Exilat în munţii din suflet.
PriveÅŸte acolo, ce mic,
priveşte: ultimul sat al cuvântului,
şi încă mai sus, mai mic, undeva,
cel din urmă sălaş de simţiri.

Le recunoşti tu oare? Exilat în munţii din suflet.
Roca de piatră sub mâinile tale.
Aici înfloreşte desigur ceva;
din abisul tăcut răsare iarba neştiutoare
şi înfloreşte cântând.

Dar învăţatul? Vai, cel ce-ncepuse să-nveţe
tace acum, exilat în munţii din suflet.
Acolo multe colindă-n deplină ştiinţă de sine,
jur împrejur multe sălbăticiuni adastă
şi trec. Şi marea pasăre se adăposteşte
rotindu-se-n jurul piscului neprihănitei renunţări.
Dar tu, mereu neadăpostit, aici,
în munţii din suflet...


Tr. Maria BanuÈ™