Cu ucigașii-n rînd, plăcuta seară vine,
Tiptil, cu pași de lup, iar ceru-abia se ține,
Pe lume să nu cadă, ca un alcov închis.
Neliniștitul om de spaimă e cuprins.

Amurg, amurg dorit atît de mult de cel
Ce trupul istovit își odihnește, el
Azi a muncit! Amurgul e cel care alină
O inimă cuprinsă de o durere plină,
Savantul obosit cu capu-ngreunat
Și muncitorul care vrea să-și cîștige-un pat.

Acesta-i ceasu-n care a demonilor ceată
La viață se trezește, cu o mișcare-nceată,
Lovind cu-aripa streșini își iau cu toți avînt
În zbor, și prin lumina scurmată iar de vînt,
Curvia se aprinde pe străzi; ca furnicarul
Ea își deschide porți, și-n juru-i lupanarul
E străbătut de drumuri și căi misterioase,
Cum un dușman în taină îți face doar ponoase.
Ea mișună în sînul orașului de zgură
Ca viermii ce mănîncă un hoit pe care-l fură.

Se-aude ici și colo cuhnia fluierînd,
În teatrele stridente orchestrele țipînd.
La mese de tripou se strîng pe rînd complicii
Și marii cartofori gustînd la joc delicii.
Bandiții care n-au odihnă, nici răgaz,
Vor imediat să facă prădare și necaz
Forțînd cu ușurință seifuri și casete,
Bijuterii să aibă și bani pentru cochete.

Te reculege, suflet, în clipa asta gravă,
Auzul ți-l închide la ce-i în jur, degrabă;
E ora cînd durerea celor bolnavi se-ascute,
De gît îi prinde noaptea și gurile lor mute
Nu pot să mai suspine, destinul lor e dus
La groapa cea comună și peste toate-n plus
Nici unul dintre ei nu va găsi o cină
Acasă, lîng-un suflet ce de urît să-i țină.

Și cea mai mare parte nicicînd nu a știut
Ce e căminul dulce, și viața i-a durut.