agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ L'hiver
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-16 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par MD
A nopții gigantică umbră ușoară,
Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară Din aripi bătînd. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-al florilor sîn; Răspînde suflarea narciselor albe Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe Pe fruntea-i de crin; Iar rîul suspină de blînda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere Fantastic purpur; Și pasărea cîntă suspine-imitîndă Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plînsu-i de dor. Pe cîmp se văd două ființe ușoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subțire voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul În cîntul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturînd. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate În tandre visări; Pe cînd ca profume pe blînda ei față Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează În dalbe cîntări: „Ah! ascultă, mîndruliță, Drăguliță, Șoapta-mi blîndă de amor, Să-ți cînt dulce, dulce tainic, Cîntul jalnic Ce-ți cîntam adeseori. De-ai fi, dragă, zefir dulce, Care duce Cu-al său murmur frunze, flori, Aș fi frunză, aș fi floare, Aș zburare Pe-al tău sîn gemînd de dor; De-ai fi noapte, -aș fi lumină, Blîndă, lină, Te-aș cuprinde c-un suspin Și în nunta de iubire, În unire, Naște-am zorii de rubin; De-aș fi, mîndra, rîușorul, Care dorul Și-l confie cîmpului, Þi-aș spăla c-o sărutare, Murmurare, Crinii albi ai sînului!“ Ca Eol, ce zboară prin valurî și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor; Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare La sînu-i de crin, Și fața-și ascunde l-a lui sărutare În păr ebenin. Iar Eco își rîde de blîndele plîngeri, De junii amanți, Și rîul repetă ca cîntul de îngeri În repede danț: „De-aș fi, mîndră, rîușorul, Care dorul Și-l confie cîmpului, Ti-aș spăla c-o sărutare, Murmurare, Crinii albi ai sînului!“
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité