Fiind băiet păduri cutreieram
Si mă culcam ades lângă isvor,
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetisor:
Un freamăt lintrecea din ram în ram
Si un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopti întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în fată:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un văl de argintie ceată,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceata,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deshide:
Din el iesi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Si ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viata ta
Un înger blând cu fata radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond si moale ca mătasa
Grumazul alb si umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subtire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.