Cateva seri mai tarziu m-am intins in pat pentru odihna de noapte.Si acum in ultimii ani capatasem obiceiul ca,inainte de a inchide ochii si de a ma abandona mrejelor somnului sa zabovesc asupra unor pasaje din Scriptura,am procedat intocmai si in imprejurarea de fata.Din intamplare,privirea mi-a cazut pe locul unde harul poetic consemnase chinurile cele din urma ale Domnului Naturii.Somnul imi fu tulburat de astfel de ganduri,precum si de scenele ce-au urmat mortii sale.
Exista cu sigurata ceva tainic si de neinteles in felul in care se inlantuie adeseori zborurile salbatice ale imaginatiei,dar raspunsul la aceasta sta mai degraba in puterea fiziologului decat a "visatorului" neincercat.
Se facea ca sunt un fariseu intorcandu-se de la scena mortii.Fusesem martor cand palmele Celui rastignit pe cruce fura strapunse de cuiele ascutite-cel mai sumbru spectacol pe care l-a trait vreodata omenirea.Am auzit geamatul surd rascolindu-I adancul sufletului in clipa n care fierul nemilos luneca scrasnind pe langa oasele sale. M-am dat inapoi cativa pasi de la locul executiei si m-am intors sa-l privesc pe dusmanul meu cel mai inversunat.Nazariteanul nu era inca mort:viata mai palpaia inca in invelisul de lut,ca si cand s-ar fi temut sa o ia singura catre valea mortii.Mi s-a parut ca vad broboane reci ce apar pe sprancenele muribunzilor-boabe mari pe sprancenele sale.Vedeam cum ii tremura fiecare muschi:-ochiul care incepuse sa-si piarda stralucirea,priviera oarba a cadavrului.I-am auzit galgaitul infundat din gatlej.O clipa-si lantul vietii avea sa fie rupt,o veriga avea sa se piarda in eternitate.
M-am intors si m-am plimbat apatic o vreme,pana cand am ajuns in inima Ierusalimului.La mica departare se inaltau semete turnurile Templului;cupola sa aurie rasfrangea raze la fel de orbitoare ca sursa de la care emanau.Plimbandu-mi privirea peste holdele intinse si peste muntii falnici ce stajuiau aceasta podoaba a Rasaritului,un sentiment de negaita mandrie mi s-a furisat in suflet.In dreapta mea se profila Muntele Maslinilor,acoperit de arbusti si de vita de vie,iar hat departe,cat cuprindea privirea omeneasca,se zareau alti munti,incalecati unii peste altii.La stanga,erau campiile manoase ale Iudeii.Vazand Kedronul,paraiasul ce zorea printre pajisti spre lacul indepartat,m-am minunat nespus de tabloul luminos al vietii omenesti.Auzeam glasul vesel al frumoasei fecioare care aduna spice in miristea pierduta in zare.Si,amestecat cu ecourile muntelui,ajungea pana la mine fluieratul subtire al pastorului ce-si chema mioara ratacita de turma.O frumusete fara seaman parea sa fi cuprins natura insufletita.
Dar in sufletul meu curand avu loc o schimbare:am simtit cum deodata ma patrunde un fior rece.Instnctiv mi-am indreptat privirea catre soare si a, zarit o mana tragand incet peste el un zabranic.Am cautat stelele dar toate incetasera sa mai straluceasca,fiinda aceeasi mana le acoperise cu straiele mortii.Lumina argintie a lunii nu se mai oglindea in valurile lenese ale Marii Moarte,iar multimea norodului se porni sa cante ragusit prohodul cetailor din campie;si ea isi ascunse chipul,ca si cand s-ar fi temut sa priveasca la cele ce se patreceau in pamant.Am auzit un geamat inabusit cand duhul intunericului isi desfacu aripile deasupra unei lumini inmarmurite.
O disperara fara margini ma cuprinse atunci.Simteam cum suvoiul mortii se indrepta incet catre obarsie la gandul infricosator ca ziua Judecatii de Apoi sosise.
Deodata m-am trezit in fata Templului.Valul ce-I ascundea tainele de privirea proafna era sfasiat acum.M-am uitat inauntru pentru o clipa:preotul statea inaintea altarului si savarsea sacrificiul izbavitor.Focul ce avea sa se hraneasca din trupul ciopartit al victimei licari pentru o clipa pe peretii din fund,apoi se pierdu in bezna adanca.Preotul se intoarse sa-l aprinda din nou de la flacara vie a unei lumanari,dar si aceasta pierise.Domnea o tacere ca-n mormant.
M-am intors si m-am repezit in strada.Strada era pustie.Nici un zgomot nu tulbura tacerea,afara de latratul cainilor vagabonzi care se tot infruptau din hoitul ars pe jumatate din Valea Hinom.Am zarit o lumina de la o fereastra indepartata si m-am indreptat intr-acolo.Am privit inauntru prin usa deschisa.O vaduva pregatea ultimele firimituri pe care le gasise prin casa pentru copilasul ei muribund.Izbutise sa aprinda un foc plapand,si am vazut cu cata durere in suflet urmarea flacara ce se stingea laolalta cu sperantele sale.
Intunericul invaluia universul.Natura jelea caci murise parintele ei.Pamantul se imbracase in vesmantul tristetii,iar cerul purta haine de doliu.Acum rataceam fara noima,dar nu-mi pasa incotro mergeam.Dintr-o data,la rasarit se facu lumina.O coloana de foc despica in doua intunericul,cum despica o torta intunecimea unei hrube,straluminand bezna din jurul meu.In uriasul arc al vazduhului de necuprins aparu o spartura spre care mi-am indreptat ochii uimiti.
Departe in pustietatea spatiului,la o distanta ce nu putea fi masurata decar de 'linia paralela a eternitatii',totusi inspaimantator de clar si deslusit ,se ivi barbatul pe caer-l imbracasem in falsa purpura a regalitatii.Acum purta toga Regelui regilor.Sedea pe tronul sau,dar nu era unul alb.In cer era jale,caci,dupa ce toti ingerii se prosternasera inaintea lui,am vazut cununa de nepieritoare amarante,care trebuia sa-I inconjoare crestetul,fu schimbata cu una de cipresi.
M-am intors sa vad unde nimerisem.Venisem la mormantul monarhului Israelului.Ma uitam tremurand,cand am vazut ca grunzii de pe oasele putrede ale cine stie carui tiran incep sa se miste. Priveam locul unde fusese ingropat ultimul monarh,intreaga spelndoare a cortegiului funerar,cand lespedea sculptata porni sa se clatine.Curand fu data deoparte,si din ea se ivi stapanul mormantului. Era o aparitie hidoasa,nepamanteana,cum nici Dante n-a reusit vreodata sa nascoceasca in zborurile sale cele mai avantate ale inspaimantatei sale inchipuiri. Nu aveam putere sa ma misc,caci teroarea imi paralizase vointa. Aratarea se apropia de mine.Am zarit viermele mormantului incolacindu-se printre plete incalcite care acopereau ici-colo craniul putred. Oasele paraiau cand erau stranse la incheieturi,caci carnea de pe ele pierise. Am ascultat oribila melodie tot timpul cat a tinut aceasta parodie a sarmanului sfarsit omenesc. Se indreapta catre mine,si cand trecu pe langa mine imi sufla in fata duhoarea umeda si rece a lacasului ingust si singuratic. Spartura din vazduh se inchise,iar eu m-am trezit scuturat de spasme.