Focile se împreunează
în adâncul zonelor înghețate
în grotele amurgurilor, care-s ultimele
țărmuri ale oceanului.
Vacile Patagoniei
se desprind de ziua
asemănătoare unui tumult, asemănătoare
unui abur greu
care-și gonește coloanele fierbinți
în frigul singurătății.

Pustie ești tu Americă, pustie ca un clopot:
pe dinăuntru umplută cu cântece care niciodată
nu se înalță,
Păstorul, locuitorul stepei, pescarul,
n-au ureche, nici mână și n-au nici pianină
sau vreun obraz care să le steie aproape:
îi veghează luna,
în jurul lor crește depărtarea, îi urmărește noaptea
și se naște o zi anevoioasă și lungă, aidoma celorlalte.