Pasărea, mirată, înduioșată
și-a luat gheara din burta mea
și-a ridicat ciocul din gîtul meu

m-a lăsat acolo, în patul răvășit
și s-a învîrtit prin odaia mea
s-a izbit cu icnete de pereții mei

după aceea a dat de fereastră
și s-a gîndit mirată la fereastră
nu mai întîlnise niciodată o fereastră

ar fi trebui să-i spun ferește-te
orice fereastră e perfidă și înrăită, nu
poți să știi unde duce, încotro te aruncă

dar și eu eram înrăit, uram pasărea
și n-am scos un cuvînt, am lăsat-o
să-și întindă aripile și să se piardă în văzduh