agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ L'hiver
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-13 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par claudiu banu Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!... Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă - piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă bălțile neadânci uscate de vânt. Mi-ai dat puțin - ți-am luat tot, ochii mei te păstrează întreagă și-n cana de lut a inimii mele murmură sângele tău. Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum!... Tot ce era frumos, tot ce era de preț pe piept am, luat, pe frunte, comori uriașe - ce-a mai rămas e aproape nimic și mai puțin încă, ce-a mai rămas, încet, încet, tot mie-mi rămâne, căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob, ca vrabia în urma sacului rupt. Ai rămas puțină, fată tristă, creangă desfrunzită!... Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat: te-am jefuit de taine, de idoli, de flori și de lacrimi, iar fluturele tău viu, luminos și năstrușnic, ți l-am furat, dezgropându-l din inima ta și lăsându-te stinsă, deșartă, ca o veștedă crisalidă pustie. Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară, ca o grădină bătută de grindină!... Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele, te-am ales, strecurându-te ca pe un nisip aurifer - nimic n-am scăpat printre degete: toată pulberea ta strălucitoare e-n mine. Chiar umbra ta, să n-o cauți zadarnic, ți-am oprit-o pe zid, la plecare, atunci când inima mea, explodând, te-a spulberat. Și iată mâinile mele, privește-le: în palma lor a rămas încrustată urma genunchilor tăi, așa cum rămâne pe cojile nucii urma miezului dulce... Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă în mine sunt toate comorile tale, tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește - piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă bălțile neadânci uscate de vânturi... Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios, deschizând fereastra spre luna ce scapătă, îți strig mereu cu mâhnire adâncă și teamă: ai să te faci urâtă, ai să te faci puțină, fată tristă, fată de gheață. Ai să te faci urâtă, fată amară!...
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité