Departe sunt de tine și singur lângă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Ca sunt bătrân ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul lovește în ferești,
Se-toarce-n găndu-mi firul duioaselor povești,
S-atuncea dinainte-mi prin ceața par’că treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci;
Cu brațele-amindouă de gâtul meu te-anini
Si parcă-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini.
Eu te strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,
In sărutări unim noi sărmanele vieți.
O! glasul amintirii rămăie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipa din brațele-mi te-ai smuls.
Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!