Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur,
Peste el cerul d'Egipet desfăcut în foc și aur;
Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele - albe , nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roșii ca jeratec, alte - albastre , ochi ce plâng.

Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări îmblânzite 'n cuiburi distind penele alese,
Ciripind cu ciocu 'n soare, gugiulindu-se cu - amor .
Înnecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte - izvoară ,
Nilul mișc' a lui legendă și oglinda-i galben - clară
Către marea liniștită ce înneacă al lui dor.

De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice;
Memfis colo 'n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stânca pe stâncă, o cetate de giganți—
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție!
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a 'mbrăcat cu - argint ca 'n soare sa lucească într'un lanț

Și să pară răsărită din visările pustiei,
Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
Ș' aruncat în depărtare. . Colo se ridic' trufașe
Și eterne ca și moartea piramidele - uriașe ,
Racle ce încap în ele epopeea unui scald.

Se 'nserează . Nilul doarme și ies stelele din strungă,
Luna 'n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă.
Cine-a deschis piramida și 'năuntru a intrat?
Este regele: În haină de - aur roș și pietre scumpe
El intră să vad' acolo tot trecutul.— I se rumpe
Al lui suflet când privește peste-al vremurilor vad.

În zadar guvernă regii lumea cu înțelepciune,
Se 'nmulțesc semnele rele, se 'mpuțin faptele bune;
În zadar caut' al vieții înțeles nedeslegat.
Iese 'n noapte . . ș'a lui umbră lungă 'ntins se desfășoară
Pe-ale Nilului lungi valuri. — Astfel pe-unde de popoară
Umbra gândurilor regii se aruncă 'ntunecat.

Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopuri gigantici de lungi sulițe de-argint,
Toat'a apei, a pustiei și a nopții măreție
Se unesc să 'mbrace mândru veche-acea împărăție,
Să învie în deșerturi șir de visuri ce te mint.

Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure
De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure,
Sufletul se 'mbată 'n visuri care - alunecă în sbor.
Palmii risipiți în crânguri auriți de-a lunei rază,
Nalță sveltele lor trunchiuri. — Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, cerurile 'nșiră nori.

Și în templele mărețe, colonade 'n marmuri albe,
Noaptea zeu se preîmblă în vestmintele lor dalbe,
Și al preoților cântec sună 'n harfe de argint;
Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună,
Piramidele din creștet aiurind și jalnic sună
Și sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.

În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.
Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a cerului mii stele ca 'ntr'un centru se adun.
El în mic privește - acolo căile lor tăinuite
Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite:
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun,

Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate,
Regilor pătați de crime, preoțimei desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a cetit semnul întors;
Ș'atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,
Astupând cu el orașe, ca gigantice sicriuri
Unei ginți ce fără vieață 'ngreuia pământul stors.

Uraganu - acum aleargă pân' ce caii lui îi crapă
Și în Nil numai deșertul nisipișul și-l adapă,
Așternându-l peste câmpii cel odată înfloriți.
Memfis, Teba, țara 'ntreagă coperită-i de ruine,
Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind vieața lor de basme pe câmpie risipiți.

Dar ș'acum turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea flamingo cel roșu apa 'ncet, încet pătrunde,
Ș'acum luna argintește tot Egipetul antic;
Ș'atunci sufletul visează toat' istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l'a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.

Ș'atunci Memfis se înalță, argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei... .
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-și basme mândre îmbrăcate 'n flori și stele,
De orașul care iese din pustiile de Jele;
Din pământ și de sub mare s’aud sunete ce cresc.

Marea 'n fund clopote are care sună 'n orice noapte;
Nilu 'n fund grădine are, pomi cu mere de - aur coapte;
Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu - orașele -i deodată se trezește și se duce
Sus în curțile din Memfis, unde 'n săli lumina luce;
Ei petrec în vin și 'n chiot orice noapte pân' în zori.