Seara se-ncheagă-n arbori ca sângele de vită
și jos la masa noastră de parcă nici n-am fi
nebunul se aruncă pe lampă s-o înghită
să i se facă poate în măruntaie zi.

La vin scăzut sub ceața cu foșnet de veșminte
(în bâlciul toamnei îngeri s-au dezbrăcat adesea)
o s-auzim cum trece căruța cu morminte
când munții au pe limbă un gust ciudat de șes.

Scădem și noi și marea intră-n ghioc măruntă
biserici pe sub mâna calicilor se trag
fieru-i mâncat de apă ca văduva de-o nuntă
sarea se-ngreuiază în trupul celui drag

sarea se-ngreuiază în trupul celui drag