Ora serii e cea care-și lasă
sângele desfășurat peste munți.

Cineva în această oră suferă ;
o femeie-și pierde, nedumerită,
în această înserare, pieptul
zdrobit în strângere bărbătească.

Există o inimă unde își duce
această seară vârfurile însângerate.

Valea s-a prins de-acum în umbră
și se umple până sus cu liniște.
Privește, însă, cum se-aprinde
de-atâta roșu întregul munte.

Eu încep să cânt mereu la această oră
invariabilul cântec despre lucruri.
Voi fi eu cea care scaldă
culmea aceea cu atâta sânge ?

Îmi duc mâna la inimă și simt
că trupul meu a primit-o.