Munți albi plutesc pierzându-se în zare
ori cordiliere tragice de umbre,
ce ziua o îmbracă-n straie sumbre.
Sunt nori cu-alcătuiri prelungi, bizare.
A contemplat și Shakespeare un balaur
în chip de nor, ori invers, în cuvinte
ce-l fac să strălucească. Se aprinde
și îl vedem și-acum: un nor de aur.
Sunt negurile-o vagă arhitectură
de pur hazard? Ori Domnu-n bună știre,
având a săvârși a Lui zidire,
din lâna lor urzeală-și țese-obscură?
Ca tine, ce-i privești ca pe-o minune,
și ele-s, poate, tot deșertăciune.



traducere - Andrei Ionescu