Aramă, piatră, nesfârșită mare
sunt în puterea morții ne-nțelese,
cum ar putea tiparele de floare
plăpânda frumusețe s-o păstreze?

Duhul de miere-al verii cum să-ndure
asediile vântului și gerul?
Nici stâncile nu sunt atât de dure
sub gheara timpului ce sparge fierul.

O, gând amar, comori ce-și joacă jocul
cin' să le-ascundă-n chivotul vièÈ›ii
cine să-mpiedice, prădalnic, focul
să jefuiască umbra frumuseții?

Nimeni căderii nu-i știrbește mersul,
doar din cerneala-ntunecată, versul.