ÃŽn creierul meu sta muntele spre care priveam,
Răsturnat, chircit, îngropat,
Să aibă loc tot, să-l iau cu mine,
În ziua în care-am plecat.


Ce e în creierul tău, am fost întrebată,
Un munte, am răspuns cu seninătate,
Și m-au luat și m-au dus cu munte cu tot
Și mă sprijineam în tăcere de stâncile luminate.


Dar ei au scos tot muntele piatră cu piatră
Și s-au mai uitat o vreme în capul meu proaspăt tuns
Ca într-un ou foarte limpede
Și li s-a părut și mai de nepătruns.




volumul LINIA VIEÞII(1982)