TotuÈ™i necunoscutul morÈ›ii o îngrozea fără să-È™i dea seama. PriveliÈ™tea satului, cu hotarul încărcat de rod, cu pădurile tainice, cu căsuÈ›ele împrăștiate ca niÈ™te jucării printre pomii grădinilor, parcă-i spuneau că toate chinurile vieÈ›ii sunt de o mie de ori mai uÈ™or de îndurat ca taina înfricoșătoare a beznei în care te aruncă durerea morÈ›ii. VoinÈ›a ei È™ovăia în faÈ›a porÈ›ii de aramă zăvorậtă cu mistere, care a înghiÈ›it atậtea milioane de vieÈ›i, fără ca omul să fi izbutit a arunca dincolo măcar o privire fugară.