Prima propoziție

Poezia e acest demers ce prin cuvânt, imagine, mit, iubire, umor, mă instalează în inima vie a mea și a lumii.

Propoziția a doua

Demersul poetic e un demers de ascultare a naturii având loc sub impulsul frenetic al închipuirii.

Propoziția a treia

În cunoașterea poetică omul își împroașcă obiectul cu toate bogățiile sale chemate sub arme.

Propoziția a patra

Dacă energiei afective i se poate atribui putere cauzală, cum a arătat Freud, este paradoxal să i se refuze putere și penetrație. E permis să gândești că nemaipomenitei mobilizări de forțe cerută de poezie, elanului multiplicat al fiecăreia dintre aceste forțe, nimic nu-i poate rezista.

Propoziția a cincea

La contactul minunat al întregului interior și al întregului exterior percepute imaginativ și împreună de către poet, mai exact în poet, se fac descoperiri de necrezut.

Propoziția a șasea

(traducerea este luata din volumul "Efigii in abanos. Din lirica neagra francofona", Albatros, Bucuresti, 1978, colectia "Cele mai frumoase poezii", in romaneste de Gavril Sedran si Mircea Traian Biju)

Adevărul științific stă sub semnul coerenței și eficacității. Adevărul poetic stă sub semnul frumuseții.

Propoziția a șaptea și ultima

Frumosul poetic nu e doar frumusețea expresiei sau euforie musculară. O concepție prea apolinică sau prea gimnastă a frumuseții riscă paradoxal să împăieze sau să desensibilizeze frumosul.

Corolar

Muzica poeziei nu poate fi exterioară. Singura acceptabilă vine mai de departe decât sunetul. Căutarea muzicalității este crimă contra muzicii poetice care nu poate fi decât bătaia valului minții în stânca lumii.

Poetul e această ființă bătrână foarte și foarte tânără, foarte complicată și foarte simplă care, la marginile trăite ale visului și realului, ale zilei și nopții, între absență și prezență, caută și primește în izbucnirea bruscă a urgiei interioare cuvântul de trecere al înțelegerii secrete și al puterii.