mai înÈ›eleg macar cuprinsul scrisorilor care-mi vin de la fiinÈ›a care o iubesc atâta pe pământ! Am început a mă-ndoi de mine însumi, nu mai văd clar, nu mă pot bine orienta, vai de sufletul meu ! E aÈ™a de trist a fi singură È™i a avea în jurul tău fiinÈ›i care-È™i pun în tine toată speranÈ›a, È™i când te simÈ›i aÈ™a de slabă de-a-i putea ajuta ! Eminescul meu, vom mai vorbi dacă va vrea bunul D-zeu, pentru care sfârÈ™it te rog È™i te rog È™i iar te rog să vii de aniversara Junimei, căci te aÈ™tept cu-n dor nespus, te aÈ™tept ca pe singurul meu mângâitor, căci, după cum È›i-am mai spus, eÈ™ti singurul punct luminos al vieÈ›ei mele întunecate de greutăți, de griji È™i de necazuri. ÃŽn două scrisori nu te-ai iscălit ,,al tău pentru totdeauna", pentru ce? A ta pe vecie, Veronica 7 noiembrie 1879, IaÈ™i Scumpul È™i iubitul meu Emin, Iată-mă la cuibuÈ™orul meu, unde numai tu îmi lipseÈ™ti ca să mă cred în cer ! Mie nu mi-a fost frig pe drum, căci vremea era moale — cum să zice pe la noi — însă m-am obosit din cauza nesomnului aÈ™a de tare încât m-a apucat migrena mea ce obicinuită. Să crezi că eu am un presentiment atât de pronunÈ›at că mai l-aÈ™i putea numi seconde vue. Ce-È›i pare È›ie? Eu prevedeam o moarte, să-nÈ›elege că mă temeam să nu fie în familia mea; pe lângă arcul academiei întâlnesc pe Vlădica Bubulescu în trăsură cu un alt preot, pe strada Banului altă trăsură cu alÈ›i preoÈ›i, să-nÈ›elege că i-am dat naibii È™i, cu inima îngrijită, vin acasă; m-am liniÈ™tit văzând că vine Valerie voioasă întru întâmpinarea mea; ce era însă? în acel moment preoÈ›ii ce-i văzusem să duceau să îngroape pe cocoana Marghioala, soÈ›ia părintelui Ionescu, tu È™tii că eu eram în de aproape relaÈ›ii cu dânsa, poÈ›i să-È›i închipui regretul ce l-am simÈ›it la această tristă noutate, m-aÈ™i fi dus la înmormântare dar n-am putut. Nu lua în mine de rău comunicarea ce È›i-o fac, dar tu È™tii că tu eÈ™ti acela căruia-mi place a confia tot ce să petrece ÃŽn sufletul meu, È™i, când îți voi spune că în acest moment în sufletul meu se deÈ™teaptă o gingașă È™i drăgalașă simÈ›ire pentru scumpul meu Eminescu È™i că îmi place imediat a i-o confia È™i comunica, ce vei zice tu? Spune din parte-mi complimente familiei Slavici, iar tu primeÈ™te mii È™i dulci sărutări de la a ta Veronica 7 decembrie 1879, IaÈ™i Mâțâcule iubit È™i dragalaÈ™, Dacă nu È›-am mai scris până acuma cauza e că nu voiam să se încruciÈ™eze din nou scrisorile noastre. Am voit să o primesc pe a ta È™i apoi să-È›i răspund. Tu-mi scrii aÈ™a de puÈ›in încât abia o deschid È™i o È™i sfârÈ™esc de cetit; Eminule, nu voiesc ca tu să-mi scrii tot scrisori de o coală întreagă, căci È™tiu că nu ai timp, dar nici aÈ™a de scurte te întreb de-mi pot plăcea ! SuperstiÈ›ioasă È™i fatalistă după cum mă È™tii, scrisorile tale sunt singurele, când tu nu eÈ™ti față, cari mă mai asigură È™i mă mai liniÈ™tesc; afară de aceea, atâtea griji È™i necazuri nu au oare dreptul la o mică mângâiere! Și tu È™tii aÈ™a de frumos a mângâie! Și mângâierile tale îmi sunt atât de scumpe È™i de priincioase, miÈ›icule ! Scrie-mi dar mai multiÈ™or, căci È™tiu că ai timp când voieÈ™ti; nu mai spun nici un cuvânt de afaceri, mi-i groază să le mai amintesc. Te sărut de mii de ori È™i te doresc din suflet a ta Veronica 12 decembrie 1879, IaÈ™i 3 ianuarie 1880 Eminescul meu, DeÈ™i mă hotărâsem a nu-È›i mai scrie, pentru a nu te mai provoca la răspunsuri cari mi se pare că È›i le storc cum ai stoarce apă din piatră, totuÈ™i, primind astăzi scrisoarea ta dimpreună cu Paris-Murcie reîncep din nou, nu pentru alta, ci numai pentru a-È›i spune că îndaratnica-È›i tăcere mi-a zdrobit sufletul în aÈ™a măsură că opt zile am plâns ca o nebună È™i acum sufăr È™i simt tristul rezultat al lacrimilor mele. Ce-È›i pasă È›ie! O È™tiu È™-o simt mai mult decât crezi. Ce să-È›i mai spun, mă aflu subt impresiunea unei dureri sufleteÈ™ti adânci din care nimic nu mă poate răpi ~ È™i totuÈ™i cred că, de te-aÈ™i vedea, poate totul s-ar schimba; ce vrei, sunt ființă ticăloasă, mi-eÈ™ti drag, cine ce eÈ™ti! Cogalniceano mi-a telegrafiat că Consiliul de MiniÈ™tri mi-a recunoscut dreptul la pensie pe toÈ›i anii de serviciu a răposatului. Te sărut, răutăciosule ce eÈ™ti, È™i-È›i mulÈ›umesc pentru Paris-Murcie. Veronica Eminescule, Pare că iar sunt supărată pe tine; vorbind la dreptul, tare mi-i ciudă pe tine. De ce nu vii la IaÈ™i ? De ce mă laÈ™i să cerÈ™itoresc în aÈ™a mod fiinÈ›a ta ? Când, fără multă cheltuială, tu poÈ›i veni, È™i unde eu îți ofer o ospitalitate care tu trebuie să o primeÈ™ti, deÈ™i poate nu e splendidă. Þie îți este uÈ™or a-mi zice ,,nu merge nicăieri", apoi, scumpul meu, tocmai asta-i cauza pentru care mi-i aÈ™a de urât încât îmi vine să plec în lume. Toată ziua È™i toată noaptea singură, sunt pradă gândurilor mele. AÈ™tept cu nerăbdare primăvara, să mă duc, să mă duc È™i să mă tot duc ! Scumpul meu Emin, te rog trimete mai curând la ,,Convorbiri literare" cea din urmă a ta poezie, ca să o pot È™i eu ceti. Þi-aÈ™ mai scrie multe, dar mă tem să nu te prea obosesc cu lungile mele scrisori. Te sărut din suflet Veronica 13 ianuarie 1880, IaÈ™i MiÈ›icule iubit, Scrisoarea ta din 14 abia azi în 17 o primesc; cauza e că poÈ™ta noastră e ca vai de capul ei de când cu nenorocirea arderei palatului administrativ. MiÈ›icule, să fi văzut tu ce spectacol trist înfățiÈ™a, nu edificiul în flacări, mi se părea aceasta mai puÈ›in, dar mobilierul acela mult aruncat pe fereÈ™ti, dosarele acele de zeci de ani aruncate în voia soarÈ›ei È™i pe urmă adunate una câte una bucățele de hârtii, una din dreapta alta din stânga, toate acele, zic, formau un tablou jalnic de văzut. Focul să zice c-ar fi luat din odaia unde era arhiva prefecturei, aceasta e întâia versiune, È™i mie mi se pare că aceasta e cea adevarată; destul e că bietul palat au ars. Eminule, tu-mi scrii că-mi trimiÈ›i „Tararale" È™i ,,Farfarale", nu le-am primit, miÈ›ule ! Să vede că tot din cauza haosului în care să găseÈ™te încă poÈ™ta. Eminescul meu iubit, tu-mi scrii aÈ™a de frumos câteodată, È™i câteodată numa, ia aÈ™a. MiÈ›ule Răutăcios; eu am sfârÈ™it de tradus nuvela Ramura de liliac, nu È™tiu dacă îi vei face distinsa onoare de-a o publica ca foileton în jurnalul pe care tu îl redactezi ? MiÈ›ule, nu È™tii tu când va veni în Cameră petiÈ›iunea mea? Eu mai mult decât tine doresc să mi se lămurească odată starea mea, căci atunci adevărat că, ca o pasere nebună, aÈ™ zbura drept la tine, nu te-aÈ™i mai ruga atâta, dar tiptil aÈ™ veni È™i te-aÈ™ surprinde cine È™tie în ce flagrante delicte. MiÈ›ule, îmi eÈ™ti drag È™i te doresc, nu găseÈ™ti tu aceasta natural? Afară de aceea tu es si charmant en tête-â-tête; amintesc de-atâtea lucruri, de-atâtea vorbe, È™i mă întreb unde eÈ™ti? DeÈ™i È™tiu că eÈ™ti departe! Te sărut È™i te sărut È™i iar te sărut când eÈ™ti bun È™i-mi scrii, când nu, apoi te ocăresc, acum-însă te sărut. Veronica 17 ianuarie 1880 Scumpul meu Eminescu, Am primit ,,Scrâncioabele" È™i ,,Farfaralele" pe cari ai avut nespusa bunătate a mi le trimite; într-adevăr, în starea mea de izolare în care trăiesc, cetitul mă mai distrage puÈ›in, dar adevărat că numai puÈ›in! Presupun însă că tu le cumperi aceste jurnale, în cazul acesta te rog nu mi le mai trimite. Acuma, după ce toate chestiile cele mai importante Camera le-a isprăvit, te rog, scumpul meu Eminescu, mai vorbeÈ™te cu Conta să mai aducă aminte lui ChiÈ›u despre mine È™i petiÈ›iunea mea din Cameră. Þ-aÈ™ mai scrie, dar mă întreb ce? Acele È™i iar acele simÈ›iri pe care tu le È™tii, dorinÈ›i pe care È›i le-am spus È™i care nu le poÈ›i îndeplini, adică să vii la IaÈ™i. Prin urmare, tristă È™i supărată, le sărut de mii de ori. Veronica 23 ianuarie 1880, IaÈ™i. Domnule Eminescu, GraÈ›ie intervenirei d-lui Carageale am capatat după 2 săptămâni un răspuns de la d-ta. Te îngrozeÈ™te roiul de epitete ce o fi plăsmuit mintea mea, fii în pace È™i liniÈ™tit, la adresa d-tale nu mai am nici un cuvânt de îndreptat; eu sunt prea grosolană, desigur, pentru ca să pot înÈ›elege gingășia amorului, poetica atenÈ›iune ce d-ta îmi acorzi mie; astfel fiind, prefer mai bine să renunÈ› la o legătură care nu e sub nici un raport compatibilă cu fiinÈ›a mea, în urmare deci, te rog, totul să fie de azi înainte rupt È™i stâns între noi; cred că-È›i voi face aceasta un serviciu imens, te voi descarca de povara, de grija care-È›i apasă umerii È™i care te face să-È›i iei lumea în cap. Fii liber de azi înainte de orice ar atinge persoana mea, că-mi va fi bine sau rău, că voi trăi sau voi pieri puÈ›in să-È›i pese, după cum È™i eu, din minutul în care-È›i scriu, mă lepăd de tine È™i chiar de amintirea ta; îți poÈ›i închipui ce urme plăcute mi-a lăsat; am făcut caz puÈ›in de ele, crezând că cel puÈ›in vei avea inimă; să poate chiar s-o È™i ai, dar repet că cu nu sunt atât de fină pentru a putea să o apreciez È™i las dar unei alteia însărcinarea È™i norocul de a se bucura cu plenitudine de toată fericirea pe care vei fi în stare să i-o pricinuieÈ™ti. Nu pot însă să mă despart de d-ta, să sfârÈ™esc această scrisoare, fără de-a-È›i mulțămi de multe È™i nenumărate servicii, prevenienÈ›e È™i îndatoriri pe care mi le-ai făcut în amândouă rândurile când am fost în BucureÈ™ti; lucruri pentru care vei avea totdeauna un titlu la recunoÈ™tinÈ›a mea. Creangă de liliac, într-o zi cu bună dispoziÈ›ie de voi fi, o voi trimite d-lui Caragiale, cu care ocazie îi voi mulțămi de nespusa înrâurire pe care a întrebuinÈ›at-o asupra d-tale pentru a mă îndatori. PrimeÈ™te, d-le Eminescu, cu această ocazie, urările mele da fericire, de pace, de liniÈ™te, de iubire fericită, de viitor strălucit, de noroc, de sănătate, pe care pentru cea din urmă dată È›i le doresc Veronica 30 ianuarie 1880, IaÈ™i Domnule Eminesco, Am primit scrisoarea d-voastră, regret că conÈ›ine atâtea fraze duioase pe care vă mărturisesc că nu le mai pot crede È™i prin urmare, vă rog, nu consideraÈ›i această scrisoare a mea ca răspuns, căci n-aÈ™i avea ce răspunde, însă mă, simt datoare a vă da oarecare detaile relative la sorioara d-voastră, care mi-a făcut nespusa plăcere È™i fericire de-a o vedea È™i de-a o cunoaÈ™te È™i de-a o putea, deÈ™i în puÈ›ine zile, dar destule pentru ca să pot aprecia toată înălÈ›area sufletului său. D-sa a venit la IaÈ™i sigură în speranÈ›a că vă va găsi pe d-voastră la IaÈ™i, ca să vă vadă È™i să vă vorbească. D-le Eminescu, vă rog să nu-mi atribuiÈ›i câtuÈ™i de puÈ›in zorul depeÈ™elor care le-aÈ›i primit, nu aÈ™ fi avut nicicând curajul de-a vă chema pentru dorul meu într-un mod aÈ™a de espres. DomniÈ™oara însă, ca sora d-voastră, a avut È™i dreptul È™i curajul. D-sa pleacă azi cu trenul de la 4 1/2 spre BotoÈ™ani. Cu această ocazie vă anunÈ› că duminică să va celebra la Brăila căsătoria fratelui d-voastră Matei cu o domniÈ™oară de acolo, taica d-voastră va pleca joi la Brăila; domniÈ™oara nu va merge la nuntă, Te sărut, MiÈ›icule rău È™i rău È™i nespus de rău Veronica 6 februarie 1880, IaÈ™i 21 mai 1881 4 oare de dimineață Amicul meu, Există adevăr în lume, È™i fericirea este ea sau nu dată omului pe pământ ? Sunt întrebări care eu cred că vor rămâne pururea ca întrebări, È™i a le căuta răspunsul e cea mai mare nebunie la care un biet muritor să poată expune în viață. Scrisoarea d-tale este ea expresiunea simÈ›irei adevărate ? Nu voi să È™tiu. Comedia vieÈ›ii are trebuință de arta È™coalei celei mai înalte. È™i mai fericit acel ce-È™i È™tie juca mai bine rolul pe care soarta i-l dă în mod absolut È™i fatal, fără ca să-i lese cel puÈ›in plăcerea alegerii acelui rol. SimÈ›it-ai d-ta vreodată cât de puÈ›in pentru mine — nu È™tiu; mi-aÈ›i spus însă È™i eu am crezut; È™i astăzi, de puneÈ›i d-voastră vreun interes cât de mic pe acele scrisori, scrise cu lacrime de foc — nici asta n-o pot È™ti, È™i neÈ™tiinÈ›ii nimic nu-i poÈ›i opune decât încredere sau neîncredere. Să vă cred, sau să nu vă cred, trebuie să vă fie foarte indiferent, după cum v-au fost indiferente È™i iubirea È™i durerea mea. ÃŽnsă dacă, spre mângâierea sufletului meu, acele sincere mărturisiri de durerea câtă mi-a pricinuit, nu aceea că nu am devenit soÈ›ia d-tale, dar că v-am pierdut sufleteÈ™te, vă sunt de oarecare preÈ›, păstraÈ›i-le. ÃŽn viaÈ›a asta de zbucium È™i amar adeseori amintirea unei afecÈ›ii cât de mici ne alungă cel puÈ›in gândurile triste È™i dureroase ; citindu-le, eu cred că v-ar putea aduce chiar o bucurie retrospectivă, dacă această expresie nu e prea hazardată, căci în ele nu e vorba de-o simplă afecÈ›ie, în ele sunt cuprinse È™i iubirea È™i durerea, duse până la exaltare, È™i pe care nu le tăgăduiesc; făcut-am bine, făcut-am rău? Cine o poate È™ti È™i pe aceasta! D-voastră È™tiÈ›i că eu am aceea ce numesc francejii la rage d'écrire È™i v-aÈ™ scrie, desigur, mult mai multe, însă să apropie oara trenului È™i plec la Pomîrla. ÃŽncă din anul trecut Eugenie mi-a făcut amendă onorabilă È™i ne-am împăcat, încât de mult plănuiam să merg la dânsa È™i mă duceam chiar la 1 mai, însă ploile m-au împiedecat, acum să vede că s-a împlinit ceasul È™i trebuie să plec, atmosfera IaÈ™ului de mult mă apasă È™i mă îneacă. Amicul meu, de ce-mi săruÈ›i mâna, nu te temi că vei face pe cineva geloasă ? Cum respect foarte mult sentimentele È™i n-aÈ™i voi, Doamne păzeÈ™te, să planeze nici umbra mea pe-acolo pe unde-i sufletul d-tale È™i pe unde al meu, chiar de-ar voi, nu mai are ce căta. Astfeli ca, voind să-l exilez mai mult, îl duc la Pomîrla. ÃŽmi pare rău că nu e în uz a se zice bărbaÈ›ilor „sărut mâna mică È™i rece", căci nu È™tiu cum să-mi închei scrisoarea. Tout de meme, mon ami, vous permettrez que j'embrasse, comme une vraie et tendre amie, votre front. Veronica Micle august 1881 Domnul meu, Ai indulgenÈ›a È™i mă citeÈ™te, căci ceea ce fac eu nu numai că e de râs pentru veacul nostru, dar e ceva pe care ambiÈ›iune mai puternică decât a mea desigur că o condamnează; am râs È™i cu de stări ca ale mele; dar, ce vrei, sunt prea sinceră pentru a nu le mărturisi: îmi eÈ™ti încă drag È™i atât timp câtă vreme vei fi în sunetul meu nu voi putea avea tăria de a nu-È›i scrie. Știu foarte bine cât risc, simt foarte bine toată umilinÈ›a pe care o încearcă sărmanele mele scrisori, È™i prin ele eu, simt È™i parcă văz râsul batjocoritor cu care întâmpini orice frază, È™i cu toate acestea, sub chiar povara zdrobitoare a acestor simÈ›iri, uite, îți scriu È™i-È›i spun că mi-eÈ™ti drag, că te doresc, c-aÈ™ vrea să te văz macar pe stradă, o clipă, o clipă È™i numai o clipă. Ai păcătui mai mult decât cât ai păcătuit față de mine dacă ai crede că vreo idee preconcepută sau vreo speranță mă îndeamnă a-È›i scrie, nimic, numai singura plăcere pe care o am în [2r] minutul în care scriu. Ce abis este sufletul meu È™i în genere al oricărei femei! Noi punem sufletul pe hârtie. Ce puneÈ›i d-voastră bărbaÈ›ii, scumpul meu Eminescu? Ca un adânc cugetător, ca un scrutator al inimei omeneÈ™ti cred că mi-ai putea răspunde. ÃŽn scrisorile d-tale, pe care, în momentul când voi mai gândi la cel ce le-a scris, o să vi le trimit, găsesc: ,,al tău È™i dincolo de mormânt". Da, să vede atunci că vei fi al meu, dar până atunci eu în zadar cer de la doctori acid prusic È™i nu vrea nimeni să mi-l deie. Dă-mi-l d-ta, care îl poÈ›i procura mai uÈ™or; È™tii că de un an încoace mă cuget care ar fi moartea cea mai fără agonie. Odată ziceai să murim împreună, ce de fraze! Dar, cum zice proverbul: Si nous pouvions vivre et mourir au moins sans phrases ar fi ceva de lumea aceasta; să ne mângâiem însă că, într-un fel sau un altul, vom muri. Te cred prea cavaler ca să nu-mi răspunzi; câte fraze înÈ™iri zilnic pe hârtie, câte ai înÈ™irat la adresa mea, câte o să mai scrii încă până vei muri, cine le poate cuprinde în mintea sa, nime; scrie-mi dar, spune-mi ce faci, cu ce îți petreci timpul. Hanrieta îmi scrie că nu vrei cu nici un chip să-i răspunzi. De ce eÈ™ti rău cu ea care È›i-a fost totdeauna bună È™i de care până vei muri nu È™tii cât te poate încă îndatori; nu mai voi să-È›i spun că pretindeai a o iubi, căci ce-nseninează la bărbaÈ›i iubire? Cuvânt fără sens pentru inima lor, iubirea bărbaÈ›ilor e o cerință materială, fie pentru orice femeie : de e soră e un interes material, de e de părinte asemenea, de e pentru o femeie străină asemenea. D-ta mai mult decât oricine eÈ™ti în stare a È™ti ce însemnează iubirea în sufletul unui bărbat, ferice de acea femeie care È™tie a utiliza acele momente de stări sufleteÈ™ti ale unui bărbat, în fine, sau a le utiliza sau a le despreÈ›ui, după împrejurări. ÃŽÈ›i aduci aminte ce proastă am fost eu, ce nebună È™i ce neghioabă, dar aÈ™a-i: amorul adevărat e plin de încredere, mai adauge lipsa mea de spirit gheÈ™eftăresc È™i te miră de ce-È›i mai scriu È™i de ce te-am prăpădit È™i de ce nu mă mângâi È™i de ce mai plâng? La deschiderea Camerilor sper să viu la BucureÈ™ti, trebuie să-mi spui mai nainte de vei veni să mă vezi, căci, în cazul de È™tiu că nu vii să mă vezi, nici nu viu în BucureÈ™ti. Și de ce nu m-ai vedea! Ar fi o vizită qui ne portera à aucune consequence, vei fi aÈ™a de străin de mine încât nici nu È›i-aÈ™i vorbi nimic din cele trecute, căci soluÈ›iunea ce a luat legătura noastră, deÈ™i... , deÈ™i... , dar poate că e acea mai poetică È™i deci, deÈ™i nu sunt ceva lucru mare în poezie, dar totuÈ™i te-am înÈ›eles chiar în ciuda năsoasei de M-me Kremnitz, ce bas bleu alemand sans valeur et sans merite, pe care d-ta mi-ai descris-o aÈ™a de urât È™i pe care È™tiu că o ureÈ™ti pentru faptele sale È™i pentru pretenÈ›iile de femme de lettre. Eminescu meu, va veni un timp când vei simÈ›i toată amărăciunea mea de a mă fi sacrificat pe mine, idolul tău de altădată, unor considerente care nu-È™i vor da nicicând nimic din ceea ce te lasă a întrevedea, È™i nimic din cele pierdute Cu distinsă stimă, aÈ™tept răspuns. Veronica Micle 1 sept. 1881 Domnul meu. Iarăși vă scriu È™i vă scriu numai È™i numai pentru a vă ruga să-mi reînapoiaÈ›i corespondenÈ›a mea. Nu È™tiu cum aÈ™ putea să vă vorbesc, prin această scrisoare, spre a vă convinge mai bine că, precum odinioară m-aÈ›i fi făcut fericită prin un refuz de asemenea natură, astăzi vă jur È™i vă mărturisesc că nimic nu mi-ar face mai fericită decât atunci când aÈ™ avea atâtea trecere la d-voastră ca să daÈ›i ascultare cererii mele. Cu È™tiuta mea veselie de suflet, pe cari am recâștigat-o, vă scriu aceste rânduri È™i vă iert că aÈ›i încetat de-a mă iubi È™i doresc ca Dumnezeu să vă facă parte de iubire în astă lume; nu voi ierta însă nicicând, È™i însuÈ™i Cel de sus nu vă va ierta răul pe care mi l-aÈ›i făcut cu plină inimă È™i conÈ™tiință. Este drept, d-le Eminescu, că eu sunt vinovată într-atât întru cât, citind adânc în sufletul d-voastră, ca într-o carte deschisă, È™tiam de mult cu cine aveam a face, dovadă că din fir a păr vorbele mele s-au îndeplinit. Nici aÈ™tept, nici voiesc să afirmaÈ›i cele ce vi le spun, căci, prin sinceritatea È™i francheÈ›a mea, am făcut destulă esperiență pentru ca să È™tiu azi cât plătesc cuvintele de adevăr, lealitate, caracter È™i conÈ™tiință când ai darul a È™ti uza de ele la timp È™i la ocazie! Nu vă oÈ›eriÈ›i, vă rog; ceea ce vă scriu e mai mult o apreciare generală contra d-voastră, nu mai am nici ciudă, nici ură, È™i nici nu vă mai scriu decât cu intenÈ›ie È™i dorinÈ›a de a recapata scrisorile, scrise desigur în momente de exaltare sufletească. Am rugat chiar È™i pe d-l Bădescu, confidentul d-voastră, să vă vorbească de acele scrisori È™i să vă roage È™i dânsul ca să nu le mai păstraÈ›i, căci toată fericirea mea atârnă de ele. Cred, d-le Eminescu, că nu vei avea cruzimea de suflet de a-mi refuza singurul bine care eÈ™ti în stare să mi-l faci È™i îmi vei retrimite scrisorile. Rămân, cu distinsă stimă, Veronica Micle Eminescu al meu, singurul È™i unicul obiect al dragostei mele, singurul È™i unicul motiv al durerii È™i fericirii mele iată că pot în sfârÈ™it să-È›i scriu o dată cu pornire duioasă È™i iubire. Binecuvântez fatalitatea care, după ce m-a făcut să vărs lacrimi amare, mă lasă acum să nu mai îmi stăpânesc lacrimile de fericire, cari sunt cu mult mai rebele decât cele din alte dăți. Să-È›i mai spun iarăși că îmi eÈ™ti drag È™i în ce măsură umpli golul acestei vieÈ›i neînÈ›elese È™i cum aduci tu pace în sufletul meu, care poate nu-i decât un abis dintre cele mai nepătrunse È™i în care icoana ta fermecătoare s-a gravat pe veci! Pentru un om care are ambiÈ›ia cavalerismului încetarea unei corespondenÈ›e trebuie să fie foarte semnificativă; eu nu voi face nici un demers ca să-mi capăt scrisorile, lucrul trebuie să vie de la sine. Dacă între tine È™i mine e dragoste, noi trebuie să binecuvântăm împreună ironia soartei. ÃŽn mizeria asta a lumei trebuie să primim cu inima bună o clipă de fericire pe care ne-o dă fatalitatea cu toată ferocitatea ei răzbunătoare. Iartă È™i iubeÈ™te-mă. Am o inimă care È™tie să iubească. Te sărut È™i te iubesc Veronica Miercuri, 23 decembrie 1881, IaÈ™i 25 decembrie 1881 Scumpul meu amic, Sunt zdrobită È™i departe de a petrece sărbători fericite; sunt prada unor suferinÈ›e sufleteÈ™ti de cari tu nici nu-È›i vei putea da seama, căci poate nu le-ai simÈ›it nicicând. Că sunt victimă, asta o È™tiu, aceasta e partea oamenilor drepÈ›i È™i de inimă. D-l în chestiune poate să zică orice-i va plăcea, eu am băgat de curând seamă că el e de rea-credință. Tu È™tii, amicul meu, cât È™tiu ceti în suflete : el regretă mai mult decât îți poÈ›i închipui, căci el mi-a mărturisit că-i este ruÈ™ine să-mi spună până la ce punct mă iubeÈ™te È™i e gelos È™i se teme că mă va pierde. Lucrul însă care mă doare pe mine e tonul tău reÈ›inut È™i cu totul diplomatic din scrisoarea ta. Când ai È™ti tu să adânceÈ™ti câtă durere e amestecată în fericirea că te-am revăzut, că le-am sărutat ; câtă frică mă stăpâneÈ™te că poate nu te-am regăsit decât ca iarăși să te pierd; când cunosc aÈ™a de bine slăbiciunea caracterului tău; când È™tiu că voinÈ›a ta e voinÈ›a celor ce te înconjoară, mă înăbuÈ™esc lacrimile, căci È™tiu că răutatea oamenilor va invidia chiar È™i fericirea ce aÈ™i avea de a te iubi în taină; cât mi-au discutat, ci fericirea de-a mă uni cu tine tu È™tii mai bine decât mine. Dintr-un punct de vedere, poate că ne-au voit binele, mie È™i È›ie. Amorul e mai puternic când nu e legat cu forme deÈ™erte È™i lumeÈ™ti, inima simte mai puternic când codicile civil nu-i impune legi pe care ea le recunoaÈ™te È™i pe cari îi place a le înfrânge. Dacă e o fatalitate care își bate joc de omenire, să crezi, amicul meu, că eu am fost jertfa ei, căci am simÈ›it în amorul meu pentru tine atâta durere încât pare că durerea s-a întrupat în mine, astfel că fericirea chiar are în sufletul meu un răsunet dureros, È™i o crudă îndoială îmi roade sufletul È™i inima, plâng de când m-am întors la IaÈ™i, mă întreb de nu te-am pierdut chiar când cred că te-am regăsit. Mă întreb de vei avea tu în sufletul tău atâta generozitate să ierÈ›i o vină mărturisită. Și, mai mult decât orice, mă întreb: mă mai iubeÈ™ti tu cât de puÈ›in? Știu un lucru, scumpul meu, că sfârÈ™itul meu vei fi tu È™i pentru tine È™i, dacă ai o mică rază de milă în sufletul tău, te rog, nu-mi scrie aÈ™a de rece ; sunt atât de tristă È™i de nenorocită È™i tu poÈ›i atât de lesne să-mi îndulceÈ™ti viaÈ›a mea atât de amară! Nu È™tiu dacă vei lua în nume de rău căldura ce pun în scrisorile mele, poate că ar trebui să fiu mai reÈ›inută. Veronica 28 decembrie 1881, IaÈ™i 10 oare seara MiÈ›ul meu de odinioară È™i de totdauna, Da, am voit să mă înÈ™el pe mine însumi È™i, prin o prostie, am voit să cred că te-am uitat; însă dorinÈ›a nespusă ce aveam de a te întâlni È™i regretul că nu te zărisem măcar, în timp de două săptămâni, era o dovadă vie È™i puternică că sufletul meu era încă plin de tine. Prostia însă era făcută. Să nu mă acuzi, căci eu sunt atât de dreaptă încât nici È›ie nu voiam să-È›i aduc bănuieli È™i imputări, aÈ™a a fost să fie, era scris, era destinat. Dacă tu m-ai fi părăsit, încetând de-a mă iubi, poate te uitam È™i eu de mult, dar niciodată nu m-am crezut atât victima ta cât victima altora, de aceea toată urarea a fost îndreptată contra acelora care, voindu-mi răul, mult bine nu È›-au dorit nici È›ie. Eminul meu, când ai È™ti ce urât îmi este IaÈ™ul, j'étouffe, nu mai pot trăi departe de tine, s-a isprăvit — ori tu vii în IaÈ™i ori eu vin în BucureÈ™ti, nici nu se poate altmintrilea, tu trebui e să fii mon petit bébé, căutat È™i dezmierdat È™i îngrijit È™i sărutat È™i cajolat È™i dorlotat È™i alintat, È™i trebuie să fac să mai slăbeÈ™ti, È™tii că te-ai făcut prea gras, nu merge, poeÈ›ii trebuiesc să fie mai afumaÈ›i niÈ›el, să aibă puÈ›in aerul de suferinzi, atunci devin mai interesanÈ›i. Am să te învăț ce trebuie să faci să captivezi inimi îndărătnice, dar tu să-È›i dai osteneală să o captivezi numai p-a mea. Mimi, nu È™tiu unde să scriu acelui domn. Voiesc să-i scriu cu retour recipis, ca să nu zică că nu i-am scris. Eminescu meu, fii liniÈ™tit È™i cu sânge rece față de el, căci prin aceasta o să-l dezarmezi — eu îl cunosc de-ajuns. Bebe, cine È›i-a mai zis È›ie bebe ? Cine te-a dezmierdat pe tine, spune-mi fără a minÈ›i? Aceste sunt întrebări la cari trebuie să-mi răspunzi. Ca să am o scrisoare de la tine cată să-È›i fac câte-o întrebare. Mă iubeÈ™ti? Ai dori, acum în minutele când citeÈ™ti scrisoarea, să fii lângă mine, eu să te pup È™i să-È›i zic: Canalie infamă! Și tu să-mi răspunzi: ai dreptate, aÈ™a e. Apoi eu, iaca, te sărut, mă apropiu de tine, îmi alătur obrazul de obrazul tău, mă uit în oglindă È™i observ diferenÈ›a de figura — iar tu zici: chiar asta-i cauza că noi ne iubim! Dar ne iubim ? Spune-mi mă iubeÈ™ti cu toată libertatea inimei È™i conÈ™tiinÈ›ii? Și, dacă mă iubeÈ™ti, scrie-mi mult È™i mai bine, să pot citi. Veronica Spune-mi, ai primit ieri două scrisori de la mine ? Tu crezi că regret pe d. C. Te înÈ™eli, regret ce-am făcut. IaÈ™i, 5 februarie 1882 MiÈ›ulică dragă, Am dormit 12 oare neîntrerupt È™i m-am trezit azi aÈ™a de voioasă È™i de bine dispusă È™i m-am gândit la tine È™i mi-am zis, ce-o fi făcând acum MiÈ›icul meu, oare el cugetă la mine sau la vreun articol fulgerător? Sau la vreo sirenă? MiÈ›icule, multă lume a venit odată cu mine din BucureÈ™ti ! ÃŽntre alÈ›ii È™i A. Gh. B., ne-am văzut în sala de aÈ™teptare de la IaÈ™i. Telegrama era de la domnul, È›i-o trimit, chiar a fost la mine È™i nu È›i-o spun cu îngâmfare, dar auzind că sunt la BucureÈ™ti a venit È™i el, sunt sigură că, de va È™ti că m-am reîntors, va veni iar. MiÈ›ulică, a început să-mi pară rău că am venit de lângă tine; te-am lăsat singur È™i mă tem că iar îți vei pierde È™i drumul È™i cărarea. Bebe, tu È™tii că eu sunt nebună, dar È™tii È™i aceea că te iubesc ca o nebună, È™i e o nebunie atât de dulce È™i atât de scumpă sufletului meu că doresc ca niciodată să nu scap de ea. MiÈ›icule, fiindcă mi-ai dat-o tu, tu singur pe care te pot iubi, pe care te-am iubit È™i desigur că voi iubi. Tu es le seul être que j'ai trouvé digne d'un amour aussi profond que le mien! Și, dacă nu aÈ™ avea meritul dureroasei mele iubiri, aÈ™ avea destul titlu ca să nu mă mai uiÈ›i. MiÈ›ule, tu te vei convinge că, din mii de fiinÈ›i, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; È™i, dacă m-ai ucide, te-aÈ™ iubi È™i în minutele agoniei. Mimi, je t'aime sans bût et sans condition, je t'aime pour t'aimer. Și nu È™tiu cum să-È›i mai spun că te iubesc, te iubesc ca o mâț-ță care te pupă. Veronica 9 februarie 1882, IaÈ™i Iubitul meu, Eu È™tiu foarte bine ce ar dori domniÈ™orul È™i măsor toată adâncimea temerii tale că eu în Eine schmache Stunde aÈ™ putea să te fac jărtfa lui. ÃŽmi pare destul de rău, scumpul meu, că nu crezi în curăția sufletului meu față cu tine. Apoi făptuit-am vreodată ca cochetă cu tine? Și m-ai crede tu pe mine în stare de vreo înjosită răzbunare ca să te nesocotesc față de cineva È™i să-mi fac o glorie din faptul că mai sunt È™i alÈ›ii cărora pot să plac? La ce s-ar reduce atunci toată iubirea câtă o am pentru tine? Crezi tu în ea ? Sau crezi că joc o comedie? De ce eÈ™ti slab tocmai acolo unde ar trebui să fii bărbat È™i pentru ce ai avut tăria de a mă lăsa să-È›i plâng doi ani urmele tale, È™i azi, când soarta ne-a reconciliat, pentru ce mă turburi cu neliniÈ™tea ta, pentru ce te laÈ™i răpit de sentimentul, duÈ™man al fiinÈ›ii tale, de gelozie? MiÈ›icule, dacă prin o sfântă mărturisire, care pot să È›-o fac, aceea de a-È›i jura o absolută credință trupească È™i sufletească, aÈ™ putea să-È›i redau liniÈ™tea, eu cu drag È›-o fac È™i, ceva mai mult, te rog să fii sigur că, deÈ™i m-ai făcut să sufăr, deÈ™i m-ai uitat de tot odată, niciodată eu nu te voi face să suferi nimic È™i nici nu voi pune nimic mai presus de tine. Je t'aime tant que je suis incapable, tant que je suis avec toi, d'etre abjecte. Domnului îi voi scrie să-mi trimită scrisorile prin poÈ™tă, îi voi spune că e superfluu de-a mi le remite personal, È™i presupune-mi, te rog, atâta tact de femeie de a È™ti cum să-l pun în respect când întâmplător ar veni fără veste la mine. Dragul meu, am nesocotit persoane influente, jur pe cruce, pentru tine, de care atârnă soarta mea È™-a copiilor mei, È™i te-aÈ™ uita, crezi tu, pentru Domnul Cutare? MiÈ›icule iubit, pentru ce ai slăbiciunea de a te pune tu însuÈ›i mai prejos de alÈ›ii în afaceri de iubire ? Pentru ce te depreciezi tu singur, când eu pun pe tine atât preÈ›, când eu te-am pus pe tine atât de sus ? Lasă-mi-te acolo unde iubirea mea te-a aÈ™ezat — pe punctul cel mai înalt în lume È™i în sufletul meu. Și fii gentil È™i-mi scrie totdauna când primeÈ™ti scrisori de la mine, căci le poÈ›i da È™i la 10 sara la cutia de la vagoanele ce pleacă spre IaÈ™i. Mimi, mai vorbeÈ™te cu Gane È™i Maiorescu despre pensiunea mea. Lui Mihai Eminescu să-i spui că-l doresc, că-l iubesc, că-i sunt credincioasă ca un câne, că-l sărut, că-l dezmierd, că-l rog să-mi trimită poezia făgăduită È™i nefăgăduită. Veronica ta, care să stinge după tine. |
index
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité