agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 8508 .




poèmes [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [Friedrich_Nietzsche ]

2005-12-08  | [Ce texte devrait être lu en romana]    |  Inscrit à la bibliotèque par Ionescu Bogdan



Dar Zarathustra, cotind dup-o stâncă, zări nu departe sub el, tot pe drumul acela, un om ce-și azvârlea mădularele ca un apucat și-n cele din urmă se prăbuși cu burta la pământ. "Ia stai! grăi Zarathustra întru inima lui, ipochimenul trebuie să fie, neîndoielnic, omul superior, de la el veneau acele strigăte cumplite de primejdie, – să văd de-i nevoie de ajutor acolo." Când însă alergă la locul unde omul zăcea pe jos, dădu de un bătrân tremurând și având niște ochi rătăciți; și, oricât se strădui Zarathustra să-l îmbărbăteze și să-l pună iar pe picioare, totul fu zadarnic. Ba chiar, nefericitul părea să nu bage de seamă că-i cineva lângă el; mai bine zis se uita mereu împrejur, frământându-se de-ți era mai mare mila, ca un însingurat și părăsit de toată lumea. Ci-ntr-un târziu, după mult tremurat, tresăltat și zvârcolit, începu să se căineze așa:

Cine mă-ncălzește, cin’ mă mai iubește?
Dați mâini fierbinți!
Dați jar lăuntric!
Zăcând, înfiorându-mă,
Asemeni celui pe moarte, căruia-i încălzești picioarele –
Zguduit de friguri necunoscute,
Tremurând de-ascuțitele, recile săgeți de gheață,
Vânat de tine, gândule!
Denenumitule! Învăluitule! Temutule!
Tu, vânător de dincolo de nori!
Trântit de fulgerele tale,
Tu, ochi zeflemitor ce mă scrutezi din întuneric:
– astfel zăcând,
Mă chircesc, mă zvârcolesc, muncit
De toate chinurile veșnice,
Săgetat
De tine, cel mai sălbatec vânător,
Necunoscute – dumnezeu!
Lovește mai adânc,
Lovește mai o singură dată!
Să-mi ciurui și hurui inima!
La ce bun chinu-acesta
Cu săgeți tocite?
De ce te tot holbezi,
Neostenit de omenescul durăt,
Cu ochii răutăcioși de fulgere zeiești?
Nu vrei să ucizi,
Doar să chinui și să chinui?
De ce – pe mine,
Răutăciosule, necunoscute dumnezeu? –

Ha! ha! Te-apropii pe furiș?
În miezul astei nopți
Ce vrei? Vorbește!
Mă-nghesui, mă strivești –
Hei! ești mult prea aproape!
Fugi! Fugi!
Mi-auzi răsufletul,
Îmi iscodești în inimă,
Gelosule –
De fapt, gelos pe ce?
Fugi! Fugi! La ce bun scara?
Ai vrea-nlăuntru,
În inimă,
Să urci, în cele mai ascunse gânduri
Ale mele să te urci?
Nerușinate! Necunoscute – hoț!
Ce vrei să-ți furi?
Ce vrei să-ți afli?
Ce vrei să-ți storci,
Călăule!
Dumnezeule-călău!
Ori trebuie, ca un câine,
Pe lângă tine să mă gudur?
Să-ți dau, uitând de mine,
Þie – toată iubirea?

Zadarnic! Înțeapă nainte,
Tu, cel mai sălbatec ghimpe! Nu,
Nu câine – doar vânat îți sunt,
O cel mai sălbatec vânător!
Îți sunt cea mai trufașă pradă,
Tâlharule de dincolo de nori!
Vorbește-odată,
Ce vrei, tâlhar de drumul mare, de la mine?
Tu,-nvăluitule-n trăsnet! Necunoscute! Vorbește,
Ce vrei, necunoscute dumnezeu? – –

Aud? Răscumpărare-n bani?
Cât vrei să mă răscumpăr?
Hai, cere mult – mă sfătuie mândria mea!
Și repede – mă sfătuie mândria cealaltă!

Ha! ha!
Pe mine – mă vrei? Pe mine?
Pe mine – cu totul?

Ha! ha!
Mă chinui deci, nebun ce ești,
Îmi zgândărești mândria?
Iubire dă-mi – cin’ mă-ncălzește iar?
Și cin’ mă mai iubește? – dă mâini fierbinți,
Dă jar lăuntric,
Te dă sihastrului de mine,
Pe care gheața, o!-nșeptita gheață
Îl deprinde să ducă dorul de dușman,
De dușmanul însuși,
Dă-te, predă-te,
Tu, cel mai sălbatec dușman,
Pe tine – mie! – –
S-a dus!
Fugit-a și el,
Cel din urmă, singuru-mi tovarăș,
Marele-mi dușman,
Necunoscutul meu,
Dumnezeul meu călău! –

– Nu! Vino iar la loc!
Cu toate chinurile tale!
La cel din urmă singuratec,
O, vino iar la loc!
Pâraiele de lacrimi, toate,
Spre tine-mi curg cu jind!
Și cel din urmă-n inimă jăratec –
Eu ție ți-l aprind!
O, vino iar la loc,
Necunoscute dumnezeu al meu!
Durerea mea! Și ultimu-mi – noroc!

–––––
* din Friedrich Nietzsche, Opere complete, vol. 5. Așa grăit-a Zarathustra. Ediție critică științifică în 15 volume de Giorgio Colli și Mazzino Montinari. Traducere de Simion Dănilă, Editura Hestia, 2004

Text preluat din Revista de Cultura Ulysse
www.ulysse-online.com

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .