În mine erau douăzeci de generații
Pe puțin
Și-azi-dimineață, nu știu din ce cauză,
Unul s-a aruncat de la etaj.

Atunci toți
Au început să se arunce,
Ca după o trambulină,
Unul după altul, în lanț,
După principiul dezintegrării
Oilor.

Într-o jumătate de oră
Rămăsesem absolut gol,
Și de rușine m-am aruncat și eu.
Am murit cred pe la etajul patru,
ÃŽn orice caz, pe la doi
Eram dus.

Toate acestea
Vi le povestește acum un trecător,
Adică unul dintre noi
Care-a picat pe moale.